„Grota”, filmul recompensat cu Premiul Special al Juriului la Festivalul de la Veneția, din 29 iulie în cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/grota-filmul-recompensat-cu-premiul-special-al-juriului-la-festivalul-de-la-venetia-din-29-iulie-in-cinema/

Filmul care a cucerit prin frumuseţea imaginilor sale publicul, criticii de film, dar şi cineaşti premiaţi cu Oscar, precum Bong Joon-ho (Parazit) sau Chloe Zhao (Nomadland), ajunge în cinematografele din România din 29 iulie, distribuit de Independenţa Film.

Un articol de Ziarul Metropolis|27 iulie 2022

Grota / Il buco, un film de Michelangelo Frammartino, recompensat la Festivalul de Film de la Veneția 2021 cu Premiul Special al Juriului, spune povestea explorării uneia dintre cele mai adânci peșteri din lume, Abisul Bifurto, din Calabria.

„Unde natura, oamenii și universul converg … O experiență cinematografică mistică” – Bong Joon-ho (Parazit)

În timpul boomului economic din anii 60, în nordul prosper al Italiei este construită cea mai înaltă clădire din Europa. În capătul celălalt al țării, în regiunea Calabria, mai mulţi tineri speologi se avântă într-una din cele mai adânci peşteri din lume, la al cărei capăt, la 700 de metri sub nivelul solului, nu s-a ajuns vreodată. Nimeni din satul din apropiere nu are habar de acţiunile acestor temerari, doar un bătrân păstor îi observă îndeaproape. Curând, el va fi trup şi suflet alături de ei.

„Este o adevărată realizare cinematografică, un film despre care cred că ar trebui văzut pe cel mai mare ecran posibil. Este o experiență pe care trebuie să o trăiești în sala de cinema, dar este și o frumoasă meditație asupra vieții și a relației omului cu natura și mortalitatea. Am avut o experiență transcendentală în timpul vizionării”, spune despre Grota regizoarea Chloe Zhao, câștigătoare a două premii Oscar pentru Nomadland.

Michelangelo Frammartino a descoperit Abisul Bifurto în timp ce filma în Calabria Le Quattro Volte, cel de-al doilea lungmetraj al său, cunoscându-l în 2016 chiar pe speologul care a condus expediția de explorare din anii ‘60. Povestea din Grota reface traseul descoperirii și cartografierii Abisului Bifurto și are la bază povestea reală a echipei originale de speologi, iar interpreții personajelor din Grota sunt la rândul lor speologi.

Renato Berta, directorul de imagine multiplu premiat de-a lungul carierei, a utilizat cabluri de fibră optică pentru a manevra echipamentul de filmare din afara peșterii.

Grota / Il buco este distribuit de Independența Film și va rula în București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Europa, Hollywood Multiplex, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Union), Cluj (Cinema Victoria), Galați (Cinema Ioan Manole), Iași (Cinema Ateneu), Lugoj (Cinema Bela Lugosi), Sfântu Gheorghe (Cityplex), Sibiu (Cinema Ion Besoiu) și alte cinematografe care vor fi anunțate în programul proiecțiilor de pe independentafilm.ro.

Văzut de Radio Guerrilla

Parteneri media: Cinemap, Zile și Nopți, Movienews, Ziarul Metropolis, Spotmedia, Films in Frame, Munteanu Recomandă, Cineghid



12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale: