Google sărbătoreşte Halloween. Ce logo a pregătit motorul de căutare?!
https://www.ziarulmetropolis.ro/google-sarbatoreste-halloween-ce-logo-a-pregatit-motorul-de-cautare/

Google celebrează, miercuri, sărbătoarea de Halloween, printr-un logo interactiv în care apar mai multe simboluri asociate acestui eveniment, respectiv o fantomă, un schelet uman, o pisică neagră, un corb şi mai mulţi dovleci. Noul logo al Google prezintă un desen în care sunt surprinse intrările în mai multe case, pe un fundal întunecat. Logoul este […]

Un articol de Andrada Văsii|31 octombrie 2012

Google celebrează, miercuri, sărbătoarea de Halloween, printr-un logo interactiv în care apar mai multe simboluri asociate acestui eveniment, respectiv o fantomă, un schelet uman, o pisică neagră, un corb şi mai mulţi dovleci.

Noul logo al Google prezintă un desen în care sunt surprinse intrările în mai multe case, pe un fundal întunecat. Logoul este însoţit de un fundal sonor demn de o sărbătoare precum Halloween-ul. Astfel, în urma unui click, uşile se trântesc puternic, în cadrul lor arătându-se personaje care scot sunete înfricoşătoare. Un schelet uman îşi mişcă oasele în bătaia vântului, un corb se plimbă pe deasupra caselor, iar o pisică neagră sare dintr-un tomberon. Din “peisaj” nu puteau lipsi dovlecii, prezenţi pe fiecare scară a caselor.

Halloween (o abreviere pentru “All Hallows’ Evening”) este o sărbătoare de origine celtică, preluată de multe popoare din lumea occidentală şi nu numai. Halloween-ul se celebrează în noaptea de 31 octombrie, precedând sărbătoarea creştină Ziua tuturor sfinţilor de pe 1 noiembrie.

Fiind una dintre cele mai vechi sărbători din lume, Halloween-ul este sărbătorit în foarte multe ţări, cele mai cunoscute fiind Irlanda, Statele Unite, Canada, Puerto Rico şi Regatul Unit, iar ocazional în unele părţi ale Australiei şi Noua Zeelandă.

Obiceiuri specifice de Halloween sunt realizarea de dovleci sculptaţi, luminaţi cu ajutorul unor felinare, folosiţi la decorarea caselor şi grădinilor sau ca lanterne, dar şi costumarea în personaje desprinse din poveştile de groază. Copiii costumaţi astfel colidă din casă în casă şi sunt recompensaţi cu dulciuri.

Costumarea şi colindatul reprezenta o practică de Halloween în Scoţia, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Tradiţia a pătruns şi în Statele Unite, la începutul secolului al XX-lea, atât în rândul adulţilor, cât şi al copiilor. Primele costume de Halloween produse în masă au apărut în magazinele americane în anii 1930.

Cele mai populare dulciuri pregătite pentru această sărbătoare sunt merele glazurate, acesta fiind un obicei tradiţional din Marea Britanie şi Irlanda.

Printre alte mâncăruri asociate sărbătorii de Halloween se numără barmbrack, o prăjitură uşoară cu fructe, în care se introduce un inel sau o monedă (obicei din Irlanda), caramele (Marea Britanie), bomboane în formă de cranii, plăcintă de dovleac, pâine de dovleac etc.

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

 

Sursa: Mediafax

25
/10
/21

În urma anunțării noilor reguli de siguranță sanitară, cea de-a 12-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest continuă să aducă filmele și evenimentele anunțate, modificându-și programul pentru a respecta noile restricții ce intră în vigoare de astăzi.

25
/10
/21

New Draft, prima rezidență online de dezvoltare de scenarii de lungă durată din România, s-a desfășurat în perioada iulie - octombrie, 2021. Dedicată regizorilor și scenariștilor din toată țara, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe (literatură, teatru, arte vizuale, etc.), cu proiecte în faza de început, prima ediție New Draft a dezvoltat 12 proiecte de lung-metraj, totul finalizând cu o sesiune de pitch online în fața unei audiențe formate din producători și regizori români.

25
/10
/21

În data de 25 octombrie are loc premiera spectacolului Ale mele, de Mădălina Stoica, în regia lui Raul Coldea. Textul spectacolului a fost scris vara aceasta în cadrul rezidenței Drama 5, aflată la ediția a VI-a.

25
/10
/21

Reprezentanța Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Editura Impedimenta, Círculo de Bellas Arte, Școala de arte SUR, Universitatea Complutense din Madrid, Facultatea de Filologie și Librăria Rafael Alberti organizează o serie de întâlniri literare ale scriitorului Mircea Cărtărescu, în perioada 26-27 octombrie 2021.

24
/10
/21

Ultimele două programe ale actualei ediții a Cineclubului One World Romania, disponibile online, gratuit, până la 18 noiembrie, se concentrează pe activitatea de la Sahia a Mártei Mészáros și Slavomir Popovici, doi cineaști care și-au lăsat amprenta asupra producției studioului de film documentar în moduri foarte diferite.

23
/10
/21

Pe 23 și 25 octombrie, pianistul Florian Mitrea, unul dintre cei mai apreciați tineri muzicieni de origine română ai momentului, al cărui debut a avut loc pe celebra scenă Carnegie Hall din New York, continuă să ofere publicului o experiență puternică și inedită despre întuneric și speranță: o serie de recitaluri solo care au loc în întuneric în cadrul evenimentului UNSEEN.CONCERT IN THE DARK – singurul eveniment de muzică clasică din România care propune o experiență muzicală cu lumina stinsă atât în sală, cât și pe scenă.

22
/10
/21

Documentarul „Regele Mihai: Drumul către casă”, care prezintă povestea vieții suveranului în exil, de la expulzarea sa forțată până la înmormântare, dar include și un interviu cu Prințul Philip despre prietenia sa din copilărie cu regele Mihai, va fi lansat duminică, pe 24 octombrie, pe HISTORY Channel.

22
/10
/21

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, anunță premiera spectacolului Magnificul de Mihai Ispirescu. Regia este semnată de Lucian Sabados, scenografia îi aparține lui Vladimir Turturica, iar muzica este compusă de Alexandru Suciu.