ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Diplomaţia română până la Al Doilea Război Mondial a dat câteva nume de rezonanţă în lumea europeană. Dacă Nicolae Titulescu e preşedinte în două sesiuni ale Societăţii Naţiunilor, Grigore Gafencu (1892-1957) s-a făcut cunoscut şi respectat în exterior mai ales ca exilat.
Un articol de Georgeta Filitti|28 iunie 2017
A fost de altfel cazul multor oameni de cultură, unii numiți atașați culturali și intrați astfel în corpul diplomatic. Vom avea prilejul să vorbim despre ei.
Grigore Gafencu, cu studii de Drept la Geneva și Paris, a fost ofițer de aviație în timpul Primului Război Mondial. Ulterior a practicat avocatura și ziaristica. În 1923 preia foaia Argus care se impune curând prin rigoare și forța argumentației. Întemeiază agenția de presă RADOR și în 1928 intră în politică, înrolându-se în rândurile Partidului Național Țărănesc.
Are o carieră impetuoasă, începând din 1928: deputat, senator, secretar general la Ministerul Afacerilor Externe, la Lucrări Publice, Comunicații, Industrie și Comerț. Din 1939 e colaboratorul prețuit al regelui Carol al II-lea, ca membru al directoratului Frontului Renașterii Naționale, creat de acesta, ministru ad interim al Propagandei naționale și, în sfârșit, ministru de Externe, până în 1940.
În 1939 publică volumul Politica externă a României. Intuiește fără greș politica agresivă a lui Hitler și după ce răspunde invitației acestuia din aprilie 1939, publică o carte premonitorie, Ultimele zile ale Europei (editată în 1946). În „anul tragic” 1940, după răpirea Basarabiei, e numit ambasador la Moscova. Pleacă de acolo, după intrarea României în război și – la un an – se expatriază.
Alege Elveția, țară neutră, și desfășoară de aici înainte, până la moarte, o activitate susținută în favoarea țării sale. Trimite Conferinței de Pace de la Paris (din 1947) memorii explicative privind situația României, dar vine în contradicție cu noua conducere românească. E judecat in absentia de tribunalul poporului și condamnat la 20 de ani muncă silnică. I s-a retras cetățenia română și mulți conaționali ai săi, ținuți în ignoranță, l-au socotit trădător. De fapt Grigore Gafencu a fost unul dintre cei mai activi, mai inteligenți conducători ai exilului românesc. Membru al Comitetului Național Român, reprezentat al României în Adunarea Națiunilor Captive, el a lucrat neobosit pentru demascarea situației dramatice create României prin intrarea în sfera de influență sovietică, dincolo de Cortina de Fier.
În Statele Unite a organizat un club politic, în vederea înființării unui comitet Europa Liberă și a unui post de radio destinat națiunilor captive. Analist avizat de politică europeană (între altele, volumul Contraofensiva de pace, 1953), promotor al federalismului, el a văzut în această formă de organizare statală o șansă pentru echilibrul politic. A fost președintele de onoare al Asociației juriștilor români din străinătate, al Uniunii europene a federaliștilor.
Cunoscut și recunoscut în Europa ca o figură prestigioasă a gândirii politice românești, Grigore Gafencu a fost considerat trădător de regimul comunist. „Cine nu e cu noi e împotriva noastră”, deviza atât de dragă a autorităților de la București, a fost aplicată și acestui diplomat. Denigrări, acuze, calomnii, n-a lipsit nimic din umbrirea personalității sale. Jurnalul (privind anii 1940-1957) i-a fost recuperat (prin cumpărare), mai ales în dorința de a se afla amănunte despre exil.
Reconsiderarea operei sale s-a produs abia după 1990. S-au publicat astfel Însemnări politice, 1929-1939 (1991), Ultimele zile ale Europei (1992), Misiune la Moscova, 1940-1941 (1995), Politica în exil, 1942-1957 (2000), Jurnal, două volume (2006-2008).
Grigore Gafencu, cu studii de Drept la Geneva și Paris, a fost ofițer de aviație în timpul Primului Război Mondial. Ulterior a practicat avocatura și ziaristica.
