Gramatica sentimentală a lui Tudor Mușatescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/gramatica-sentimentala-a-lui-tudor-musatescu/

Autorul celebrelor „muşatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut şcoală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” şi „Adevărul”. Observatorul ironic al vieţii, acidul şi jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 şi 4 noiembrie 1970.

Un articol de Monica Andrei|3 noiembrie 2016

Absolventul de Litere și Filosofie a fost, între 1930-1940, inspector general al teatrelor, apoi director al unor companii teatrale: Teatrul din Sarindar, Teatrul „Tudor Musatescu”, Teatrul „C.A. Rosetti, Teatru Nostru, Teatrul Colorado.

Tatăl său îl vedea un bun avocat, ca și el, iar mama sa l-a vrut înginer. Nașul de botez fiind medic, îl îndruma spre medicină. Bunicul său îl vedea mare proprietar, iar unchiul Vlădescu, fost ministru, spunea că trebuie să ajungă în diplomație. Vărul mamei admitea că ar fi bun ca ofițer de cavalerie. Nimeni nu m-a sfătuit să mă fac ceea ce sunt și nici n-a prevăzut c-o să ajung scriitor”, scrie Tudor Mușatescu în al său jurnal.

Scrisul şi gramatica sentimentală

Angoasat își scrie noaptea piesele de teatru, romanele, poeziile, epigramele, comediile, scenariile de film. „Titanic Vals”, comedia de moravuri a devenit film, în 1964, în regia lui Paul Călinescu, cu o distribuție strălucită: Grigore Vasiliu-Birlic, Silvia Fulda, Coca Andronescu, Ion Finteşteanu şi Mihai Fotino. Comedia amintită precum şi „Escu”, „Visul unei nopți de iarnă” se joacă și azi, cu mare succes. În rest, ziua se derula între o partidă de cărți, un dejun cu șpriț și icre negre la Capșa cu prelungiri acasă, o plimbare în parcul Cișmigiu în asfințit de toamnă sau iarnă bogată, o premieră la Național sau vizionarea unui spectacol cu un text de-al său, unde jucau Leny Caler, George Vraca, sau nevasta lui, o conferință ținută pe undeva despre bunul său prieten și dramaturg Alexandru Kirițescu. Era atent la evenimentele politice, din țară și străinătate. A pus bazele Academiei Umoriștilor Români și săptămânal participa la dejun cu umoriștii. Se plictisește mereu și nu se distrează niciodată, se gândește la viața scumpă și la ce ar putea aduce ziua de mâine. Merge la repetiții la teatru și în turneu. Scrie mult, iar scrisul era singura consolare, în faţa lipsurilor de tot felul.

Prin 1920 publică în revista Rampa”, un Manual de gramatică sentimentală”, care s-a bucurat de mare succes la public.

  • Femeia: substantiv comun; nevasta: substantiv propriu.

  • Căsniciile sunt de două feluri, ca și prepozițiile, simple și comune

  • Căsătoria: dragoste în cearceafuri de zestre.

  • Prepoziția simplă se compune din bărbat și soție.

  • Bărbatul este subiectul, fiindcă despre el se vorbește în târg, iar femeia este predicatul, fiindcă nu lămurește niciodată pe subiect.

  • Un bărbat la curent cu gramatica conjugală nu trebuie să fie niciodată substantiv impropriu.

  • Când bărbatul e deștept ca un proverb, nu se însoară niciodată cu o femeie… zicătoare.

  • În oglindă, femeia se admiră și bărbatul se controlează.

  • De când există oglinzi s-a dublat lumea.

  • Când femeile se privesc goale în oglindă, văd întotdeauna un bărbat. Poți să vorbești ce vrei în fața oglinzii că nu se vede ce spui.

  • Femeia vieții mele a trăit întotdeauna cu altul.

  • M-am însurat ca să mă conving că era mult mai bine celibatar.

  • Dragostea femeilor începe îndeobște după ce le-ai iubit.

  • Femeia n-o să priceapă niciodată că bărbații o iubesc la plural.

O fermecătoare „amitié amoureuse” şi un jurnal intim

Iubita din tinerețe, Leny Caler spunea despre umorist: „Capul lui rotund de copil, cu nasul cârn, cu buze frumos desenate, pe care flutura veșnic un surâs dulce-ironic, mutra mucalită, ochii lui mari, albaștri, cu gene lungi, negre. Tudorel, mic de statură, delicat ca înfățișare, se imagina în povestirile lui puternic, curajos și agresiv, când mă plimbam cu el prin Cișmigiu…”

Tudor Muşatescu se căsătorește cu Edith Heckter, de care divorțează, în 1935. Patru ani mai târziu, se recăsătoreşte, cu Ecaterina (Kitty) Gheorghiu, actriță la Teatrul Național, pentru care scrie piesa „Madona”. În jurnalul intim, face haz de necaz și îi plăcea să creadă că acasă la el, totul era bine, că stă la taifas cu Kitty, soția frumoasă și bună. Își adora fiul, Bogdan, alintat Bobiță, băiatul sensibil și bolnăvicios. Despre drama de viață și prietenie ce-i distrugea surâsurile se confesează în jurnalul intim.

Jurnal

1948

6 mai

Iancovescu mănâncă seara regulat la mine, ba uneori stă și noaptea. E îndrăgostit de Kitty. Dragostea aceasta – care îl onorează pe dragul meu Iancu și o flatează pe Kitty, mă pune în pozițiuni delicate – va face obiectul unei piese pentru ei doi, ca să joace în direcția mea de scenă. Între noi doi se desfășoară, sub regia mea, una dintre cele mai frumoase și curate drame de viață și de prietenie.

13 mai

Ziua a început cu mușcatele de pe terasă și cu soarele imperial care a năvălit în odaie. După masă, somn reparator, lectură pe terasă, scris puțin și prost la scenariu, prepararea sosului pe care l-am anunțat pentru cină, și mi-a reușit perfect. Ș-apoi, după retragerea lui Kitty, adorata mea Kitty, de la sfârșitul mesei de seară și poziția mea nefericită de soț. I-am explicat lui Iancu cu risipă de argumente punctul meu de vedere în legătură cu această subtilă și recurentă situație.

16 mai

A gătit Kitty, apoi am condus-o la Studio, după aceea, două ore de conversație cu Iancovescu, prin jur pe la bodegi, până s-a terminat spectacolul. M-am obișnuit ca un străin în idila lui cu Kitty. Aproape că îi încurajez dacă nu le dau tot concursul, ca să poată continua această fermecătoare amitié amoureuse”, care îi onorează și mă „desconsideră”. După spectacol am venit „la noi”. O masă bună, un „Bourgogne” și discuțiile noastre despre teatru cu Iancu. Și, peste toate acestea, sărăcia pe care n-o merit și care începe să-mi distrugă surâsurile.

17 mai

S-ar putea scrie o carte cu trei personaje: Kitty, subsemnatul și căminul nostru. Kitty, cred eu, nu m-a iubit. A încercat, a vrut, a făcut eforturi. Îi rămân recunoscător și regret că astăzi, nu numai în interesul ei și al copilului nostru, am luat hotărârea de a mă despărți. E o hotărâre gândită demult, pe care n-o cunoaște, n-o bănuiește.

7 iunie

Lucrez cumplit și o duc greu. Nu ducem lipsă de nimic. Seara vin ca de obicei, Iancovescu, Mutu, Popa. După cât de „puțin” mănâncă înțeleg că n-au mâncat demult. Viața mea se rezumă brutal la trei cuvinte: bani, lucru, flori. Disperarea are parfumul ei. Cred că posteritatea mă va înțelege.

8 august

După masă a venit Radu Beligan. A intrat în curte cântând la muzicuță Valsul Balcicului”, așa cum îl va cânta în geamandură, piesa mea scrisă pentru el și cu care se deschide Naționalul la toamnă. Împreună cu alți camarazi de teatru, Sorin Gabor, Ninetta Gusti, soția lui, Victor Bumbești. Au venit să-și salute „maestrul”, care toată viața s-a împrumutat cu cinci lei de la Beligan fără jenă sau orgoliu șifonat. Cu Beligan am dat lovitura în spectacolele mele. Azi am realizat cinci mii de lei.

2 octombrie

Iancovescu mi-a spus că s-a angajat sufleor la Birlic pentru turneul pe care-l va face două luni prin țară. Sunt convins că Birlic nu va avea curajul să semneze acest contract, care mai mult decât rolul lui în teatrul contemporan l-ar trece în istoria teatrului românesc.

1950

28 septembrie

Astăzi mi-am vândut, în disperare de cauză câteva sute de volume la Anticariatul General. Cărți rare, ediții deosebite. De pe terasă am urmărit cum se transportau cărțile mele la mașină. Pe masă era bonul de patru mii șase sute lei. Mizerie, plictiseli, ploaie, nervi, lipsuri, frig în casă. Kitty a adus aragazul în sufragerie, ca să gătească și, în același timp, să dezmorțească atmosfera. Surâdem toți ai casei și ne facem curaj. Ne prefacem că nu ne e foame. O fi gloria efemeră, dar e bună! Efemeri sunt numai cei care o au.

22 octombrie

Azi am început noua mea meserie. Fabricatul de pungi. Voi primi 0,6o lei pe bucată, cu materialul meu. Cel care mi le cumpără ca să le plaseze primește un leu pe bucată, iar precupețul din piață sigur le vinde cu doi lei punga. Va să zică, eu fac pungi și ei sunt pungași. Primul material pentru confecționarea pungilor au fost colecțiile din revista Radio, la care am colaborat și eu. Mi-am lipit fotografia pe partea din afară și articolul pe cea interioară. Punga asta o păstrez în arhiva mea în loc de mere, fasole, făină sau altceva… Tot cea am scris în viața mea a avut la bază observația și detaliul. Muza mea a fost viața.

29 octombrie

Viața mea? Un splendid efort spre moarte. Am trăit mult mai literar decât operele mele. În toată existența mea am trăit public și totuși izolat, ca o statuie dintr-o grădină publică. E-adevărat, pe piatra mea și-au scris mulți cugetările, pornografiile și, mai ales, numele. Dar statuia lui Anastasie Panu din Cișmigiu, de exemplu, tot Anastasie Pană este, deși pe ea scrie – cu tibișir albastru – Nicu, Veta, sau Georgescu.

7 noiembrie

Mari dimineți de noiembrie. Soarele se plimbă de braț cu toamna, la Șosea… Și amândoi se mint unul pe altul, având totuși cele mai bune intenții de sinceritate fiecare. Ionel Teodoreanu, Felix Aderca, Vintilă Russu Șirianu, Bondi și subsemnatul am simțit apelul tiranic al unui cinzeac de drojdie. Și-am pornit sub conducerea mea, expert în materie, în căutarea unei cârciumi. Toate tentativele eșuând și apropiindu-ne de casa lui Ionel Teodoreanu de la „Romană”, am capitulat și am primit invitația lui la o țuică. Și pe masa din sufragerie ieșănească, au început să apară fel de fel de gustărici și sticle de țuică și de vin. Ultima butelie și cea mai prețioasă a fost Păstorel, care a coborât scările, precaut și conștient de el însuși – ca o sticlă de vin vechi care nu vrea să-și tulbure și nici măcar să-și agite propriul său conținut. Păcat măi Mușatică, că noi vorbim fără stenografi și scriem fără istoriografi”.[…]

Mușatisme

  • Doctorii te vindecă de viață. Și moartea de doctori.

  • Pe Dumnezeu l-au inventat profeții și l-au brevetat babele.

  • Sunt generos din egoism. Îmi face plăcere să dau.

  • Gândesc pentru alții, dar trăiesc pentru mine.

  • Când încep să-ți caște gândurile, du-te de te culcă!

  • Gloria te poate înșela în fiecare zi cu primul confrate.

  • Editorul operelor mele a fost viața. Dar i-am plătit eu drepturi de autor.

  • Omul se gândește la Dumnezeu numai în nenorocire. Când e fericit, e ateu.

  • Popii sunt agenții electorali ai lui Dumnezeu pe pământ.

  • Revelionul: parastasul anual al timpului mort.

  • Amintirile: stafiile anilor.

  • Abisul: oftatul stâncilor.

  • Melancolia: sora nemăritată a tristeții.

  • Lacrimile: perle de cultură personală.

  • Simt în mine instincte de asasin. În fiecare zi, mă gândesc cum să omor mai bine timpul.

  • Când minte omul? Când râde cu lacrimi sau când plânge cu hohote?

Face glume cu prietenii, „mușatismele” lui pică greu în fața comuniștilor, iar un timp îi este interzis ca să publice. Deşi a avut intenţia, Tudor Mușatescu n-a divorțat niciodată de soția sa. Un cancer în gât îi sufocă vocea şi continuă să glumească pe seama bolii sale: „Urăsc moartea, fiindcă trebuie să mă supun fără replică. Tocmai eu, ditamai dramaturgul…”.

„Fiecare om e un fel de teatru gratuit pentru toți spectatorii lumii. Repertoriul lui e vast și variat: farse, comedii, tragedii, piese de salon. Rolurile din toate piesele i le joacă cuvintele. Mintea le pune în scenă. Fantezia îi pictează decorurile, când nu i le dă viața de-a gata. Și neîntrerupta stagiune a omului în viață – cu imensul și variatul ei repertoriu clasic și modern, doct sau deșănțat – atunci când, totuși, se întrerupe odată cu directorul care moare în culisele ultimului spectacol, moare, solidar și întreg, ansamblul care l-a servit”, scria în paginile de jurnal.

Omul care avea un umor sănătos, a plecat din scena vieţii râzând. Eu apun! Nu mor…” (Sursa: Tudor Mușatescu, Scrieri, vol. VIII, „Pagini de jurnal”, Editura Minerva, 1980)

A pus bazele Academiei Umoriștilor Români și săptămânal participa la dejun cu umoriștii. Se plictisește mereu și nu se distrează niciodată, se gândește la viața scumpă și la ce ar putea aduce ziua de mâine. Merge la repetiții la teatru și în turneu. Scrie mult, iar scrisul era singura consolare, în faţa lipsurilor de tot felul.

01
/04
/16

Trei sferturi de veac şi-a închinat viaţa în slujba cântecului şi, mai ales, a romanţei, despre care spunea că este cea mai sinceră, cea mai pătimaşă expresie a unei epoci şi a societăţii. Cântecele lui de inimă albastră au făcut duminici de vis din toate zilele săptămânii. Gică Petrescu s-a născut pe 2 aprilie 1915 si s-a stins din viață pe 18 iunie 2006.

28
/03
/16

La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, când Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întâlnească. Aşa începe povestea lor de iubire, descrisă în volumul “Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, apărut la Polirom.

23
/03
/16

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează expoziţia Viaţa românească – 110 ani de la apariţie, ce valorifică patrimoniul MNLRI şi extraordinara colecţie a istoricului literar Nicolae Scurtu. Vor fi expuse în premieră documente de patrimoniu deosebit de valoroase pentru istoria noastră literară, de la scrisori şi fotografii la ediţii princeps, ediţii cu autograf sau cărţi de vizită.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

21
/03
/16

„Cu Bach, viaţa ar fi suportabilă chiar şi într-un canal” - Emil Cioran. Considerat, alături de Mozart şi Beethoven, cel mai mare compozitor al lumii, Johann Sebastian Bach s-a născut într-o zi de 21 martie (1685).

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?

16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

Pagina 20 din 34« Prima...10...1819202122...30...Ultima »