Supranumită „sfinxul suedez”, Greta Garbo a fost simbolul femeii seducătoare căreia nici un bărbat nu-i putea rezista.
Un articol de Monica Andrei|12 aprilie 2015
Greta Garbo, pe numele real Greta Lovissa Gustafsson, fata săracă din Stockholm, descoperită de un regizor suedez şi prezentată unui prieten, ajunge la Hollywood, unde nu cunoaşte pe nimeni.
Avea 20 de ani când a sosit în America, vorbea o engleză stâlcită cu accent suedez, râdea cu naturaleţe, răspundea cu francheţe reporterilor despre flirturile ei, alarmând studiourile de film unde avea contract; şi vrăjea instantaneu toţi bărbaţii. Ingenua, cocheta, seducătoarea şi timida cu ochi albaştri devine în puţin timp femeia-vampir a Hollywoodului.
John Gilbert, născut „John Pringle”, căsătorit de două ori, cu părul ca smoala, ochi mari şi mustaţă pana corbului, avea deja faimă şi renumele de „amantul perfect al ecranului”. Venea dintr-o familie de actori. La 31 de ani, avea un palmares bogat în roluri de succes în filmele: “Marele Bardelys”, “Femeia centaurului”, “Boema”, “Cel care primeşte palmele,” “Văduva veselă”, “Parada cea mare”.
Îndrăzneţul, pasionalul, cuceritorul cu un magnetism incontestabil a fost distribuit în filme ca partener ideal alături de frumoasa suedeză rece, ce promitea a fi o divă a ecranului. Era nevoie de o poveste de suflet care să vrăjească minţile şi să cucerească inimile publicului, ia succesul filmului să umple conturile protagoniştilor şi să le crească faima.
Rece ca gheaţa în exterior, arzătoare ca jăratecul în interior
Pe platourile de filmare, „dau liber fricii mele, aşa cum a clădit-o natura, şi jocul capătă pecetea unei pagini de viaţă”, spunea Garbo. „În «Carnea diabolică», jucam alături de Gilbert o scenă de dragoste, în care stăteam îngenunchiată înaintea unui cămin. Mi-am cufundat privirea înaintea lui, muzica de fond care îmi însoţea gestul se contopea cu tumultul din sufletul meu. În ochii partenerului am observat o flacără mai presus de posobilităţile noastre de percepţie, în care s-a mistuit ultima legătură cu lumea dimprejur. Pluteam într-un vis atât de sublim încât jocul meu dobândi o naturaleţe pe care n-o ştiam”, povestea ea.
Greta Gorbo intepretează o femeie adulteră, iar Gilbert – pe amantul ei. Simpatia lor e reciprocă, de la prima întâlnire. Scenele de dragoste se derulau cu atâta intensitate încât tehnicienii se simţeau în plus pe acolo.
„Atunci când am turnat alături de dânsa – spunea Gilbet într-un interviu – mi-am dat seama cu câtă intesitate ştie să joace. Era rece ca gheaţa şi arzătoare ca jăratecul în rolurile intepretate. În timpul unei scene, stăteam amândoi în genunchi. Când Greta a ridicat spre mine capul am surprins în ochii ei o privire graţioasă, caldă, care m-a emoţionat până în adâncul fiinţei mele.”
La ridicarea cortinei, pe scena lumii se derula magnific povestea amanţilor secolului care începuse pe platourile de filmare. Pasiunea lor sentimentală hrăneşte ziarele timpului.
O ziaristă notorie prin indiscreţiile sale, care a nimerit întâmplător pe platoul de filmare, scria: „Am obţinut de la ei cele mai bune scene de dragoste din întreaga mea carieră, fiindcă ei sunt doi actori care au lucrat într-o permanentă beatitudine amoroasă.”
Greta îl vizita pe Gilbert în Beverly Hills. Se iubeau, se adorau, nu le păsa de restul lumii. El o alinta Fleka („fată”, în suedeză).
Declaraţii de dragoste, propunere de căsătorie şi o mireasă fugară
„Eram pe jumătate amorezat, sau poate de tot, atunci când am zărit-o, şi, totuşi, nu ştiu nici azi nimic despre dânsa… Societatea nu-i e prea plăcută; ea preferă liniştea. Afară în ploaie şi furtună, rătăcind pe coline, iată bucuria ei. Iubeşte înotul, călăria, plimbarea cu automobilul. Rămâne femeia seducătoare, iar bărbaţii s-ar arunca în foc pentru ea, doar pentru o singură privire de dragoste, o singură vorbă de amor. Astfel de femei nu vor fi niciodată înţelese de către bărbaţi. S-ar putea ca nici ea să nu fie în stare să se înţeleagă. Ea manifestă mereu o reţinere, o rezervă, chiar şi în dragoste”, declara într-un înterviu pentru o revistă Jonn Gilbert. Adevărat. Greta era nordica europeană perfectă. Venea din ţara fiordurilor, cu ceaţă multă, cu oameni cu imaginaţie bogată, fascinaţi de anotimpuri şi vise, care trăiesc între două lumi.
Publicitatea, cancanurile despre viaţa actorilor din presa vremii o îngrozeau pe Greta Garbo. „Pot să afirm că nu voi fi niciodată logodnica domnului Gilbert – spune într-un interviu – John e un bărbat adorabil, ţin mult la el, dar nu va exista nicio nuntă; nici de diamantele despre care se zvoneşte nu va fi vorba.”
John o cere pe Greta de mai multe ori în căsătorie. Visa o nuntă cu deznodământ cinematografic, plănuia scenariul organizării nunţii, cu toate detaliile bine puse la punct, înainte şi după petrecere, la care ar fi râvnit orice femeie: o lună de miere în Pacificul de Sud la bordul unui iaht sau oriunde, în alt loc exotic.
Actriţa se confesează într-o scrisoare unei prietene din Suedia: „Presupun că ai citit din ziare tot felul de poveşti despre mine cu un actor. Să ştii că eu nu mă mărit. Ei sunt nebuni după ştiri senzaţionale şi au năvălit asupra mea.”
Garbo refuza căsătoria apoi dispărea, îşi revenea, urca în maşină ca să se îndrepte spre oficiul de căsătorii, i se făcea frică, şi – în ultimul moment – iar se ascundea, pe unde apuca, în toaleta unui hotel din apropiere sau într-o benzinărie. Nu-şi putea învinge frica de căsătorie şi indecizia. Şi Gilbert cheltuia din nou pentru alt plan de căsătorie, în altă parte, fără să o întrebe, în ideea că o va convinge şi va ajunge pe acelaşi buletin cu el.
Mireasa fugară îi punea la încercare nervii lui Gilbert. Actorul se refugiază în mâncare, bea enorm, conduce maşina sub influenţa alcoolului, ajunge în arestul poliţiei. După o vreme, renunţând la tentativele de mariaj, declară presei: „…sincer să fiu, nu vreau să mă însor cu o suedeză nebună, ca să cultiv grâu, să facem copii, la mai multe leghe de mulţimea civilizată”.
Era spre sfârşitul romanului lor de dragoste în viaţa de toate zilele, pentru că în filme rămân o vreme parteneri şi la fel de “îndrăgostiţi”. Prin ziare apărea deseori vestea că s-au căsătorit pe undeva în secret. Ruptura dintre cei doi este inevitabilă. Rămân prieteni o vreme.
Oboselile, enervările, anemia severă, scenele de gelozie ale lui Gilbert pe platoul de filmare determină îmbolnăvirea actriţei, în timpul filmărilor pentru “Anna Karenina”. De când îl juca pe Vronski, John îşi concediase toţi servitorii pentru a-i înlocui cu ruşi. Apoi, se prezintă înarmat în hotelul unde locuia Greta, afirmând că vrea să o ucidă. Cei de la recepţie o avertizează, ea-i roagă să-i comunice că nu e acasă pentru a se ascunde în dulap.
Amanţii perfecţi în film se urau în viaţă. Urmează câteva filme unde Greta Garbo joacă fără Gilbert. Sătul de capriciile ei, actorul se angajează într-o aventură cu urmări matrimoniale. Era al treilea mariaj care nu ţine.
Publicul continua să vadă în cei doi protagonişti perechea ideală pe ecran. Totuşi, epoca filmului mut trece, iar când apare filmul vorbit începe adevăratul sfârşit al carierei lui Gilbert, care nu poate rosti replica. Vocea sa de tenor este atinsă de laringită, ia lecţii de dicţie, se vorbea chiar despre o tentativă de sinucidere. E incapabil să joace. Actorul moare la 9 ianuarie 1936, la Beverly Hills în urma unui atac de cord, epuizat de alcool, amărăciune, singurătate. Avea doar 40 de ani.
Greta Garbo a făcut carieră în filmul mut, apoi şi-a continuat drumul în filmul vorbit, punctând anual câte o idilă cu oamenii celebrii ai timpului: regizorul Rouben Mamoulian, dirijorul Leopold Stokowski sau actorul George Brent. Însă niciunul n-a înflăcărat în inima sa iubirea adevărată. Erau doar idile publicitare.
A murit singură, la 84 de ani, pe 15 aprilie 1990. Şi-a urmat drumul conform unei replici a reginei Cristina, care fusese sfătuită să se căsătorească pentru a da tronul urmaşilor: „Nu! Eu voi muri celibatară!” S-a ţinut de cuvânt.
Foto Greta Garbo: lifetimetv.co.uk
