Greta Garbo, femeia-vampir a Hollywoodului
https://www.ziarulmetropolis.ro/greta-garbo-femeia-vampir-a-hollywoodului/

Supranumită „sfinxul suedez”, Greta Garbo a fost simbolul femeii seducătoare căreia nici un bărbat nu-i putea rezista.

Un articol de Monica Andrei|12 Aprilie 2015

Greta Garbo, pe numele real Greta Lovissa Gustafsson, fata săracă din Stockholm, descoperită de un regizor suedez şi prezentată unui prieten, ajunge la Hollywood, unde nu cunoaşte pe nimeni.

Avea 20 de ani când a sosit în America, vorbea o engleză stâlcită cu accent suedez, râdea cu naturaleţe, răspundea cu francheţe reporterilor despre flirturile ei, alarmând studiourile de film unde avea contract; şi vrăjea instantaneu toţi bărbaţii. Ingenua, cocheta, seducătoarea şi timida cu ochi albaştri devine în puţin timp femeia-vampir a Hollywoodului.

John Gilbert, născut „John Pringle”, căsătorit de două ori, cu părul ca smoala, ochi mari şi mustaţă pana corbului, avea deja faimă şi renumele de „amantul perfect al ecranului”. Venea dintr-o familie de actori. La 31 de ani, avea un palmares bogat în roluri de succes în filmele: “Marele Bardelys”, “Femeia centaurului”, “Boema”, “Cel care primeşte palmele,” “Văduva veselă”, “Parada cea mare”.

Îndrăzneţul, pasionalul, cuceritorul cu un magnetism incontestabil a fost distribuit în filme ca partener ideal alături de frumoasa suedeză rece, ce promitea a fi o divă a ecranului. Era nevoie de o poveste de suflet care să vrăjească minţile şi să cucerească inimile publicului, ia succesul filmului să umple conturile protagoniştilor şi să le crească faima.

Rece ca gheaţa în exterior, arzătoare ca jăratecul în interior

Pe platourile de filmare, „dau liber fricii mele, aşa cum a clădit-o natura, şi jocul capătă pecetea unei pagini de viaţă”, spunea Garbo. „În «Carnea diabolică», jucam alături de Gilbert o scenă de dragoste, în care stăteam îngenunchiată înaintea unui cămin. Mi-am cufundat privirea înaintea lui, muzica de fond care îmi însoţea gestul se contopea cu tumultul din sufletul meu. În ochii partenerului am observat o flacără mai presus de posobilităţile noastre de percepţie, în care s-a mistuit ultima legătură cu lumea dimprejur. Pluteam într-un vis atât de sublim încât jocul meu dobândi o naturaleţe pe care n-o ştiam”, povestea ea.

 GRETA GARBOGreta Gorbo intepretează o femeie adulteră, iar Gilbert – pe amantul ei. Simpatia lor e reciprocă, de la prima întâlnire. Scenele de dragoste se derulau cu atâta intensitate încât tehnicienii se simţeau în plus pe acolo.

„Atunci când am turnat alături de dânsa – spunea Gilbet într-un interviu – mi-am dat seama cu câtă intesitate ştie să joace. Era rece ca gheaţa şi arzătoare ca jăratecul în rolurile intepretate. În timpul unei scene, stăteam amândoi în genunchi. Când Greta a ridicat spre mine capul am surprins în ochii ei o privire graţioasă, caldă, care m-a emoţionat până în adâncul fiinţei mele.”

La ridicarea cortinei, pe scena lumii se derula magnific povestea amanţilor secolului care începuse pe platourile de filmare. Pasiunea lor sentimentală hrăneşte ziarele timpului.

O ziaristă notorie prin indiscreţiile sale, care a nimerit întâmplător pe platoul de filmare, scria: „Am obţinut de la ei cele mai bune scene de dragoste din întreaga mea carieră, fiindcă ei sunt doi actori care au lucrat într-o permanentă beatitudine amoroasă.”
Greta îl vizita pe Gilbert în Beverly Hills. Se iubeau, se adorau, nu le păsa de restul lumii. El o alinta Fleka („fată”, în suedeză).

Declaraţii de dragoste, propunere de căsătorie şi o mireasă fugară

„Eram pe jumătate amorezat, sau poate de tot, atunci când am zărit-o, şi, totuşi, nu ştiu nici azi nimic despre dânsa… Societatea nu-i e prea plăcută; ea preferă liniştea. Afară în ploaie şi furtună, rătăcind pe coline, iată bucuria ei. Iubeşte înotul, călăria, plimbarea cu automobilul. Rămâne femeia seducătoare, iar bărbaţii s-ar arunca în foc pentru ea, doar pentru o singură privire de dragoste, o singură vorbă de amor. Astfel de femei nu vor fi niciodată înţelese de către bărbaţi. S-ar putea ca nici ea să nu fie în stare să se înţeleagă. Ea manifestă mereu o reţinere, o rezervă, chiar şi în dragoste”, declara într-un înterviu pentru o revistă Jonn Gilbert. Adevărat. Greta era nordica europeană perfectă. Venea din ţara fiordurilor, cu ceaţă multă, cu oameni cu imaginaţie bogată, fascinaţi de anotimpuri şi vise, care trăiesc între două lumi.

Publicitatea, cancanurile despre viaţa actorilor din presa vremii o îngrozeau pe Greta Garbo. „Pot să afirm că nu voi fi niciodată logodnica domnului Gilbert – spune într-un interviu – John e un bărbat adorabil, ţin mult la el, dar nu va exista nicio nuntă; nici de diamantele despre care se zvoneşte nu va fi vorba.”

John o cere pe Greta de mai multe ori în căsătorie. Visa o nuntă cu deznodământ cinematografic, plănuia scenariul organizării nunţii, cu toate detaliile bine puse la punct, înainte şi după petrecere, la care ar fi râvnit orice femeie: o lună de miere în Pacificul de Sud la bordul unui iaht sau oriunde, în alt loc exotic.

Actriţa se confesează într-o scrisoare unei prietene din Suedia: „Presupun că ai citit din ziare tot felul de poveşti despre mine cu un actor. Să ştii că eu nu mă mărit. Ei sunt nebuni după ştiri senzaţionale şi au năvălit asupra mea.”

Garbo refuza căsătoria apoi dispărea, îşi revenea, urca în maşină ca să se îndrepte spre oficiul de căsătorii, i se făcea frică, şi – în ultimul moment – iar se ascundea, pe unde apuca, în toaleta unui hotel din apropiere sau într-o benzinărie. Nu-şi putea învinge frica de căsătorie şi indecizia. Şi Gilbert cheltuia din nou pentru alt plan de căsătorie, în altă parte, fără să o întrebe, în ideea că o va convinge şi va ajunge pe acelaşi buletin cu el.

Mireasa fugară îi punea la încercare nervii lui Gilbert. Actorul se refugiază în mâncare, bea enorm, conduce maşina sub influenţa alcoolului, ajunge în arestul poliţiei. După o vreme, renunţând la tentativele de mariaj, declară presei: „…sincer să fiu, nu vreau să mă însor cu o suedeză nebună, ca să cultiv grâu, să facem copii, la mai multe leghe de mulţimea civilizată”.

Era spre sfârşitul romanului lor de dragoste în viaţa de toate zilele, pentru că în filme rămân o vreme parteneri şi la fel de “îndrăgostiţi”. Prin ziare apărea deseori vestea că s-au căsătorit pe undeva în secret. Ruptura dintre cei doi este inevitabilă. Rămân prieteni o vreme.

Oboselile, enervările, anemia severă, scenele de gelozie ale lui Gilbert pe platoul de filmare determină îmbolnăvirea actriţei, în timpul filmărilor pentru “Anna Karenina”. De când îl juca pe Vronski, John îşi concediase toţi servitorii pentru a-i înlocui cu ruşi. Apoi, se prezintă înarmat în hotelul unde locuia Greta, afirmând că vrea să o ucidă. Cei de la recepţie o avertizează, ea-i roagă să-i comunice că nu e acasă pentru a se ascunde în dulap.

Amanţii perfecţi în film se urau în viaţă. Urmează câteva filme unde Greta Garbo joacă fără Gilbert. Sătul de capriciile ei, actorul se angajează într-o aventură cu urmări matrimoniale. Era al treilea mariaj care nu ţine.

Publicul continua să vadă în cei doi protagonişti perechea ideală pe ecran. Totuşi, epoca filmului mut trece, iar când apare filmul vorbit începe adevăratul sfârşit al carierei lui Gilbert, care nu poate rosti replica. Vocea sa de tenor este atinsă de laringită, ia lecţii de dicţie, se vorbea chiar despre o tentativă de sinucidere. E incapabil să joace. Actorul moare la 9 ianuarie 1936, la Beverly Hills în urma unui atac de cord, epuizat de alcool, amărăciune, singurătate. Avea doar 40 de ani.

Greta Garbo a făcut carieră în filmul mut, apoi şi-a continuat drumul în filmul vorbit, punctând anual câte o idilă cu oamenii celebrii ai timpului: regizorul Rouben Mamoulian, dirijorul Leopold Stokowski sau actorul George Brent. Însă niciunul n-a înflăcărat în inima sa iubirea adevărată. Erau doar idile publicitare.

A murit singură, la 84 de ani, pe 15 aprilie 1990. Şi-a urmat drumul conform unei replici a reginei Cristina, care fusese sfătuită să se căsătorească pentru a da tronul urmaşilor: „Nu! Eu voi muri celibatară!” S-a ţinut de cuvânt.

Foto Greta Garbo: lifetimetv.co.uk

28
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1960 se năştea la Brăila o mică făptură căreia i s-a prezis un viitor strălucit. Proorocirea s-a împlinit doar până la o vreme. Ca şi alţi mulţi români, şi-a făcut studiile la Paris; a debutat în oraşul natal la 21 de ani dar consacrarea a început să se contureze la Paris, graţie lui Ch. Gounod care i-a încredinţat rolul Margaretei din opera Faust.

15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

14
/03
/17

Aşa îl socoteau englezii pe inginerul Gogu Constantinescu (1881-1965), în ajunul Primului Război Mondial. Pricina era puzderia de aplicaţii, inovaţii şi proiecte cu care genialul inventator venea în lumea tehnică a Marii Britanii.

06
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa scria despre sine, din Mexic, George Bibescu, în 1862, tatălui său. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se poate vorbi de o adevărată colonie română la Paris, formată din ai noştri, trăitori acolo, burlaci, sau căsătoriţi cu franţuzoaice, diplomaţi, alţii aflaţi în trecere. E o lume activă, cu saloane deschise, patronate de femei, unde se adună elita intelectuală şi mondenă franceză.

03
/03
/17

Pe 4 martie 2017 se împlinesc 40 de ani de la cutremurul care a îndoliat România. Atunci s-a stins din viață genialul nostru actor Toma Caragiu. Soția sa, Elena Caragiu, cu care a fost căsătorit 14 ani, face dezvăluiri, în premieră, pentru cititorii Ziarului Metropolis.

23
/02
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1789 se năştea la Hotahova (azi în Albania) un om cu destin neobişnuit. La zece ani vine în Ţara Românească, face studii de filosofie la Viena şi de medicină în Germania, la Halle; revine la Bucureşti şi aici are o carieră spectaculoasă, cu reverberaţii până astăzi în Grecia. S-a stins din viaţă în 1874. E vorba de Apostol Arsaki.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

14
/02
/17

MEMORIA CULTURALĂ „Sînt actor, deci liber de a fi oricînd adolescent“, mărturisea Grigore Vasiliu Birlic, într-o scrisoare adresată teatrului şi publicului. „Cei trei pereţi între care ne mişcăm sînt din carton vopsit, dar simbolizează adevărul, binele şi frumosul. Iar voi — onorat şi iubit public — consideraţi-vă invitaţi la cel mai nobil banchet: totul s-a făcut pentru voi, prin voi“. Ziarul Metropolis vă prezintă un text emoţionant, publicat de marele actor, acum 60 de ani, în revista Teatrul.

14
/02
/17

A interpretat într-un mod cu totul original personaje aflate la granița dintre tragic și comic. A rămas în memoria cinefililor prin rolurile jucate în cele peste 50 de filme și a fost, de asemenea, un excepțional pedagog, printre studenții săi numărându-se Horațiu Mălăele, Mariana Mihuț, Valeria Seciu (cea care avea să-i devină soție), Dan Condurache și Maria Ploae. 

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

Page 10 of 30« First...89101112...2030...Last »