Globurile de Aur 2014: un sezon hollywoodian ultracompetitiv
https://www.ziarulmetropolis.ro/globurile-de-aur-2014-un-sezon-hollywoodian-ultracompetitiv/

Globurile de Aur 2014 (ediţia cu numărul 71) deschid, duminică, la Los Angeles, sezonul anual al marilor premii hollywoodiene, un an marcat de o abundenţă neobişnuită de filme care au şanse reale de a se impune în această competiţie.

Un articol de Petre Ivan|10 ianuarie 2014

Globurile de Aur 2014 (ediția cu numărul 71) deschid, duminică, la Los Angeles, sezonul anual al marilor premii hollywoodiene, un an marcat de o abundenţă neobişnuită de filme care au şanse reale de a se impune în această competiţie.

În ciuda faptului că dispun de o bază de votanţi mult mai mică, Globurile de Aur, decernate de aproximativ 100 de membri ai Asociaţiei presei străine de la Hollywood (HFPA), s-au impus de-a lungul anilor ca o etapă obligatorie în cursa spre Oscaruri – ale căror nominalizări vor fi anunţate pe 16 ianuarie.

La categoria „cel mai bun film-dramă”, lungmetrajul „12 Years a Slave”, care prezintă destinul tragic al unui bărbat de culoare liber, răpit şi obligat să trăiască în sclavie timp de 12 ani, în secolul al XIX-lea, va concura alături de „Captain Phillips”, „Gravity”, „Philomena” şi „Rush”, informează Mediafax.

La categoria „cel mai bun film-comedie”, filmul „American Hustle”, ce prezintă aventurile unui cuplu de mici escroci şi ale unui agent FBI implicaţi într-o vastă operaţiune anticorupţie în anii ’70, va concura alături de „Her”, „Inside Llewys Davis”, „Nebraska” şi „The Wolf of Wall Street”.

Filmele „12 Years a Slave” şi „American Hustle” şi-au plasat de altfel principalii actori din distribuţie pe lista nominalizărilor la categoriile de interpretare: Chiwetel Ejiofor, Lupita Nyong’o şi Michael Fassbender pentru primul şi Christian Bale, Bradley Cooper, Amy Adams şi Jennifer Lawrence pentru al doilea.

Ceilalţi actori şi actriţe aflate în cursă pentru rolurile principale şi secundare demonstrează de altfel un nivel foarte ridicat al competiţiei din acest an – Cate Blanchett, Sandra Bullock, Emma Thompson, Kate Winslet, Meryl Streep, Julia Roberts, Tom Hanks, Idris Elba, Robert Redford şi Leonardo DiCaprio.

Trofeul pentru cel mai bun regizor se va disputa între Alfonso Cuaron („Gravity”), Paul Greengrass („Captain Phillips”), Steve McQueen („12 Years a Slave”), Alexander Payne („Nebraska”) şi David O. Russell („American Hustle”).

 Globurile de Aur 2014

Alexander Payne („Nebraska”), nominalizat la categoria cel mai bun regizor, la Globurile de Aur 2014

Lungmetrajul francez „La vie d’Adèle”, de Abdellatif Kechiche, laureat al trofeului Palme d’Or la Festivalul de la Cannes din 2013, va concura la categoria „cel mai bun film străin”,

alături de pelicula iraniană „The Past”, regizată iranianul Asghar Farhadi, filmul italian „La Grande Bellezza”, de Paolo Sorrentino, thrillerul danez „The Hunt”, de Thomas Vinterberg, şi animaţia japoneză „The Wind Rises”, de Hayao Miyazaki.

Trei filme îşi vor disputa trofeul pentru cel mai bun lungmetraj de animaţie: „The Croods”, „Frozen” şi „Despicable Me 2”.

În ceea ce priveşte producţiile de televiziune, Globurile de Aur vor reproduce probabil, cel puţin parţial, palmaresul galei Primetime Emmy Awards din septembrie 2013.

Pentru trofeul decernat la categoria cel mai bun serial-dramă sunt în cursă marele favorit, „Breaking Bad”, „Downton Abbey”, „The Good Wife”, „House of Cards” şi „Masters of Sex”, notează Mediafax.

Cel mai bun serial-comedie va fi ales dintre producţiile „The Big Bang Theory”, „Brooklyn Nine-Nine”, „Girls”, „Modern Family” şi „Parks and Recreation”.

Foto cu Globurile de Aur 2014: 12 Years a Slave și Alexander Payne – Cinemagia

 

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.