Goethe-Institut aduce la București Zilele Filmului German #ZFG13
https://www.ziarulmetropolis.ro/goethe-institut-aduce-la-bucuresti-zilele-filmului-german-zfg13/

Pentru cel de-al 13-lea an consecutiv, Goethe-Institut aduce la Bucureşti ZILELE FILMULUI GERMAN care, anul acesta, se vor desfăşura între 23 şi 29 noiembrie, în premieră la Cinema Elvire Popesco, găzduit de Institutul Francez. Timp de şapte zile, spectatorii, se pot bucura de cele mai noi producţii germane.

Un articol de Liliana Matei|7 noiembrie 2018

Ediția de anul acesta vine cu o selecție de 12 filme, unele în premieră națională, ce a fost realizată de Boglarka Nagy, directorul executiv CICAE – Confederația Internațională a Cinematografelor de Artă: „Invitația Institutului Goethe de-a selecta filmele pentru Zilele Filmului German m-a bucurat mult, fiindcă limba și cultura germană mi-a fost foarte apropiate în copilărie. Am încercat să pun la o parte feblețele literare din trecut și să mă apropii de acest tărâm cinematografic cu deschidere, cu interes pentru ce fac regizorii tineri și cu dorința de-a arăta bogăția filmului german contemporan. Am ținut mult să păstrez in program câteva titluri care vorbesc despre preocupările noastre actuale, mutări și decizii care schimbă viața pe termen lung, rolul artei care este (și) politică, dar era important să arătăm și filmele reprezentative din competiția Berlinalei din 2018, povești de dragoste care sunt atipice fiecare în felul lor, și mediul nostru tot mai digitalizat. Rezultatul este o selecție eclectică, cu filme de ficțiune și documentare, cu filme pentru publicul larg, dar și de nișă, și, cu o duminică franco-germană cu filme dedicate.”

Pentru a marca noua adresă a festivalului și a celebra prietenia dintre cele două institute, filmul care va deschide cea de-a 13-a ediție a ZILELOR FILMULUI GERMAN este coproducția germano-franceză – Transit (foto), film selectat anul acesta la Berlinale în competiția oficială și regizat de Christian Petzold.

În timpul invaziei naziste, Georg fuge din Parisul asediat asumându-și identitatea unui autor mort ale cărui acte le posedă. Blocat în Marsilia, o întâlnește pe Marie, o tânără femeie disperată să-și găsească soțul dispărut, pe nume Weidel, exact bărbatul a cărui identitate o folosește acum Georg. „La fel ca și opera sa de până acum, cel de-al patrulea film al regizorului este elegant, plin de ingeniozitate și provocări intelectuale”, scriau, după premiera de la Berlin, cei de la Screen Daily. Transit se bazează pe romanul omonim al Annei Seghers, scris în exil.

„Organizarea ZILELOR FILMULUI GERMAN este, de fiecare dată, o bucurie pentru mine. Colaborarea cu parteneri noi și vechi, vizionarea atâtor filme noi, întâlnirea cu oameni de film din România și Germania, discuțiile cu publicul, toate acestea merită tot efortul nostru. Cu toate că în acest an are loc a 13-a ediție, sunt sigură că va fi una cu noroc, mai ales că vom fi găzduiți de vechii noștri prieteni și noii noștri vecini, Institutul Francez”, ne spune Marina Neacșu, Coordonator Proiecte Culturale Goethe-Institut. Din această toamnă Goethe-Institut poate fi găsit într-un sediu nou, pe Calea Dorobanți 32 din capitală, un spațiu modern care oferă celor care-I trec pragul o experiență culturală complexă.

Vizualul ediției de anul acesta folosește unul dintre cadrele emblematice din filmul 3 Tage in Quiberon | Trei zile în Quiberon, ce documentează trei zile de discuții despre dragoste, ambiție, profesionalism și dorința de a trăi, despre viața tumultoasă a binecunoscutei actrițe de origine austriacă, Romy Schneider, care, aflată într-o clinică de reabilitare, se întâlnește cu doi jurnaliști și implicit cu publicul, pentru a-i fermeca încă o dată.

Cea de-a 13-a ediție a ZILELOR FILMULUI GERMAN este organizată de Goethe-Institut și se va desfășura la Cinema Elvire Popesco din București, între 23 și 29 noiembrie.

Mai multe detalii găsiți pe pagina de Facebook.

Goethe-Institut este o instituţie culturală care promovează cultura Republicii Federale Germania pe plan mondial. Prin informaţii despre viaţa culturală, socială şi politică prezintă un tablou vast al realităţii germane. ZILELE FILMULUI GERMAN este unul dintre programele culturale pe care le desfășoară în România.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.