Grammy pentru Hilary Hahn
https://www.ziarulmetropolis.ro/grammy-pentru-hilary-hahn/

Zilele trecute s-au decernat premiile Grammy, probabil cele mai importante premii ale industriei discografice mondiale, în orice caz, cele mai importante de pe teritoriul nord-american.

Un articol de Cristina Comandașu|10 februarie 2015

Câștigătorii premiilor Grammy 2015 pentru muzica clasică / Poate mai puțin vizibile mediatic, premiile Grammy se acordă și pentru muzica clasică. Premiul pentru cea mai bună interpretare orchestrală a revenit Orchestrei Simfonice din St Louis, dirijor David Robertson, pentru “City Noir” de John Adams; cea mai bună înregistrare de operă a fost considerată “Coborârea lui Orfeu în infern” de Gustave Charpentier, o producție a Festivalului de Muzică Veche din Boston.

Cel mai bun album coral este “The Sacred Spirit of Russia”, cu ansamblul Conspirare condus de Craig Hella Johnson, iar cel mai bun album cameral – “Cele 27 bisuri ale violonistei Hilary Hahn”.

Premiul Grammy pentru cea mai bună interpretare instrumentală solo a revenit chitaristului Jason Vieaux, cel mai bun album cu voce solo – “Douce France” semnat de mezzosoprana suedeză Anne Sofie von Otter, cel mai bun album-compediu de muzică clasică – “Plectra & Percussion Dances” semnat de compozitorul Harry Partch; cea mai bună creație contemporană: “Become Ocean” de John Luther Adams.

grammy

Hilary Hahn

O înșirare de nume mai puțin familiare românilor și europenilor în general, cred, în această listă. De altfel, constatam amuzată astăzi că pe contul de Facebook al violonistei Hilary Hahn, cineva scria: “În sfârșit ia un premiu Grammy un artist pe care-l știu!”.

Hilary Hahn, o violonistă – vedetă

Da, și noi cei din România o știm pe Hilary Hahn, măcar cei care am fost la Ateneul Român în 25 septembrie 2013, când a cântat în cadrul Festivalului Enescu la București (sau poate am ascultat la radio sau am văzut la televizor).

O violonistă – minune: are 35 ani, dar duminică nu a obținut primul Grammy din cariera ei; primul a venit în 2002 pentru un album cu concerte de Brahms și Stravinsky, al doilea, în 2008, pentru concerte de Schonberg și Sibelius. Iar al treilea, în 2015, pentru un album cu totul neobișnuit cuprinzând 27 de piese scurte, 27 de piese de bis interpretate în compania pianistului Corey Smythe.

Aș putea spune că Hilary Hahn este una dintre violonistele contemporane pe care le admir foarte mult. Are totul: o tehnică perfectă, o sensibilitate perfect dozată între extreme, un sunet strălucitor și mai ales, o inteligență ieșită din comun, care este probabil, în primul rând, cheia succesului ei.

Înaltă, subțire, părând foarte tânără, Hilary Hahn știe să fie un star al viorii, dar în același timp, să fie și foarte apropiată de public – poate părea paradoxal, dar este o adevărată artă să poți să fii percepută ca o divă și să frapezi prin modestie.

Și dincolo de toate acestea, rămân proiectele ei. A înregistrat majoritatea repertoriului standard al marilor violoniști și găsește mereu resurse să fie inovativă și interesantă.

Așa s-a născut și albumul care tocmai a primit un Grammy: Hilary Hahn a comandat 26 de piese scurte unor compozitori contemporani; pentru a 27-a a organizat un concurs și a primit nu mai puțin de 400 de partituri. Ea a ales-o pe cea a unui compozitor stabilit în Hawai, Jeff Myers.

Cele 27 de bisuri ale lui Hilary Hahn

Este o lume sonoră extrem de diversă în aceste 27 de piese care compun albumul lui Hilary Hahn: de la surse de inspirație diverse – din muzica tradițională americană sau cea indiană, de pildă, la stări diverse pe care le trezesc ascultătorilor.

Hilary Hahn consideră că cea mai mare reușită ar fi ca aceste piese să fie preluate de alți violoniști în repertoriul lor, construind astfel punți între public și muzica contemporană.

Dacă ar fi să aleg, m-aș opri la două piese de pe acest album: “Blue Curve of the Earth” de Tina Davidson și “Mercy” de Max Richter care au toate șansele de a deveni hituri ale muzicii clasice contemporane.

“Cele 27 bisuri ale lui Hilary Hahn” este un album-experiență care nu trebuie ratat, în care ne regăsim, noi, cei de astăzi, cu toate cele bune și rele ale noastre.

Discul a apărut sub sigla casei Deutsche Grammophon și poate fi achiziționat de pe www.emag.ro sau www.getmusic.ro. Selecțiuni au fost difuzate și de Radio România Muzical și pot fi reascultate, online, aici.

Foto: Grammy ,  Hilary Hahn – Deutsche Grammophon

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).

20
/11
/23

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă în premieră pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială Iana Salenko și Marian Walter.