Grecii şi aşezămintele lor bucureştene
https://www.ziarulmetropolis.ro/grecii-si-asezamintele-lor-bucurestene/

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

Un articol de Georgeta Filitti|14 martie 2016

La 1564, Ghiorma banul ridică biserica Sf. Ioan, „a grecilor” (pe locul de azi al CEC-ului).

Familia cea mai reprezentativă care îşi găseşte liman la noi e a Cantacuzinilor. La 1678, Şerban, din neamul lor, ajunge domn la Bucureşti. Ridică mânăstirea Cotroceni, îşi face acolo reşedinţa ce  va dăinui ca palat domnesc peste timp. Cultivând cu ardoare ideia refacerii Imperiului bizantin, el s-a dovedit şi un excelent administrator. Între altele, a impus un sistem de măsuri cuprinzând şi „stânjenul lui Şerban vodă”. Coloanele pridvorului bisericii de la Cotroceni aveau dimensiunea acestui stânjen. Soţia lui, Maria, a ctitorit biserica Doamnei, azi înghesuită undeva în planul doi al Căii Victoriei, iar Constantin Cantacuzino construieşte, între 1696 şi 1699, biserica Fundenii Doamnei, adevărată bijuterie de  arhitectură. La 1704, Mihail Cantacuzino ridică spitalul Colţea. În fine, peste două decenii, un călugăr înalţă biserica Stavropoleos, podoabă a oraşului până în zilele noastre.

Medici, tipografi, profesori, secretari, negustori la Curtea lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), grecii pregătesc, într-un fel, secolul fanariot. Academia domnească de la Sf. Sava (pe locul azi betonat al statuilor din faţa Universităţii) pregăteşte studenţi veniţi din întregul sud est european. După uciderea lui Constantin Brâncoveanu, turcii decid să trimită pe tronul ţării „funcţionari” din Fanar. Bucureştiul capătă un plus de tentă grecească.

Cu bune şi cu rele.

Se pune ordine, chiar dacă opresivă, în administraţie. 43 de impozite îi copleşesc pe bucureşteni. Începe un învăţământ elementar în limba română. Se amenajează grădini, se sapă fântâni, se montează conducte de pământ ars pentru aducerea apei de băut. Copiii abandonaţi ajung, mulţi dintre ei, în grija statului. Unii domnitori sunt erudiţi de seamă. Nicolae Mavrocordat (1719-1730), ctitor al mânăstirii Văcăreşti, unde a adunat o bibliotecă cu valori râvnite şi de regii Franţei, scrie Despre îndatoriri şi Răgazurile lui Filotheu. Fiul său, Constantin, domneşte 15 ani la Bucureşti. E un reformator prin vocaţie, între altele cu o „Constituţie”, publiată în „Mercure de France”. Alexandru Ipsilanti şi Ion Gheorghe Caragea sunt legiuitori de seamă.

Dar partea umbrită a domniilor fanariote înseamnă exploatare excesivă pentru acoperirea solicitărilor Porţii otomane şi propria îmbogăţire. O clientelă numeroasă, rapace, interesată, cu strategii matrimoniale în societatea bucureşteană care, împământenindu-se de la o zi la alta, devine realitatea apăsătoare a oraşului. Răscoale înăbuşite sângeros dar şi dreptate făcută de orăşeni, prin uciderea cutărui slujbaş hrăpăreţ, constituie o percepţie negativă, în timp, a epocii fanariote. Totuşi, acum încep românii să cunoască iluminismul francez, moda  şi bucătăria occidentală, se plămădesc idei de eliberare a Balcanilor de sub turci – prezentate de figura legendară a lui Rigas Veleştinul (1757-1798). E secretar domnesc, scriitor, autor al unui imn revoluţionar, al unei hărţii a Ţării româneşti. Casa lui s-a aflat pe locul din faţa actualei biserici Sf. Dumitru de Jurământ. Tipografiile greceşti lucrează pentru întreg Orientul orodox; cu tiraje de peste 2000 de exemplare.

La 1821, mişcarea de eliberare condusă de Tudor Vladimirescu e în răspăr cu demersul lui Alexandru Ipsilanti, până atunci aghiotant al ţarului Rusiei. Românii scapă de domnii fanarioţi dar populaţia grecească de rând rămâne. Ziare, teatre, cafenele, spitale (ca Filantropia, ridicat în 1813 de C. Caracaş), şcoli, bănci continuă să fie animate de greci. Case Suţu (într-una funcţionează Muzeul de istorie al oraşului), Chrissoveloni, Moruzi, Ghica stau mărturie a unei colaborări inteligente între spiritul săritor la treabă, dar pe timp scurt, al bucureştenilor, şi dinamismul unui neam mereu inventiv, mereu gata de afaceri.

Astăzi, dacă treci pe lângă cofetăriile Agapitos, băncile Piraeus, Alpha Bank sau pe lângă Uniunea Elenă din România (din str. Vasile alecsandri nr. 8) şi întrebi trecătorii dacă au vreo legătură cu grecii – din şase, unul spune că are un bunic, o mătuşă, un văr venit din Elada.

Încercaţi şi veţi vedea.



06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

14
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează astăzi o rubrică nouă, despre Bucureștiul de totdeauna, ținută de istoricul Georgeta Filitti. În primul episod aflăm despre tratamentele folosite în secolul al XIX-lea (lipitori, praf de gîndaci, fântânica) și despre medicamentele descoperite la începutul veacului trecut (carbaxin, spirulină, moldamin).

Pagina 3 din 3123