Grigore Nandriș, un bucovinean, distins universitar britanic
https://www.ziarulmetropolis.ro/grigore-nandris-un-bucovinean-distins-universitar-britanic/

În lungul şir al celor care au luat calea pribegiei, de multe ori fără voia lor, se numără intelectuali care au dat strălucire altor spaţii culturale. Între ei, bucovineanul Grigore Nandriş (1895-1968) ocupă un loc de seamă.

Un articol de Georgeta Filitti|4 ianuarie 2018

Voluntar în armata română în timpul Primului Război Mondial, licențiat al Facultății de Litere și Filozofie din București, el s-a specializat în filologie slavă și indo-europeană la Viena și Cracovia. Aici va profesa ca lector și își trece doctoratul cu teza Aspecte verbale în Evangheliarul slav de la Putna. Este vremea acelei efervescențe culturale postbelice când Nicolae Iorga întemeiază în țară institute de cercetare, iar în străinătate școli unde românii se pot specializa în varii domenii. Așezământul de la Fontenay aux Roses (Franța) a fost una din pepinierele irepetabile de erudiți pe care le-au dat antecesorii noștri. Grigore Nandriș a fost acolo bursier vreme de doi ani; a trecut apoi la Ecole Pratique des Hautes Etudes și Ecole des Langues Orientales Vivantes. Cu un bagaj remarcabil de cunoștințe, ajunge profesor (filologie slavă) la Universitatea din Cernăuți, între 1926 și 1940. Tot în acei ani e președintele Societății pentru cultura și literatura română din Bucovina. Dinamica acestui organism a fost fără pereche. A avut filiale în toate satele provinciei (ceea ce a însemnat case de cultură, biblioteci, coruri, echipe de teatru) și a însemnat ”o adevărată făuritoare de energii românești”, după aprecierea unui biograf al filologului. Aceiași Societate a ctitorit Palatul Culturii din capitala Bucovinei.

Alături de alți numeroși universitari români, Grigore Nandriș a intrat în politică, în disidența liberală condusă de Gheorghe Brătianu. Ca deputat, a fost trimis, în 1940, în Anglia pentru găsirea unei persoane care să facă oficiul de consul român la Dublin. Acolo îl surprinde războiul, pierderea Bucovinei, fiind în imposibilitate să se întoarcă în patrie. Faptul că era căsătorit cu o irlandeză i-a înlesnit, desigur, intrarea în mediul universitar britanic. După un stagiu de visiting lecturer de limba română la Școala de studii slavone și sud est europene din Londra, este titularizat acolo în 1945. A îmbogățit biblioteca Școlii la cerințe internaționale, cu contribuția gazdelor, nu a statului român. Peste un an preda la Oxford, apoi din nou la Londra (filologie slavă comparată), din 1947 până în 1962. Militantismul său, în acord cu exilul, s-a exprimat în calitate de președinte al Asociației ziariștilor și publiciștilor români din Marea Britanie. Studiilor de slavistică publicate în țară până la război li se adaugă în Regatul Unit noi titluri, cu tematică mai amplă: Începuturile culturii slave în spațiul românesc (1947), Texte și glose românești în Biblioteca Boldeiană din Oxford (1953), Exilați români în Rusia în secolul al XVIII-lea (1953); Falsificarea istoriei și barbarizarea culturii românești (1956), Încă un portret al lui Mihai Viteazul (1963), Întâlniri cu Brâncuși (1963), Tema lui Dracula în literatura europeană  (1967).

În 1945 a scos la Londra un manual de limba română pentru studenții englezi, reeditat de atunci an de an. A colaborat cu articole despre români la Enciclopedia britanică. În ultimii ani de viață s-a ocupat de arta neo bizantină din Bucovina.

Pentru istoria noastră din anii comunismului rămâne deopotrivă prețioasă mărturia surorii lui, Anița Nandriș, deportată în gulagul sovietic (20 de ani în Siberia. Destin bucovinean, București, 1991).

Corespondența ca și jurnalul său întregesc imaginea intelectualului care reușește oriunde datorită însușirilor sale remarcabile.



28
/02
/21

„M-am născut în anul 1707, la Veneţia, într-o casă mare şi frumoasă, aşezată între podul Namboli şi podul Donna-Onesta, în colţul străzii Ca cent’anni din parohia San Toma.” Era una din ultimele zile ale iernii anului 1707, era 25 februarie, era magica Veneția.

21
/02
/21

Pentru un oraș ca Bucureștiul, nu e deloc simplu să-și țină aproape oamenii care-l iubesc. Deși există o mie de motive de dezamăgire și de îndepărtare, se găsesc și spații unice, unde orașul face cuceriri noi sau strânge legături mai vechi. Unul dintre ele este Hanul cu Tei.

15
/02
/21

Duhurile casei sunt printre cele mai vechi și mai răspândite forme de protecție pe care oamenii și-au creat-o în virtutea felului de a privi lumea. Vă propunem o incursiune în mitologia autohtonă, alături de etnologul Antoneta Olteanu, lector al Fundației Calea Victoriei.

12
/02
/21

Un anumit fel de armonie în societate, cosmopolitism, dar și un cert tradiționalism. Deschidere față de nou, dar nu una care să alunge tihna ce domnește într-un oraș ce respiră într-un ritm al lui. Muzică și culoare – ele au fost întotdeauna ale Vienei, spațiu asociat pe veci cu spiritul european.

03
/02
/21

Undeva, într-o fundătură din Bucureşti, din cartierul Rahova-Ferentari, „acolo unde întorceau tramvaiele 7 și 15, a treia stație de la Sebastian” se năștea acum 80 de ani, Ștefan Iordache. Era ziua de 3 februarie. „Ai mei erau din Calafat, unde amândoi locuiau pe aceeaşi stradă. S-au căsătorit şi, tineri şi fericiţi, au pornit-o în lumea largă”. Era anul 1941.

15
/01
/21

OAMENII MUZICII Joannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus MOZART. Sau Wolfgang Amadé, cum s-a semnat mai apoi (Amadeus i s-a spus doar postum). 27 ian. 1756 – 5 dec. 1791. Uitaţi tot comerţul din jurul „brandului” Mozart. Ignoraţi tot ce aţi auzit din zbor despre el. Pur şi simplu descoperiţi-l. Și îndrăgostiţi-vă.

13
/01
/21

Publicată pentru prima dată în Franța în 2020, cartea scrisă de Simone de Beauvoir în 1954, anul în care i se decerna Premiul Goncourt, și dedicată prietenei sale Zaza Lacoin, este disponibilă și în limba română, la Editura Litera. „Inseparabilele” este o nuvelă memorabilă despre prietenie și condiția femeii de-a lungul timpului.