„Gloria” unei fapte bune (și decăderea ei), din 26 ianuarie în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/gloria-unei-fapte-bune-si-decaderea-ei-din-26-ianuarie-in-cinematografe/

A fost întotdeauna dificil să fii o persoană onestă, morală într-o lume coruptă şi, aşa cum demonstrează „Gloria” este şi din ce în ce mai ridicol. Această nouă realizare a cinematografiei bulgare, regizată de Kristina Grozeva şi Petar Valchanov pe baza unui scenariu scris alături de Decho Taralezhkov, este filmul câştigător al Menţiunii speciale a Juriului în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, 2017. „Gloria” va ajunge în cinematografele din România începând cu 26 ianuarie, fiind distribuit de Transilvania Film.

Un articol de Petre Ivan|17 ianuarie 2018

Când Tsanko Petrov (Stefan Denolyubov), un muncitor la căile ferate, găseşte milioane de leva pe şine, ia decizia să predea întreaga sumă poliţiei. Statul îl recompensează cu un ceas de mână, doar că acesta se strică numaidecât.

În acelaşi timp, Julia Staikova (Margita Gosheva), şefa departamentului de PR din Ministerul Transporturilor, îi pierde vechiul ceas. Astfel începe lupta disperată a lui Petrov de a-şi recupera ceasul, dar şi demnitatea.GLORIA

“Gloria” este o traducere exacta pentru marca ceasului rusesc Slava, deși titlul este menit să rezoneze dincolo de ceasul iubit. Importanța titlului este un element cheie în film, deoarece ceasurile multiple – biologice și temporale – sunt inevitabil prezente din momentul deschiderii, când o voce anunță timpul ținând cont și de secunde.

Lucrând într-o gară, Tsanko Petrov (Stefan Denolyubov) se asigură că ceasul său este exact, dar și ascultă cu o jumătate de ureche la televizor un raport despre corupția guvernului. Aceste două teme, a timpului și a corupției, stau la baza filmului “Gloria” și radiază spre o concluzie obscură.

“Din punct de vedere vizual, “Gloria” găsește un fel de realism omniprezent care ar putea să reamintească anumitor spectatori că Bulgaria și România împart ocazional mai mult decât o graniță geografică.

Valchanov, prin montajul filmului, știe cum să obțină efectul maxim prin alinierea secvențelor într-un mod deosebit, iar finalul plin de suspans, însoțit de o melodie de jazz deliberat de incongruentă, este o lecție în trepidarea subevaluată în afara camerei.” declară Jay Weissberg în cronica sa de pe Variety.

După premiera din cadrul Festivalului de Film de la Locarno, filmul Gloria” a câștigat imediat o mare parte din public pentru modul inedit prin care expune tema corupției, o temă des discutată în ultimul timp, în majoritatea societăților.

Prezența filmului în cadrul competiției festivalului de la Locarno, 2016, a fost recompensată cu Premiul “Don Quijote” (mențiune specială). Această distincție a fost completată cu numeroase alte premii, printre care și Mențiunea specială a Juriului în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, 2017.

„Gloriava fi distribuit în cinematografele din România din 26 ianuarie, de Transilvania Film.

Foto: Gloria – facebook

15
/07
/14

INTERVIU. Aflat la prima ediţie, festivalul Ceau, Cinema! (17-20 iulie) îşi propune să apropie publicul de filmul european, într-o oraş fără nici un cinematograf de stat funcţional, dar cu ambiţii de capitală culturală: Timişoara. Pentru a afla ce înseamnă un astfel de eveniment, am stat de vorbă cu iniţiatorul şi organizatorul principal: copywriterul şi criticul de film Lucian Mircu.

14
/07
/14

Ajunsă la cea de-a treia ediție, Caravana Metropolis – ‘Cinema în aer liber’, cel mai mare festival nomad de film din ţară, revine în Piața Mică din Sibiu, al șaptelea oraş de pe itinerariul din acest an, unde va rămâne între 15 - 20 iulie. 

10
/07
/14

Orașul Băicoi din județul Prahova va fi gazda  Festivalului Internațional de filme de scurtmetraj „Arkadia Shortfest”,  în perioada 11-12 iulie.

09
/07
/14

CRONICĂ DE FILM. Producția spaniolă „Canibal” are un schelet narativ arhetipal, cu inflexiuni de indie american, peste care este turnat un ambalaj de film european de festival. Filmul norvegian „În ordinea dispariției” este o reconfortantă comedie neagră pe un fundal de nămeți nordici stropiți pe alocuri cu sângele răzbunării.

08
/07
/14

Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) continuă proiectul de succes Caravana Filmelor TIFF/ Operation Kino.

07
/07
/14

Setul de DVD-uri „Pintilie. Cineast” a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun DVD cu elemente speciale în cadrul celei de-a 11-a ediții a DVD Awards, premii oferite în cadrul Festivalului Il Cinema Ritrovato, un eveniment amplu organizat de Cinemateca din Bologna și dedicat filmelor clasice, capodoperelor de arhivă și peliculelor restaurate.

06
/07
/14

CRONICĂ DE FILM. La aproape zece ani de la succesul său major cu „Crash”, timp în care a mai realizat alte două filme, scenaristul și regizorul canadian Paul Haggis a revenit în 2013 cu „Third Person”, ajuns acum pe marile ecrane de la noi sub titlul mai facil de „Dragoste la persoana a treia”.

04
/07
/14

Pe 7 iulie, Cinema-Edu vă invită la un răsfăț cinefil, pe terasa de la etajul 2 al mall-ului Promenada. Bucurați-vă de răcoarea unei seri de vară și savurați băutura preferată în compania unor filme de calitate.