Grecii şi aşezămintele lor bucureştene
https://www.ziarulmetropolis.ro/grecii-si-asezamintele-lor-bucurestene/

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

Un articol de Georgeta Filitti|14 martie 2016

La 1564, Ghiorma banul ridică biserica Sf. Ioan, „a grecilor” (pe locul de azi al CEC-ului).

Familia cea mai reprezentativă care îşi găseşte liman la noi e a Cantacuzinilor. La 1678, Şerban, din neamul lor, ajunge domn la Bucureşti. Ridică mânăstirea Cotroceni, îşi face acolo reşedinţa ce  va dăinui ca palat domnesc peste timp. Cultivând cu ardoare ideia refacerii Imperiului bizantin, el s-a dovedit şi un excelent administrator. Între altele, a impus un sistem de măsuri cuprinzând şi „stânjenul lui Şerban vodă”. Coloanele pridvorului bisericii de la Cotroceni aveau dimensiunea acestui stânjen. Soţia lui, Maria, a ctitorit biserica Doamnei, azi înghesuită undeva în planul doi al Căii Victoriei, iar Constantin Cantacuzino construieşte, între 1696 şi 1699, biserica Fundenii Doamnei, adevărată bijuterie de  arhitectură. La 1704, Mihail Cantacuzino ridică spitalul Colţea. În fine, peste două decenii, un călugăr înalţă biserica Stavropoleos, podoabă a oraşului până în zilele noastre.

Medici, tipografi, profesori, secretari, negustori la Curtea lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), grecii pregătesc, într-un fel, secolul fanariot. Academia domnească de la Sf. Sava (pe locul azi betonat al statuilor din faţa Universităţii) pregăteşte studenţi veniţi din întregul sud est european. După uciderea lui Constantin Brâncoveanu, turcii decid să trimită pe tronul ţării „funcţionari” din Fanar. Bucureştiul capătă un plus de tentă grecească.

Cu bune şi cu rele.

Se pune ordine, chiar dacă opresivă, în administraţie. 43 de impozite îi copleşesc pe bucureşteni. Începe un învăţământ elementar în limba română. Se amenajează grădini, se sapă fântâni, se montează conducte de pământ ars pentru aducerea apei de băut. Copiii abandonaţi ajung, mulţi dintre ei, în grija statului. Unii domnitori sunt erudiţi de seamă. Nicolae Mavrocordat (1719-1730), ctitor al mânăstirii Văcăreşti, unde a adunat o bibliotecă cu valori râvnite şi de regii Franţei, scrie Despre îndatoriri şi Răgazurile lui Filotheu. Fiul său, Constantin, domneşte 15 ani la Bucureşti. E un reformator prin vocaţie, între altele cu o „Constituţie”, publiată în „Mercure de France”. Alexandru Ipsilanti şi Ion Gheorghe Caragea sunt legiuitori de seamă.

Dar partea umbrită a domniilor fanariote înseamnă exploatare excesivă pentru acoperirea solicitărilor Porţii otomane şi propria îmbogăţire. O clientelă numeroasă, rapace, interesată, cu strategii matrimoniale în societatea bucureşteană care, împământenindu-se de la o zi la alta, devine realitatea apăsătoare a oraşului. Răscoale înăbuşite sângeros dar şi dreptate făcută de orăşeni, prin uciderea cutărui slujbaş hrăpăreţ, constituie o percepţie negativă, în timp, a epocii fanariote. Totuşi, acum încep românii să cunoască iluminismul francez, moda  şi bucătăria occidentală, se plămădesc idei de eliberare a Balcanilor de sub turci – prezentate de figura legendară a lui Rigas Veleştinul (1757-1798). E secretar domnesc, scriitor, autor al unui imn revoluţionar, al unei hărţii a Ţării româneşti. Casa lui s-a aflat pe locul din faţa actualei biserici Sf. Dumitru de Jurământ. Tipografiile greceşti lucrează pentru întreg Orientul orodox; cu tiraje de peste 2000 de exemplare.

La 1821, mişcarea de eliberare condusă de Tudor Vladimirescu e în răspăr cu demersul lui Alexandru Ipsilanti, până atunci aghiotant al ţarului Rusiei. Românii scapă de domnii fanarioţi dar populaţia grecească de rând rămâne. Ziare, teatre, cafenele, spitale (ca Filantropia, ridicat în 1813 de C. Caracaş), şcoli, bănci continuă să fie animate de greci. Case Suţu (într-una funcţionează Muzeul de istorie al oraşului), Chrissoveloni, Moruzi, Ghica stau mărturie a unei colaborări inteligente între spiritul săritor la treabă, dar pe timp scurt, al bucureştenilor, şi dinamismul unui neam mereu inventiv, mereu gata de afaceri.

Astăzi, dacă treci pe lângă cofetăriile Agapitos, băncile Piraeus, Alpha Bank sau pe lângă Uniunea Elenă din România (din str. Vasile alecsandri nr. 8) şi întrebi trecătorii dacă au vreo legătură cu grecii – din şase, unul spune că are un bunic, o mătuşă, un văr venit din Elada.

Încercaţi şi veţi vedea.



20
/10
/16

Calea Victoriei, Podul Mogoşoaiei până la războiul pentru  independenţă din 1877-1878, era socotită coloana vertebrală a oraşului, strada cea mai aristocratică, unde aveau loc evenimente mondene, se preumbla lumea bună – într-un cuvânt, unde se făcea şi se desfăcea tot ce conta în societatea bucureşteană.

08
/10
/16

Oraş cosmopolit, cu o activitate comercială susţinută, Bucureştiul a fost sute de ani loc de întâlnire pentru negustori de toate naţiile. Între aceştia cei mai reprezentativi rămân grecii, evreii şi armenii. Cei din urmă s-au aşezat într-un cartier compact, liniştit, curat, cu case temeinic clădite, în jurul bisericii care le aminteşte neamul.

07
/10
/16

Pe o întindere de 100.000 de metri pătraţi, având în centru spaţiul actual al halelor din spatele magazinului BUCUR, Târgul Moşilor a reprezentat, până la Primul Război Mondial, o formă de perpetuare a tradiţiei din vremea daco-romanilor.

07
/09
/16

Setea de cultură a bucureştenilor s-a manifestat plenar în a doua jumătate a sec. al 19-lea. Un grup de iniţiativă, creat în vremea lui Cuza Vodă, a început să organizeze, seara la ora 9.00, conferinţe în casele lui Costache Ghica de lângă Cişmigiu (în piaţa Valter Mărăcineanu de azi).

29
/08
/16

Un proverb românesc apărut în sec. al XIX-lea susţinea că „scule avem, dar n-avem nemţi”. Cu alte cuvinte, erau omagiaţi pentru îndemânarea lor mecanicii de tot felul veniţi din ţările germane să lucreze la batozele, treierătoarele şi pompele de tot felul din gospodăriile noastre.

22
/08
/16

Viaţa publică, destul de firavă în sec. al XVII-lea, se desfăşura mai ales în cafenele. Cea dintâi atestată documentar a fost a lui Kara Hamie, în 1667, pe un loc învecinat cu biserica Doamnei de azi. În vremea lui Constantin Brâncoveanu, pe Calea Şerban Vodă (podul Beilicului) se înşirau destule cafenele, toate la dispoziţia mai cu seamă a turcilor.

16
/08
/16

Înainte de a fi un obiect uzual, automobilul a fost unul de lux. Primul exemplar a fost adus la Bucureşti în 1880 de Barbu Bellu, din familia care a donat terenul pentru cimitirul de mai târziu cu acelaşi nume. Era un Peugeot de 4 CP; „trăsură cu 4 locuri”, i-au spus amuzaţi şi neîncrezători ai noştri.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

Pagina 2 din 3123