Gramatica sentimentală a lui Tudor Mușatescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/gramatica-sentimentala-a-lui-tudor-musatescu/

Autorul celebrelor „muşatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut şcoală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” şi „Adevărul”. Observatorul ironic al vieţii, acidul şi jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 şi 4 noiembrie 1970.

Un articol de Monica Andrei|3 Noiembrie 2016

Absolventul de Litere și Filosofie a fost, între 1930-1940, inspector general al teatrelor, apoi director al unor companii teatrale: Teatrul din Sarindar, Teatrul „Tudor Musatescu”, Teatrul „C.A. Rosetti, Teatru Nostru, Teatrul Colorado.

Tatăl său îl vedea un bun avocat, ca și el, iar mama sa l-a vrut înginer. Nașul de botez fiind medic, îl îndruma spre medicină. Bunicul său îl vedea mare proprietar, iar unchiul Vlădescu, fost ministru, spunea că trebuie să ajungă în diplomație. Vărul mamei admitea că ar fi bun ca ofițer de cavalerie. Nimeni nu m-a sfătuit să mă fac ceea ce sunt și nici n-a prevăzut c-o să ajung scriitor”, scrie Tudor Mușatescu în al său jurnal.

Scrisul şi gramatica sentimentală

Angoasat își scrie noaptea piesele de teatru, romanele, poeziile, epigramele, comediile, scenariile de film. „Titanic Vals”, comedia de moravuri a devenit film, în 1964, în regia lui Paul Călinescu, cu o distribuție strălucită: Grigore Vasiliu-Birlic, Silvia Fulda, Coca Andronescu, Ion Finteşteanu şi Mihai Fotino. Comedia amintită precum şi „Escu”, „Visul unei nopți de iarnă” se joacă și azi, cu mare succes. În rest, ziua se derula între o partidă de cărți, un dejun cu șpriț și icre negre la Capșa cu prelungiri acasă, o plimbare în parcul Cișmigiu în asfințit de toamnă sau iarnă bogată, o premieră la Național sau vizionarea unui spectacol cu un text de-al său, unde jucau Leny Caler, George Vraca, sau nevasta lui, o conferință ținută pe undeva despre bunul său prieten și dramaturg Alexandru Kirițescu. Era atent la evenimentele politice, din țară și străinătate. A pus bazele Academiei Umoriștilor Români și săptămânal participa la dejun cu umoriștii. Se plictisește mereu și nu se distrează niciodată, se gândește la viața scumpă și la ce ar putea aduce ziua de mâine. Merge la repetiții la teatru și în turneu. Scrie mult, iar scrisul era singura consolare, în faţa lipsurilor de tot felul.

Prin 1920 publică în revista Rampa”, un Manual de gramatică sentimentală”, care s-a bucurat de mare succes la public.

  • Femeia: substantiv comun; nevasta: substantiv propriu.

  • Căsniciile sunt de două feluri, ca și prepozițiile, simple și comune

  • Căsătoria: dragoste în cearceafuri de zestre.

  • Prepoziția simplă se compune din bărbat și soție.

  • Bărbatul este subiectul, fiindcă despre el se vorbește în târg, iar femeia este predicatul, fiindcă nu lămurește niciodată pe subiect.

  • Un bărbat la curent cu gramatica conjugală nu trebuie să fie niciodată substantiv impropriu.

  • Când bărbatul e deștept ca un proverb, nu se însoară niciodată cu o femeie… zicătoare.

  • În oglindă, femeia se admiră și bărbatul se controlează.

  • De când există oglinzi s-a dublat lumea.

  • Când femeile se privesc goale în oglindă, văd întotdeauna un bărbat. Poți să vorbești ce vrei în fața oglinzii că nu se vede ce spui.

  • Femeia vieții mele a trăit întotdeauna cu altul.

  • M-am însurat ca să mă conving că era mult mai bine celibatar.

  • Dragostea femeilor începe îndeobște după ce le-ai iubit.

  • Femeia n-o să priceapă niciodată că bărbații o iubesc la plural.

O fermecătoare „amitié amoureuse” şi un jurnal intim

Iubita din tinerețe, Leny Caler spunea despre umorist: „Capul lui rotund de copil, cu nasul cârn, cu buze frumos desenate, pe care flutura veșnic un surâs dulce-ironic, mutra mucalită, ochii lui mari, albaștri, cu gene lungi, negre. Tudorel, mic de statură, delicat ca înfățișare, se imagina în povestirile lui puternic, curajos și agresiv, când mă plimbam cu el prin Cișmigiu…”

Tudor Muşatescu se căsătorește cu Edith Heckter, de care divorțează, în 1935. Patru ani mai târziu, se recăsătoreşte, cu Ecaterina (Kitty) Gheorghiu, actriță la Teatrul Național, pentru care scrie piesa „Madona”. În jurnalul intim, face haz de necaz și îi plăcea să creadă că acasă la el, totul era bine, că stă la taifas cu Kitty, soția frumoasă și bună. Își adora fiul, Bogdan, alintat Bobiță, băiatul sensibil și bolnăvicios. Despre drama de viață și prietenie ce-i distrugea surâsurile se confesează în jurnalul intim.

Jurnal

1948

6 mai

Iancovescu mănâncă seara regulat la mine, ba uneori stă și noaptea. E îndrăgostit de Kitty. Dragostea aceasta – care îl onorează pe dragul meu Iancu și o flatează pe Kitty, mă pune în pozițiuni delicate – va face obiectul unei piese pentru ei doi, ca să joace în direcția mea de scenă. Între noi doi se desfășoară, sub regia mea, una dintre cele mai frumoase și curate drame de viață și de prietenie.

13 mai

Ziua a început cu mușcatele de pe terasă și cu soarele imperial care a năvălit în odaie. După masă, somn reparator, lectură pe terasă, scris puțin și prost la scenariu, prepararea sosului pe care l-am anunțat pentru cină, și mi-a reușit perfect. Ș-apoi, după retragerea lui Kitty, adorata mea Kitty, de la sfârșitul mesei de seară și poziția mea nefericită de soț. I-am explicat lui Iancu cu risipă de argumente punctul meu de vedere în legătură cu această subtilă și recurentă situație.

16 mai

A gătit Kitty, apoi am condus-o la Studio, după aceea, două ore de conversație cu Iancovescu, prin jur pe la bodegi, până s-a terminat spectacolul. M-am obișnuit ca un străin în idila lui cu Kitty. Aproape că îi încurajez dacă nu le dau tot concursul, ca să poată continua această fermecătoare amitié amoureuse”, care îi onorează și mă „desconsideră”. După spectacol am venit „la noi”. O masă bună, un „Bourgogne” și discuțiile noastre despre teatru cu Iancu. Și, peste toate acestea, sărăcia pe care n-o merit și care începe să-mi distrugă surâsurile.

17 mai

S-ar putea scrie o carte cu trei personaje: Kitty, subsemnatul și căminul nostru. Kitty, cred eu, nu m-a iubit. A încercat, a vrut, a făcut eforturi. Îi rămân recunoscător și regret că astăzi, nu numai în interesul ei și al copilului nostru, am luat hotărârea de a mă despărți. E o hotărâre gândită demult, pe care n-o cunoaște, n-o bănuiește.

7 iunie

Lucrez cumplit și o duc greu. Nu ducem lipsă de nimic. Seara vin ca de obicei, Iancovescu, Mutu, Popa. După cât de „puțin” mănâncă înțeleg că n-au mâncat demult. Viața mea se rezumă brutal la trei cuvinte: bani, lucru, flori. Disperarea are parfumul ei. Cred că posteritatea mă va înțelege.

8 august

După masă a venit Radu Beligan. A intrat în curte cântând la muzicuță Valsul Balcicului”, așa cum îl va cânta în geamandură, piesa mea scrisă pentru el și cu care se deschide Naționalul la toamnă. Împreună cu alți camarazi de teatru, Sorin Gabor, Ninetta Gusti, soția lui, Victor Bumbești. Au venit să-și salute „maestrul”, care toată viața s-a împrumutat cu cinci lei de la Beligan fără jenă sau orgoliu șifonat. Cu Beligan am dat lovitura în spectacolele mele. Azi am realizat cinci mii de lei.

2 octombrie

Iancovescu mi-a spus că s-a angajat sufleor la Birlic pentru turneul pe care-l va face două luni prin țară. Sunt convins că Birlic nu va avea curajul să semneze acest contract, care mai mult decât rolul lui în teatrul contemporan l-ar trece în istoria teatrului românesc.

1950

28 septembrie

Astăzi mi-am vândut, în disperare de cauză câteva sute de volume la Anticariatul General. Cărți rare, ediții deosebite. De pe terasă am urmărit cum se transportau cărțile mele la mașină. Pe masă era bonul de patru mii șase sute lei. Mizerie, plictiseli, ploaie, nervi, lipsuri, frig în casă. Kitty a adus aragazul în sufragerie, ca să gătească și, în același timp, să dezmorțească atmosfera. Surâdem toți ai casei și ne facem curaj. Ne prefacem că nu ne e foame. O fi gloria efemeră, dar e bună! Efemeri sunt numai cei care o au.

22 octombrie

Azi am început noua mea meserie. Fabricatul de pungi. Voi primi 0,6o lei pe bucată, cu materialul meu. Cel care mi le cumpără ca să le plaseze primește un leu pe bucată, iar precupețul din piață sigur le vinde cu doi lei punga. Va să zică, eu fac pungi și ei sunt pungași. Primul material pentru confecționarea pungilor au fost colecțiile din revista Radio, la care am colaborat și eu. Mi-am lipit fotografia pe partea din afară și articolul pe cea interioară. Punga asta o păstrez în arhiva mea în loc de mere, fasole, făină sau altceva… Tot cea am scris în viața mea a avut la bază observația și detaliul. Muza mea a fost viața.

29 octombrie

Viața mea? Un splendid efort spre moarte. Am trăit mult mai literar decât operele mele. În toată existența mea am trăit public și totuși izolat, ca o statuie dintr-o grădină publică. E-adevărat, pe piatra mea și-au scris mulți cugetările, pornografiile și, mai ales, numele. Dar statuia lui Anastasie Panu din Cișmigiu, de exemplu, tot Anastasie Pană este, deși pe ea scrie – cu tibișir albastru – Nicu, Veta, sau Georgescu.

7 noiembrie

Mari dimineți de noiembrie. Soarele se plimbă de braț cu toamna, la Șosea… Și amândoi se mint unul pe altul, având totuși cele mai bune intenții de sinceritate fiecare. Ionel Teodoreanu, Felix Aderca, Vintilă Russu Șirianu, Bondi și subsemnatul am simțit apelul tiranic al unui cinzeac de drojdie. Și-am pornit sub conducerea mea, expert în materie, în căutarea unei cârciumi. Toate tentativele eșuând și apropiindu-ne de casa lui Ionel Teodoreanu de la „Romană”, am capitulat și am primit invitația lui la o țuică. Și pe masa din sufragerie ieșănească, au început să apară fel de fel de gustărici și sticle de țuică și de vin. Ultima butelie și cea mai prețioasă a fost Păstorel, care a coborât scările, precaut și conștient de el însuși – ca o sticlă de vin vechi care nu vrea să-și tulbure și nici măcar să-și agite propriul său conținut. Păcat măi Mușatică, că noi vorbim fără stenografi și scriem fără istoriografi”.[…]

Mușatisme

  • Doctorii te vindecă de viață. Și moartea de doctori.

  • Pe Dumnezeu l-au inventat profeții și l-au brevetat babele.

  • Sunt generos din egoism. Îmi face plăcere să dau.

  • Gândesc pentru alții, dar trăiesc pentru mine.

  • Când încep să-ți caște gândurile, du-te de te culcă!

  • Gloria te poate înșela în fiecare zi cu primul confrate.

  • Editorul operelor mele a fost viața. Dar i-am plătit eu drepturi de autor.

  • Omul se gândește la Dumnezeu numai în nenorocire. Când e fericit, e ateu.

  • Popii sunt agenții electorali ai lui Dumnezeu pe pământ.

  • Revelionul: parastasul anual al timpului mort.

  • Amintirile: stafiile anilor.

  • Abisul: oftatul stâncilor.

  • Melancolia: sora nemăritată a tristeții.

  • Lacrimile: perle de cultură personală.

  • Simt în mine instincte de asasin. În fiecare zi, mă gândesc cum să omor mai bine timpul.

  • Când minte omul? Când râde cu lacrimi sau când plânge cu hohote?

Face glume cu prietenii, „mușatismele” lui pică greu în fața comuniștilor, iar un timp îi este interzis ca să publice. Deşi a avut intenţia, Tudor Mușatescu n-a divorțat niciodată de soția sa. Un cancer în gât îi sufocă vocea şi continuă să glumească pe seama bolii sale: „Urăsc moartea, fiindcă trebuie să mă supun fără replică. Tocmai eu, ditamai dramaturgul…”.

„Fiecare om e un fel de teatru gratuit pentru toți spectatorii lumii. Repertoriul lui e vast și variat: farse, comedii, tragedii, piese de salon. Rolurile din toate piesele i le joacă cuvintele. Mintea le pune în scenă. Fantezia îi pictează decorurile, când nu i le dă viața de-a gata. Și neîntrerupta stagiune a omului în viață – cu imensul și variatul ei repertoriu clasic și modern, doct sau deșănțat – atunci când, totuși, se întrerupe odată cu directorul care moare în culisele ultimului spectacol, moare, solidar și întreg, ansamblul care l-a servit”, scria în paginile de jurnal.

Omul care avea un umor sănătos, a plecat din scena vieţii râzând. Eu apun! Nu mor…” (Sursa: Tudor Mușatescu, Scrieri, vol. VIII, „Pagini de jurnal”, Editura Minerva, 1980)

A pus bazele Academiei Umoriștilor Români și săptămânal participa la dejun cu umoriștii. Se plictisește mereu și nu se distrează niciodată, se gândește la viața scumpă și la ce ar putea aduce ziua de mâine. Merge la repetiții la teatru și în turneu. Scrie mult, iar scrisul era singura consolare, în faţa lipsurilor de tot felul.

14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

09
/09
/18

Era cea mai lungă noapte a anului 1956, 21 spre 22 decembrie. Într-o cameră a Spitalului „Central” din Bucureşti, după zece zile de speranţe şi disperări, Nicolae Labiş înţelegea că va muri, că drumul înapoi spre viaţă îi fusese iremediabil închis atunci când destinul sau o mână „prietenoasă” îl împinsese spre linia tramvaiului de la Colţea.

04
/09
/18

George Bacovia, cel mai important poet simbolist român, a terminat liceul la 22 de ani, a publicat prima carte la 35 de ani, iar verbele sale favorite - conform frecvenței din poezii - erau „plânge” și „ninge". De asemenea, nu citea foarte mult, nu avea scriitori preferați și avea un talent deosebit la portrete și caricaturi...

27
/08
/18

Făget a devenit în această vară o destinație culturală găzduind prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, eveniment ce face parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

05
/08
/18

A fost odată, în centrul Micului Paris, o lume în care se întâlneau deopotrivă şoaptele îndrăgostiţilor cu vocile stridente ale vânzătorilor de ziare ambulanţi şi muzica de la tarafurile lăutăreşti cu foşnetul apei sub vâslele liceenilor sau cu hohotele lor de râs, fericiţi că au evadat dintre zidurile Liceului „Lazăr”.

Page 1 of 2812345...1020...Last »