Grigore Nandriș, un bucovinean, distins universitar britanic
https://www.ziarulmetropolis.ro/grigore-nandris-un-bucovinean-distins-universitar-britanic/

În lungul şir al celor care au luat calea pribegiei, de multe ori fără voia lor, se numără intelectuali care au dat strălucire altor spaţii culturale. Între ei, bucovineanul Grigore Nandriş (1895-1968) ocupă un loc de seamă.

Un articol de Georgeta Filitti|4 ianuarie 2018

Voluntar în armata română în timpul Primului Război Mondial, licențiat al Facultății de Litere și Filozofie din București, el s-a specializat în filologie slavă și indo-europeană la Viena și Cracovia. Aici va profesa ca lector și își trece doctoratul cu teza Aspecte verbale în Evangheliarul slav de la Putna. Este vremea acelei efervescențe culturale postbelice când Nicolae Iorga întemeiază în țară institute de cercetare, iar în străinătate școli unde românii se pot specializa în varii domenii. Așezământul de la Fontenay aux Roses (Franța) a fost una din pepinierele irepetabile de erudiți pe care le-au dat antecesorii noștri. Grigore Nandriș a fost acolo bursier vreme de doi ani; a trecut apoi la Ecole Pratique des Hautes Etudes și Ecole des Langues Orientales Vivantes. Cu un bagaj remarcabil de cunoștințe, ajunge profesor (filologie slavă) la Universitatea din Cernăuți, între 1926 și 1940. Tot în acei ani e președintele Societății pentru cultura și literatura română din Bucovina. Dinamica acestui organism a fost fără pereche. A avut filiale în toate satele provinciei (ceea ce a însemnat case de cultură, biblioteci, coruri, echipe de teatru) și a însemnat ”o adevărată făuritoare de energii românești”, după aprecierea unui biograf al filologului. Aceiași Societate a ctitorit Palatul Culturii din capitala Bucovinei.

Alături de alți numeroși universitari români, Grigore Nandriș a intrat în politică, în disidența liberală condusă de Gheorghe Brătianu. Ca deputat, a fost trimis, în 1940, în Anglia pentru găsirea unei persoane care să facă oficiul de consul român la Dublin. Acolo îl surprinde războiul, pierderea Bucovinei, fiind în imposibilitate să se întoarcă în patrie. Faptul că era căsătorit cu o irlandeză i-a înlesnit, desigur, intrarea în mediul universitar britanic. După un stagiu de visiting lecturer de limba română la Școala de studii slavone și sud est europene din Londra, este titularizat acolo în 1945. A îmbogățit biblioteca Școlii la cerințe internaționale, cu contribuția gazdelor, nu a statului român. Peste un an preda la Oxford, apoi din nou la Londra (filologie slavă comparată), din 1947 până în 1962. Militantismul său, în acord cu exilul, s-a exprimat în calitate de președinte al Asociației ziariștilor și publiciștilor români din Marea Britanie. Studiilor de slavistică publicate în țară până la război li se adaugă în Regatul Unit noi titluri, cu tematică mai amplă: Începuturile culturii slave în spațiul românesc (1947), Texte și glose românești în Biblioteca Boldeiană din Oxford (1953), Exilați români în Rusia în secolul al XVIII-lea (1953); Falsificarea istoriei și barbarizarea culturii românești (1956), Încă un portret al lui Mihai Viteazul (1963), Întâlniri cu Brâncuși (1963), Tema lui Dracula în literatura europeană  (1967).

În 1945 a scos la Londra un manual de limba română pentru studenții englezi, reeditat de atunci an de an. A colaborat cu articole despre români la Enciclopedia britanică. În ultimii ani de viață s-a ocupat de arta neo bizantină din Bucovina.

Pentru istoria noastră din anii comunismului rămâne deopotrivă prețioasă mărturia surorii lui, Anița Nandriș, deportată în gulagul sovietic (20 de ani în Siberia. Destin bucovinean, București, 1991).

Corespondența ca și jurnalul său întregesc imaginea intelectualului care reușește oriunde datorită însușirilor sale remarcabile.



18
/11
/21

Seara de 3 decembrie 1986, în plină dictatură ceaușiștă, când românii îngheață de frig și acasă, și în școli, și în instituții de toate felurile, pare o seară ca oricare alta: se întunecă devreme, la televizor cetățenii se pot uita două ore, Tovarășul și Tovarășa sunt negreșit acolo, fabricile duduie necontenit, că ele lucrează „pe ture”. Dar cine iese din casă la București poate să meagă, de exemplu, la teatru.

11
/11
/21

Editura Nemira a lansat în imprintul de nonficțiune ORION autobiografia președintelui Statelor Unite ale Americii. Vă oferim un fragment din „Promisiunile mele. Despre viață și politică” de Joe Biden (traducere de Ruxandrei Toma, lectură de specialitate de Anca Sandu).

24
/10
/21

Ultimele două programe ale actualei ediții a Cineclubului One World Romania, disponibile online, gratuit, până la 18 noiembrie, se concentrează pe activitatea de la Sahia a Mártei Mészáros și Slavomir Popovici, doi cineaști care și-au lăsat amprenta asupra producției studioului de film documentar în moduri foarte diferite.

08
/10
/21

În epoca rețelelor de socializare, a selfie-urilor și filtrelor de tot felul, când o imagine se face și se desface în câteva secunde și toți visăm la gloria efemeră, conform butadei enunțate de Andy Warhol, dilemele și sensurile autoreprezentării încă sunt discutate. Căci a te reprezenta, indiferent de epocă, nu este un gest lipsit de semnificații estetice și sociale. Un articol de Monica Neațu.

08
/10
/21

O schiță de portret, în câteva cuvinte-cheie ce conturează un univers al lui. În anul 2020, s-au împlinit o sută de ani de la nașterea lui Federico Fellini. Pornind de la câteva secvențe din destinul lui de artist, să ne întoarcem la viețile tragicomice pe care le-a construit pe ecran.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

21
/09
/21

Biografiile marilor împărați din China dinastică sunt ticsite de povești sângeroase, jocuri de culise, răzbunări, urzeli, iubiri devastatoare și multe alte ingrediente spectaculoase pe care industria de televiziune chineză le explorează și reformulează romanțat sub forma serialelor și filmelor istorice de larg consum.

14
/09
/21

Celebrul artist plastic belgian René Magritte s-a stins din viață într-o zi de vară, pe 15 august 1967, la 68 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Schaerbeek din Bruxelles. Mai jos îl vedeți fotografiat, lângă tabloul său, „Pelerinul”, de Lothar Wolleh, chiar în anul în care a murit...