Grigorescu, Bulgakov, Mickey & Minnie Mouse
https://www.ziarulmetropolis.ro/grigorescu-bulgakov-mickey-minnie-mouse-stiati-ca/

Într-o zi de 15 mai se năşteau Nicolae Grigorescu, unul dintre cei mai valoroşi pictori români şi scriitorul rus Mihail Bulgakov, autorul romanului Maestrul şi Margareta. Și tot într-o zi de 15 mai Mickey Mouse şi Minnie Mouse apăreau pentru prima dată împreună în producţia „Plane Crazy”.

Un articol de Petre Ivan|15 mai 2017

În cadrul “Expoziţiei Universale” de la Paris (1867), Nicolae Grigorescu avea să participecu şapte lucrări, iar un deceniu mai târziu era convocat să însoţească armata română în calitate de “pictor de front”.

Grigorescu a realizat astfel, de la faţa locului, desene și schițe în care a reprezentat luptele de la Griviţa şi Rahova, baza viitoarelor sale compoziţii tematice.

Pictorul s-a stins din viaţă la 21 iulie 1907 la Câmpina. În atelier, pe şevalet, se afla ultima sa lucrare, neterminată, Întoarcerea de la bâlci.

Grigorescu

Două dintre picturile lui Nicolae Grigorescu au fost vândute pentru sume impresionante – “Ţărancuţa cu fuior pe cale” pentru 250.000 de euro şi “Ţărancuţă odihnindu-se” – 270.000 de euro.

Tot într-o zi de 15 mai:

1718: A fost patentată prima mitralieră din lume de către James Puckle, un avocat din Londra.

1842: Debutul literar al lui Dimitrie Bolintineanu în „Curierul de ambe sexe” condus de Ion Heliade Rădulescu, cu poezia „O fată tânară pe patul morții”.

1861: S-a înființat, la București, prima școală românească de medicină veterinară.

1863: La inițiativa împăratului Napoleon al III-lea se deschide Salon des Refusés unde se pot vedea Dejunul pe iarba de pictorul Édouard Manet și Fata în alb de James McNeill Whistler, care sunt percepute de public ca fiind scandaloase.

1877: A apărut, la București, cotidianul „România liberă”, ziar politic și literar, aflat sub conducerea lui Dimitrie August Laurian (până la 14 iunie 1889).

1928: Mickey Mouse și Minnie Mouse apar pentru prima dată în filmului Plane Crazy de Walt Disney.

1940: Ciorapii din nylon au fost pentru prima dată puși în vânzare, în SUA.

1970: The Beatles lansează albumul Let It Be, în Statele Unite ale Americii.

S-au născut:

1567: Claudio Monteverdi, compozitor italian (d. 1643)

1838: Nicolae Grigorescu, pictor român (d. 1907)

1847: Ioniță Scipione Bădescu, poet și publicist român (d. 1904)

1891: Mihail Bulgakov, romancier și dramaturg rus (d. 1940)

1909: James Mason, actor britanic de film (d. 1984)

1926: Savel Stiopu, cineast român

1933: Andrei Blaier, regizor român de film (d. 2011)

1942: Ștefan Câlția, pictor român

1952: Chazz Palminteri, actor şi scenarist american

S-au stins din viaţă:

1873: Alexandru Ioan Cuza, primul domn al Principatelor Unite (n. 1820)

1886: Emily Dickinson, poetă americană (n. 1830)

1938: Gheorghe Marinescu, medic român (n. 1863)

1967: Edward Hopper, pictor american (n. 1882)

Foto cu Grigorescu, Bulgakov, Mickey & Minnie Mouse – wikipedia

03
/03
/17

Într-o zi de 3 martie, la Opéra Comique din Paris, avea loc premiera operei Carmen de Georges Bizet. Tot într-o zi de 3 martie apărea primul număr al revistei Time, se stingea din viaţă compozitorul german Johann Pachelbel, iar Elvis Presley apărea la tv pentru prima dată. Și, desigur, tot într-o zi de 3 martie se năştea Ion Iliescu, fost director al Editurii Tehnice (1984 – 1989), dar asta nu (prea) face obiectul unei publicaţii de cultură.

27
/02
/17

Într-o zi de 27 februarie se năștea Elizabeth Taylor, ”actriţa cu ochi violet”, considerată cea mai frumoasă femeie din lume în anii ’50. Elizabeth Taylor, „ultimul star al Hollywoodului de altădată”, a fost distinsă cu Premiul Oscar de două ori, una dintre cele mai răsfăţate actriţe din toate timpurile, dar şi, cea mai “scumpă”, pentru rolul din “Cleopatra” primind în anul 1962, peste un milion de dolari...

22
/02
/17

Într-o zi de 22 februarie se năștea actrița italiană Giulietta Masina, al cărei destin a fost legat de o altă biografie celebră din lumea filmului, cea a regizorului Federico Fellini, soţul ei. Tot într-o zi de 22 februarie se năștea poetul şi fabulistul Grigore Alexandrescu, cel care va consacra în literatura română ca specii literare autonome epistola, meditaţia şi satira, și se stingea din viață Andy Warhol, unul dintre cei mai reprezentativi artişti americani ai mişcării pop.

17
/02
/17

Într-o zi de 17 februarie avea loc, la Milano, premiera mondială a operei "Madame Butterfly" de Puccini. Tot într-o zi de 17 februarie încetau din viață Giordano Bruno (susţinător al teoriei coperniciene conform căreia Pământul şi celelalte planete se rotesc în jurul Soarelui şi în jurul propriilor axe) și celebrul dramaturg francez Moliere (Jean Baptiste Poquelin).

15
/02
/17

Într-o zi de 15 februarie se năşteau regizorul Alexandru Bocăneţ, criticul Titu Maiorescu şi astronomul renascentist Galileo Galilei. Tot pe 15 februarie (1990) lua înfiinţă Uniunea Teatrelor din România (UNITER), avându-l ca preşedinte pe actorul Ion Caramitru.

07
/02
/17

Într-o zi de 7 februarie Charlie Chaplin debuta în rolul care îi va aduce celebritatea, micul Vagabond - Charlot. Tot într-o zi de 7 februaraie  faimosul cuplu Stroe şi Vasilache prezenta în premieră "Bing-bang", primul film sonor realizat la Bucureşti cu o aparatură construită de inginerul roman Argani.

06
/02
/17

Într-o zi de 6 februarie se nășteau scriitorul român Geo Bogza, cineaștii François Truffaut și Jim Sheridan și cântăreții Natalie Cole, Bob Marley, Axl Rose și Cătălin Crișan. Tot într-o zi de 6 februarie (1898) avea loc, la Paris, premiera "Poemei romane", compusa de George Enescu, pe atunci în vârstă de 16 ani.

31
/01
/17

 „Dictatorii sunt întotdeauna dezinformaţi. E rezultatul fricii pe care o sădesc. Cad în propria lor capcană: a terorii. De fapt, mi-e frică - mi-e frică să spun tot ce gândesc. Dacă acest carnet cade în mâna cuiva? La români, stomacul e mai important decât creierul. Chiar şi decât picioarele...", nota în jurnalul său regizorul Alexandru Tatos, pe 20 mai 1973. Într-o zi de 31 ianuarie (1990) Alexandru Tatos înceta din viaţă.

25
/01
/17

În urmă cu 135 de ani să năștea romanciera și eseista britanică Virginia Woolf. Tot într-o  zi de 25 ianuarie (1938) se năştea Vladimir Vysotsky, actor, cantautor, poet și scriitor rus. Ignorant de oficialități, Vîsoțki a exercitat o influență enormă asupra locuitorilor Uniunii Sovietice. în anii '70, rușii își cumpărau casetofoane - achiziție destul de costisitoare pentru acele vremuri - anume pentru a-i putea asculta cântecele.

24
/01
/17

Într-o zi de 24 ianuarie se năștea Grigore Vasiliu Birlic, unul dintre cei mai mari actori români. Numele său de naștere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind porecla pe care artistul a primit-o ca urmare rolului de succes din piesa Birlic, jucată la începutul carierei.

23
/01
/17

Într-o zi de 23 ianuarie (1899) se năștea Humphrey Bogart, câștigător al premiului Oscar. Actorul a fost numit de către Institutul American de Fim cel mai mare actor din istoria filmului american. Tot într-o zi de 23 ianuarie (1989) înceta din viaţă celebrul pictor spaniol Salvador Dali, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă.