Grammy pentru Hilary Hahn
https://www.ziarulmetropolis.ro/grammy-pentru-hilary-hahn/

Zilele trecute s-au decernat premiile Grammy, probabil cele mai importante premii ale industriei discografice mondiale, în orice caz, cele mai importante de pe teritoriul nord-american.

Un articol de Cristina Comandașu|10 februarie 2015

Câștigătorii premiilor Grammy 2015 pentru muzica clasică / Poate mai puțin vizibile mediatic, premiile Grammy se acordă și pentru muzica clasică. Premiul pentru cea mai bună interpretare orchestrală a revenit Orchestrei Simfonice din St Louis, dirijor David Robertson, pentru “City Noir” de John Adams; cea mai bună înregistrare de operă a fost considerată “Coborârea lui Orfeu în infern” de Gustave Charpentier, o producție a Festivalului de Muzică Veche din Boston.

Cel mai bun album coral este “The Sacred Spirit of Russia”, cu ansamblul Conspirare condus de Craig Hella Johnson, iar cel mai bun album cameral – “Cele 27 bisuri ale violonistei Hilary Hahn”.

Premiul Grammy pentru cea mai bună interpretare instrumentală solo a revenit chitaristului Jason Vieaux, cel mai bun album cu voce solo – “Douce France” semnat de mezzosoprana suedeză Anne Sofie von Otter, cel mai bun album-compediu de muzică clasică – “Plectra & Percussion Dances” semnat de compozitorul Harry Partch; cea mai bună creație contemporană: “Become Ocean” de John Luther Adams.

grammy

Hilary Hahn

O înșirare de nume mai puțin familiare românilor și europenilor în general, cred, în această listă. De altfel, constatam amuzată astăzi că pe contul de Facebook al violonistei Hilary Hahn, cineva scria: “În sfârșit ia un premiu Grammy un artist pe care-l știu!”.

Hilary Hahn, o violonistă – vedetă

Da, și noi cei din România o știm pe Hilary Hahn, măcar cei care am fost la Ateneul Român în 25 septembrie 2013, când a cântat în cadrul Festivalului Enescu la București (sau poate am ascultat la radio sau am văzut la televizor).

O violonistă – minune: are 35 ani, dar duminică nu a obținut primul Grammy din cariera ei; primul a venit în 2002 pentru un album cu concerte de Brahms și Stravinsky, al doilea, în 2008, pentru concerte de Schonberg și Sibelius. Iar al treilea, în 2015, pentru un album cu totul neobișnuit cuprinzând 27 de piese scurte, 27 de piese de bis interpretate în compania pianistului Corey Smythe.

Aș putea spune că Hilary Hahn este una dintre violonistele contemporane pe care le admir foarte mult. Are totul: o tehnică perfectă, o sensibilitate perfect dozată între extreme, un sunet strălucitor și mai ales, o inteligență ieșită din comun, care este probabil, în primul rând, cheia succesului ei.

Înaltă, subțire, părând foarte tânără, Hilary Hahn știe să fie un star al viorii, dar în același timp, să fie și foarte apropiată de public – poate părea paradoxal, dar este o adevărată artă să poți să fii percepută ca o divă și să frapezi prin modestie.

Și dincolo de toate acestea, rămân proiectele ei. A înregistrat majoritatea repertoriului standard al marilor violoniști și găsește mereu resurse să fie inovativă și interesantă.

Așa s-a născut și albumul care tocmai a primit un Grammy: Hilary Hahn a comandat 26 de piese scurte unor compozitori contemporani; pentru a 27-a a organizat un concurs și a primit nu mai puțin de 400 de partituri. Ea a ales-o pe cea a unui compozitor stabilit în Hawai, Jeff Myers.

Cele 27 de bisuri ale lui Hilary Hahn

Este o lume sonoră extrem de diversă în aceste 27 de piese care compun albumul lui Hilary Hahn: de la surse de inspirație diverse – din muzica tradițională americană sau cea indiană, de pildă, la stări diverse pe care le trezesc ascultătorilor.

Hilary Hahn consideră că cea mai mare reușită ar fi ca aceste piese să fie preluate de alți violoniști în repertoriul lor, construind astfel punți între public și muzica contemporană.

Dacă ar fi să aleg, m-aș opri la două piese de pe acest album: “Blue Curve of the Earth” de Tina Davidson și “Mercy” de Max Richter care au toate șansele de a deveni hituri ale muzicii clasice contemporane.

“Cele 27 bisuri ale lui Hilary Hahn” este un album-experiență care nu trebuie ratat, în care ne regăsim, noi, cei de astăzi, cu toate cele bune și rele ale noastre.

Discul a apărut sub sigla casei Deutsche Grammophon și poate fi achiziționat de pe www.emag.ro sau www.getmusic.ro. Selecțiuni au fost difuzate și de Radio România Muzical și pot fi reascultate, online, aici.

Foto: Grammy ,  Hilary Hahn – Deutsche Grammophon

07
/11
/18

Rulează în cinematografe și face săli pline pe tot mapamondul (eu l-am văzut în Berceni - și tot așa, sală plină) filmul „Bohemian Rhapsody”, cu domnul Rami Malek în rolul lui Freddie Mercury. Părerile sunt – așa cum se și cuvine să fie – împărțite. Se spune că formația vocal-instrumentală Queen merita un film încă și mai mare, dar se spune și că domnul Malek merită un Oscar pentru rolul dumisale. Eu sunt de părere că nimic din toate astea nu contează.

07
/11
/18

MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra (Germania), cea mai veche orchestră radio din lume, va susține două concerte extraordinare la București în cadrul Festivalului RadiRo (18 - 25 noiembrie 2018). RadiRo, organizat și produs o dată la 2 ani de Radio România, este unicul festival de pe mapamond dedicat orchestrelor radio. 

06
/11
/18

“The Point”, “Oblio” pe stil vechi, pentru cei care urmăreau programele tv și pe vremea răposatului, este un film de animație, creat după o idee a lui Harry Nilsson, un cantautor american de succes din anii '70.

05
/11
/18

The Cure va susține pe 22 iulie 2019 primul concert în România. Alături de celebra trupă britanică va concerta și grupul irlandez de post-rock God Is An Astronaut. Evenimentul va avea loc în Piața Constituției din București, fiind prezentat de Rock The City. Biletele se vor pune în vânzare marți, 6 noiembrie, de la ora 9.00.

05
/11
/18

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 10 noiembrie, duminică, 11 noiembrie și miercuri, 14 noiembrie, începând cu ora 18:30 premiera spectacolului de balet „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski, coregrafia lui Oleg Danovski, adaptarea regizorală și coregrafică poartă semnătura lui Oleg Danovski Jr., scenografia a fost realizată de către Andreea Koch. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

04
/11
/18

Opt formații, din șapte țări, au sosit la Sibiu și vor concerta pe scena Sălii Thalia, în cadrul ediției din acest an a Sibiu Jazz Competition, care s-a deschis pe 3 noiembrie. Reprezentațiile încep la orele 19:00, atât sâmbătă, cât și duminică, iar intrarea este liberă.

04
/11
/18

Filarmonica „George Enescu” programează pe 8 și 9 noiembrie, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, în cadrul „Stagiunii centenare”, un concert extraordinar ai cărui protagoniști sunt doi mari artiști ai lumii: Mischa Maisky, considerat un Mick Jagger al muzicii clasice și supranumit „Paganini al violoncelului“, și Christian Badea, consilier artistic și dirijor principal al Filarmonicii.

01
/11
/18

Această imagine, în care Elvis Presley discută cu un puști de 11 ani - Kurt Russell, viitorul mare actor de la Hollywood - este extrasă din filmul "It Happened at the World's Fair", al 12-lea film al lui Elvis, realizat în anul 1963. 

01
/11
/18

“Fără falsă modestie: nu cred că mă număr printre cei mari mari compozitori și interpreți de limbă franceză, dar ma simt bine în pielea mea" -  Salvatore Adamo. Aclamat şi iubit în întreaga lume, artistul belgian de origine italiană, care are la activ peste 100 de milioane de discuri vândute, împlinește, astăzi, 75 de ani.

31
/10
/18

Bohemian Rhapsody, unul dintre cele mai așteptate titluri ale toamnei, cu șanse reale de a prinde un Oscar, grație interpretării de excepție reușite de Rami Malek, a avut deja premiera europeană. Filmul despre povestea trupei Queen va avea premiera în România vineri, 2 noiembrie.

30
/10
/18

Diego Armando Maradona, care-și serbează, astăzi, cea de-a 58-a anaiversare, fâcând schimb de tricouri cu Freddy Mercury, în anul 1981. Pe atunci, promițătorul Maradona, care juca la Boca Juniors, nu debutase încă la Cupa Mondială, în timp ce membrii trupei Queen lucrau la cel de-al zecelea album, "Hot Space".

30
/10
/18

Se împlinesc astăzi trei ani de la una dintre cele mai mari tragedii post-decembriste: 64 de oameni au murit în urma incendiului de la clubul Colectiv din cauza rănilor. Un supraviețuitor al incendiului a fost a 65-a victimă la aproape doi ani de la tragedie. Cele 65 de victime ale incendiului vor fi comemorate, în această seară, prin Marșul Chitarelor, ce va porni la ora 19.00 din Piața Unirii și se va încheia la clubul Colectiv, unde va avea loc și un moment muzical.

29
/10
/18

Un concert ieșit din comun la Sala Radio, cu prima audiție absolută a unor cântece scrise de un compozitor american pe versuri de Mihai Eminescu, în limba română. Musical Bridges se intitulează concertul care-i aduce la București, pe baritonul american David Small și pe pianista de origine română, Angela Drăghicescu.

26
/10
/18

Pe 3 noiembrie, HOSPICE Casa Speranței vă propune o seară de muzică și fapte bune în beneficiul copiilor și al adulților care înfruntă un diagnostic incurabil Trei grupuri vocale extraordinare și artiști care susțin cauza îngrijirii paliative vor urca pe scena Ateneului Român pentru a oferi Timp pentru Viață pacienților îngrijiți de HOSPICE Casa Speranței.

25
/10
/18

Un duo formidabil, la Carnegie Hall: faimosul pianist Lang Lang acompaniindu-l pe tatăl său, Lang Guo-ren, care-și demosntrează, aici, talentul pe o străveche "erhu" (vioara chinezească cu două coarde). Vorba proverbului, "așchia nu sare departe de trunchi".

Pagina 30 din 152« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »