„Gloria” unei fapte bune (și decăderea ei), din 26 ianuarie în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/gloria-unei-fapte-bune-si-decaderea-ei-din-26-ianuarie-in-cinematografe/

A fost întotdeauna dificil să fii o persoană onestă, morală într-o lume coruptă şi, aşa cum demonstrează „Gloria” este şi din ce în ce mai ridicol. Această nouă realizare a cinematografiei bulgare, regizată de Kristina Grozeva şi Petar Valchanov pe baza unui scenariu scris alături de Decho Taralezhkov, este filmul câştigător al Menţiunii speciale a Juriului în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, 2017. „Gloria” va ajunge în cinematografele din România începând cu 26 ianuarie, fiind distribuit de Transilvania Film.

Un articol de Petre Ivan|17 ianuarie 2018

Când Tsanko Petrov (Stefan Denolyubov), un muncitor la căile ferate, găseşte milioane de leva pe şine, ia decizia să predea întreaga sumă poliţiei. Statul îl recompensează cu un ceas de mână, doar că acesta se strică numaidecât.

În acelaşi timp, Julia Staikova (Margita Gosheva), şefa departamentului de PR din Ministerul Transporturilor, îi pierde vechiul ceas. Astfel începe lupta disperată a lui Petrov de a-şi recupera ceasul, dar şi demnitatea.GLORIA

“Gloria” este o traducere exacta pentru marca ceasului rusesc Slava, deși titlul este menit să rezoneze dincolo de ceasul iubit. Importanța titlului este un element cheie în film, deoarece ceasurile multiple – biologice și temporale – sunt inevitabil prezente din momentul deschiderii, când o voce anunță timpul ținând cont și de secunde.

Lucrând într-o gară, Tsanko Petrov (Stefan Denolyubov) se asigură că ceasul său este exact, dar și ascultă cu o jumătate de ureche la televizor un raport despre corupția guvernului. Aceste două teme, a timpului și a corupției, stau la baza filmului “Gloria” și radiază spre o concluzie obscură.

“Din punct de vedere vizual, “Gloria” găsește un fel de realism omniprezent care ar putea să reamintească anumitor spectatori că Bulgaria și România împart ocazional mai mult decât o graniță geografică.

Valchanov, prin montajul filmului, știe cum să obțină efectul maxim prin alinierea secvențelor într-un mod deosebit, iar finalul plin de suspans, însoțit de o melodie de jazz deliberat de incongruentă, este o lecție în trepidarea subevaluată în afara camerei.” declară Jay Weissberg în cronica sa de pe Variety.

După premiera din cadrul Festivalului de Film de la Locarno, filmul Gloria” a câștigat imediat o mare parte din public pentru modul inedit prin care expune tema corupției, o temă des discutată în ultimul timp, în majoritatea societăților.

Prezența filmului în cadrul competiției festivalului de la Locarno, 2016, a fost recompensată cu Premiul “Don Quijote” (mențiune specială). Această distincție a fost completată cu numeroase alte premii, printre care și Mențiunea specială a Juriului în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, 2017.

„Gloriava fi distribuit în cinematografele din România din 26 ianuarie, de Transilvania Film.

Foto: Gloria – facebook

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.

28
/04
/23

La invitaţia Cinematecii din Oslo, care va găzdui în perioada 5-14 mai un festival al filmului românesc, ce include şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristian Mungiu, am scris un scurt text despre cum arată cinematografia română în prezent.