Green Hours JAZZ Fest – X. Jazz eclectic în Avant-Garden
https://www.ziarulmetropolis.ro/green-hours-jazz-fest-x-jazz-eclectic-%c3%aen-avant-garden/

Între 31 mai şi 3 iunie 2018, clubul de jazz Green Hours, aflat în al 24-lea an de activitate neîntreruptă, organizează ediţia a 10-a, aniversară, a Green Hours JAZZ Fest. Eveniment eminamente cultural, GHJFest este primul – şi încă singurul – festival de club din România.

Un articol de Petre Ivan|28 mai 2018

În centrul capitalei, outdoor, în ”avant-garden”-ul hub-ului artistic Green Hours, vor avea loc, de-a lungul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice reunind nume consacrate, precum și muzicieni emergenţi de certă valoare din elita jazz-lui european, iar 1 sesiune specială se va întîmpla la Institutul Francez, cinema ”Elvire Popesco”.

Subliniem evenimente-noutăți marcante în zona jazz-ului din țara noastră, în cadrul GHJFest:
– în premieră românească pentru un festival de gen și ca o provocare adresată publicului bucureștean, vom dedica o seară a festivalului exclusiv pianului. Trei dintre cei mai reputați pianiști de jazz ai Europei, Nik Bärtsch (Elveția), Leszek Możdżer (Polonia) și cel mai important nume al scenei românești, Mircea Tiberian, vor susține cîte un recital extraordinar de pian, sîmbătă 2 iunie;

– organizarea, în cursul zilei de 1 iunie, în parteneriat cu Jazz.ro și Institutul Francez, a unui eveniment “JAZZ FOR KIDS” cu totul special, cu participarea grupului olandez Tin Men And The Telephone. Copiii prezenți vor putea interacționa cu artiștii de pe scenă în timp real, prin intermediul telefoanelor mobile;

– de altfel, toate trupele din festival reprezintă tot atîtea evenimente-premieră pentru România: LABtrio (BE), Uriel Herman Trio (IL), Tin Men And The Telephone (NL), Trio Aïrés (FR), Sons Of Kemet (UK) & quintet-ul Jasper Høiby’s Fellow Creatures (DK/UK).

sons of kemet

Programul complet al ediției a X-a GHJFest, prezentări ample ale artiștilor invitați, precum și mostre muzicale, puteți găsi accesînd site-ul greenjazzfest.ro.

Grafica atît de specială a festivalului este semnată și anul acesta de către graphic designer-ul Victor Bartiș.

Biletele se găsesc online, prin rețeaua Bilet.ro și la sediul Green Hours (Calea Victoriei 120).

”Jazz-ul n-a murit, doar miroase ciudat”, spunea Frank Zappa, remarcă valabilă chiar și în zilele noastre, între dovezi fiind chiar clubul Green Hours și al său Green Hours JAZZ Fest.

Green Hours JAZZ Fest X beneficiază de sprijinul și prietenia: AFCN, Ministerul Culturii și identității Naționale, Institutul Polonez București, Institutul Francez, Ambasada Israelului, Ambasada Elveției și Swiss Sponsors’ Fund, Institutul Cultural Român, Grupul Pentru Dialog Social, Medinst, Green Sound Team, Crama Rotenberg, Golden Tulip Victoria Bucharest, Wens, Societatea de Concerte Bistrița, JAZZ.RO, Jazz Festivals & Events, Radio Guerrilla, Andante Music, Scena 9, Radio România București FM, RFI, Revista 22, 24fun, Observator Cultural.

Foto: JAZZ Fest – facebook

31
/08
/19

Pe 20 septembrie Teo Peter "reuneste" emblematica trupa CompactB pe marea scenă de la Arenele Romane într-un eveniment grandios al trupei-fenomen. Va fi un moment de sărbătoare cu gust dulce – amar, deoarece marchează și 15 ani de la dispariția fulgerătoare și complet neașteptată a celui ce a fost unul dintre fondatorii Compact.

30
/08
/19

La finalul unei ediții fulminante, ce a inclus 19 concerte în reședințe de patrimoniu reprezentative pentru țara noastră, cea de-a VII-a ediție a turneului SoNoRo Conac “À la française” se încheie în luna septembrie cu două concerte în clădiri ce au aparținut unor importanți oameni politici români, construite la finalul secolului XIX. Astfel, pe 13 septembrie, ora 19:00, va avea loc următorul concert SoNoRo Conac, la Muzeul de Istorie “Teodor Cincu”, din Tecuci, iar pe 15 septembrie, ultimul concert la Conacul “Ion Ghica” de la Ghergani.

22
/08
/19

Sâmbătă, 31 august 2019, de Ziua Limbii Române, de la orele 16:00 la 19:00, Radio România Cultural difuzează a XI-a ediție a Maratonului de Poezie și Jazz, un eveniment înregistrat sâmbătă, 18 mai 2019, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti, în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) și al TNCP (Târgul Național al Cărții de Poezie).

16
/08
/19

Pe 16 august în 1977, Elvis Presley murea în camera sa de hotel, în urma unui infarct. Avea 42 de ani. Au trecut de atunci (exact)... 42 de ani.

14
/08
/19

Joi, 15 august, începând cu ora 19.00, are loc avanpremiera celei de-a patra ediții a DokStation Music Documentary Film Festival, la Fabrica Gastropub (Splaiul Unirii, 160). În Avanpremiera ediției a 4-a a DokStation, va fi proiectat, în premieră națională, filmul documentar Sting : A Free Man (2017, regia: Julie Veille), precedat de o selecție muzicală din discografia Sting și The Police. Intrare liberă.

12
/08
/19

Începuturile formatiei Queen sunt localizate in Anglia anului 1968, când Brian May si Roger Taylor au pus bazele trio-ului SMILE. După ce Tim Staffell, basist si solist, iese din trupă, în primăvara anului 1970, locul său este luat de colegul său de cameră Freddie Mercury, care se alătura celor doi, May și Taylor, pentru a forma QUEEN.

09
/08
/19

Pe 14 și 15 septembrie, vinul, muzica și cultura moldovenească se reîntâlnesc în spațiul natural oferit de Lagoo-Snagov, la cea de-a doua ediție a Festivalului Vinului Moldovei, organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), care reunește toate cramele din Republica Moldova sub brandul de țară Vinul Moldovei. O legendă vie.

08
/08
/19

Cel mai mare Festival de Blues din România, Focșani Blues Festival, aduce în acest an în România cei mai buni artiști internaționali ai momentului, în perioada 29-31 august. Ajuns la a 4-a ediție, festivalul care a pus Focșaniul pe harta orașelor blues îl aduce pe scenă pe celebrul trompetist de origine cubaneză Arturo Sandoval, un nume de referință al latin-jazz-ului din întreaga lume.

07
/08
/19

Săptămâna în care Brăila a fost o adevărată capitală lirică a lumii s-a încheiat cu Gala Master Class, în care Mariana Nicolesco, într-un adevărat maraton liric de şase ore, a oferit pe scena pe care Hariclea Darclée debuta la 1881 un spectacol emoţionant, exaltant, alături de zmeii săi care au strălucit interpretând pagini celebre din marele repertoriu liric.

06
/08
/19

Festivalul Internațional „Vara Magică” continuă să vină cu oferte foarte interesante pentru bucureșteni, atrăgându-i la concerte pe 7 și 8 august cu Croitoru String Virtuosi Orchestra într-un program de o mare diversitate și Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal cu un interesant program exclusiv simfonic, care va fi prezentat ulterior în celebra sală ElbPhilharmonie din Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein.