Grand Cinema & More va transmite unele dintre cele mai așteptate spectacole din FNT
https://www.ziarulmetropolis.ro/grand-cinema-more-va-transmite-unele-dintre-cele-mai-asteptate-spectacole-din-fnt/

Grand Cinema & More continuă seria de evenimente culturale de excepţie şi transmite în exclusivitate trei spectacole din cadrul Festivalului Naţional de Teatru în cinci mari oraşe din ţară, dar şi în premieră, la nivel internaţional prin intermediul institutelor culturale române din Londra, Viena şi Chişinău.

Un articol de Liliana Matei|13 octombrie 2015

Cinematograful din Băneasa Shopping City este primul din România care a pus bazele unei colaborări cu Uniunea Teatrală din România – UNITER şi Institutul Cultural Român, oferind astfel, iubitorilor de teatru șansa de a viziona unele dintre cele mai importante producții ale Festivalului.

În perioada 23 octombrie – 1 noiembrie 2015, Grand Cinema & More în colaborare cu locațiile partenere din țară – Cityplex Constanța, Cityplex Brașov, Cinema Trivale Pitești, D’Stars Timișoara – va aduce Festivalul Național de Teatru mai aproape de public.
„Suntem încântați să transmitem în exclusivitate, în sălile noastre de cinematograf, unele dintre cele mai așteptate spectacole ale Festivalului Național de Teatru.

Este foarte important pentru noi să facilităm accesul unui număr cât mai mare de spectatori la cele mai importante evenimente culturale ale momentului și ne bucurăm că putem face acest lucru în premieră, chiar și la nivel internațional”, a declarat Atena Simovic, Alternative Content & Events Director în cadrul Băneasa Developments.

Seria de transmisiuni în direct va debuta pe 23 octombrie, la ora 20:00 cu difuzarea piesei Mein Kampf, producţie a Teatrului Național Cluj-Napoca, care va deschide Festivalul Național de Teatru pe scena Teatrulului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. Celebra piesă a lui George Tabori spune povestea lui Shlomo Herzl, un evreu bătrân vânzător de cărţi care găzduiește în azilul său de noapte un tânăr lipsit de talent, sosit la Viena pentru a studia Arte Frumoase.

Tânărul, numit Hitler, este un personaj egocentric, însă pentru Shlomo, nu este decât un om obișnuit. În regia lui Alexandru Dabija și cu o scenografie semnată de Carmencita Brojboiu, „Mein Kampf” este o comedie de neratat care garantează hohote de râs.

Transmisiunile continuă vineri, 30 octombrie, ora 19.00 cu piesa de teatru Steaua fără nume de Mihail Sebastian. Preț de 2 ore și 30 de minute, spectatorii sunt invitați să cunoască povestea de dragoste dintre Mona şi profesorul Miroiu, două personaje care se întâlnesc întâmplător într-o gară de provincie. Sub direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză și scenografia Adrianei Grand, această comedie romantică se bucură de succes în rândurile iubitorilor de teatru și nu numai.

BIZONI. Fabula urbană #2 după Pau Miró încheie seria de difuzări în direct a Festivalului Național de Teatru. În seara de 1 noiembrie 2015, începând cu ora 20:00, doritorii sunt invitați să vizioneze, într-o punere în scenă modernă, istoria unei familii care dispare încet. Cu o distribuție formată din actori tineri, regizorul Radu Afrim în colaborare cu scenograful Dragoş Buhagiar, creează un spectacol emoționant pentru public, care va descoperi arta teatrală într-o nouă formă.

„Este una dintre cel mai importante întâlniri de secol XXI din experienţa mea de teatru. Am găsit aici foarte multă pasiune, generozitate şi preţuire faţă de fenomenul teatral şi cred că, împreună, atât prin difuzarea spectacolelor de teatru în spaţii neconvenţionale, cât şi prin preluarea de către ICR – Institutul Cultural Român a trei dintre producţiile valoroase ale stagiunii 2014 – 2015, aducem un serviciu important Teatrului în sine. Proiectul pe care l-am început anul trecut cu „Rinocerii” la Naţionalul craiovean continuă astăzi, în premieră absolută în ţara noastră, căpătând o dimensiune naţională şi internaţională”, a declarat Marina Constantinescu, director artistic și selecționerul Festivalului Național de Teatru.

INFO

Biletele pentru transmisiunile în direct ale spectacolelor din cadrul Festivalului Național de Teatru pot fi achiziționate online şi la casele de bilete ale cinematografelor partenere. Detalii despre programul complet al difuzărilor de la Grand Cinema & More și locațiile partenere pot fi găsite pe www.grandentertainment.ro.

 

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.