Grupul Humanitas, la Bookfest 2019: peste o mie de titluri și 26 de lansări de carte
https://www.ziarulmetropolis.ro/grupul-humanitas-la-bookfest-2019-peste-o-mie-de-titluri-%c8%99i-26-de-lans%c4%83ri-de-carte/

Peste 1000 de titluri, 70 de cărţi-eveniment, 26 de lansări, sesiuni de autografe, întâlniri cu scriitori, istorici, editori, traducători, critici literari, actori, regizori şi jurnalişti celebri.

Un articol de Liliana Matei|17 mai 2019

Humanitas și Humanitas Fiction vă așteaptă la Bookfest 2019, în perioada 29 mai–2 iunie, cu evenimentele editoriale ale verii, noi titluri de autori români și străini, ediții în limba română ale bestsellerurilor internaționale din ultimele luni, publicate în îndrăgitele colecții de istorie, memorii-jurnale, eseistică, filozofie, literatură română contemporană și universală, știință, carte pentru copii.

Cele 26 de evenimente care se vor desfășura în standul Humanitas vă vor oferi prilejul de a vă întâlni cu Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Lucian Boia, Radu Paraschivescu, Ioana Nicolaie, Andrei Cornea, Ana Blandiana, Tatiana Niculescu, Cătălin Pavel, Andrei Pippidi, Ioana Pârvulescu, Valentin Naumescu, Ioan Stanomir, Marius Chivu, Didier Decoin, Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu, Augustin Lazăr, Vlad Alexandrescu, Ion Vianu, Lidia Bodea, Mihaela Miroiu, Denisa Comănescu, Valeriu Nicolae, Cosmin Ciotloș, Georgeta Filitti, Alina Pavelescu, Cristina Vremeș, Vitalie Ciobanu, Dumitru Crudu, Bogdan Aurescu, Andrei Șerban, Marius Manole, Vlad Zografi, Cristian Presură, Ovidiu Cristea, Andrei Timotin, Dinu Flămând, Luana Schidu, Luminița Bălan, Mugur Zlotea, Diana Yuksel, Alexandra Coliban, Dragoș Bucur, Natalie Ester, Ioana Bâldea Constantinescu, Mihaela Dedeoglu, Andreea Răsuceanu, Sever Voinescu, Ovidiu Nahoi, Anca Milu Vaidesegan, Doru Căstăian.

Sâmbătă, 1 iunie, de la ora 11.00, Humanitas Junior îi așteaptă pe cei mici la o întâlnire cu Carmen Tiderle, cunoscută autoare de cărți pentru copii, ilustratorul Petridean și editorul Iustina Croitoru despre cea mai nouă carte poznașă a colecției: Cine a pus piper în mare? Poezii pentru copii.

În cadrul programului „Marea Britanie, țară invitată de onoare“, Editura Humanitas Fiction vă invită sâmbătă, 1 iunie, începând cu ora 14.30, la dezbaterea dedicată seriei „Hogarth Shakespeare“, la care vor participa scriitoarea Ioana Pârvulescu și traducătorii Vali Florescu și George Volceanov. Demarat în 2015 în Marea Britanie, la 400 de ani de la moartea marelui Will şi preluat deja de edituri din peste 30 de ţări, acest proiect literar lansat la inițiativa editurii britanice Hogarth propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către unii dintre cei mai bine cotaţi scriitori actuali ca Jeanette Winterson, Howard Jacobson, Margret Atwood, Anne Tyler, Tracy Chevalier, Jo Nesbø, Edward St Aubyn sau Gillian Flynn – care le reimaginează pentru secolul XXI. Șase din cele opt volume ale proiectului au apărut deja în colecția „Raftul Denisei“. Tot în cadrul programului „Marea Britanie, țară invitată de onoare“, în aceeași zi, de la ora 15, Editura Humanitas Fiction vă așteaptă la dezbaterea cu titlul „Trei noi romane ale unor scriitoare marcante de limbă engleză“, pornind de la romanele Sonata Gustav de Rose Tremain, Ministerul fericirii supreme de Arundhati Roy și Monsieur Karenin de Vesna Goldsworthy. La eveniment vor participa scriitoarele Ioana Bâldea Constantinescu, Veronica D. Niculescu și traducătoarele Alexandra Coliban și Luana Schidu. Ambele dezbateri vor fi organizate la standul British Council, iar moderatorul va fi Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.

Toate cele peste 1 000 de titluri, cărți și audiobookuri, vor avea reduceri de preț de 10%, iar edițiile de colecție vor putea fi cumpărate la prețuri speciale valabile numai la Bookfest.

A XIV-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea loc în pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo. Intrarea este liberă.

PROGRAMUL LANSĂRILOR HUMANITAS ȘI HUMANITAS FICTION LA BOOKFEST 2019

Vineri, 31 mai

16.00

Lansare de carte și sesiune de autografe

DAN C. MIHĂILESCU, Podul cu vechituri

Vor vorbi: Dan C. Mihăilescu, Ioana Pârvulescu, Georgeta Filitti

16.30

Lansarea volumelor

MO YAN, Un lup atârnă în cais, cu capul în jos

YI IN-HWA, Imperiul fără de sfârșit

Vor vorbi: Luminița Bălan, Mugur Zlotea, Diana Yuksel, Denisa Comănescu

17.00

Lansare de carte

DOINA CORNEA, Puterea fragilității

Vor vorbi: Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu

17.30

Lansare de carte și sesiune de autografe

CĂTĂLIN PAVEL, De la Neanderthal la Taj Mahal. O arheologie a iubirii

Vor vorbi: Cătălin Pavel, Dragoș Bucur, Natalie Ester, Marius Chivu

18.00

Lansare de carte și sesiune de autografe

ANDREI CORNEA, Amintiri din epoca lui Bibi. O post-utopie

Vor vorbi: Andrei Cornea, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu

18.30

Lansare de carte

NICOLAE IORGA, Jurnal inedit

Vor vorbi: Andrei Pippidi, Ovidiu Cristea, Andrei Timotin

Sâmbătă, 1 iunie

11.00

Eveniment Humanitas Junior

Lansare de carte și sesiune de autografe

CARMEN TIDERLE, Cine a pus piper în mare? Poezii pentru copii, cu ilustrații de PETRIDEAN

Vor vorbi: Carmen Tiderle, Petridean, Iustina Croitoru

12.00

Lansare de carte și sesiune de autografe

LUCIAN BOIA, Cum am trecut prin comunism Al doilea sfert de veac

Vor vorbi: Lucian Boia, Ioan Stanomir

12.30

Lansare de carte și sesiune de autografe

DIDIER DECOIN, Biroul pentru Grădini și Iazuri

Vor vorbi: Didier Decoin, Mihaela Dedeoglu, Denisa Comănescu

13.00

Lansare de carte și sesiune de autografe

MIRCEA CĂRTĂRESCU, Melancolia

Vor vorbi: Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Cosmin Ciotloș

13.45

Lansare de carte și sesiune de autografe

GABRIEL LIICEANU

Caiet de ricoșat gânduri sau despre misterioasa circulație a ideilor de-a lungul timpului

Vor vorbi: Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici

14.30

Lansare de carte și sesiune de autografe

FRANCISCA BĂLTĂCEANU, MONICA BROȘTEANU

Martori ai Fericirii. Şapte vieţi de sfinți români

Vor vorbi: Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu, Augustin Lazăr, Gabriel Liiceanu

15.00

Lansare de carte și sesiune de autografe

HORIA-ROMAN PATAPIEVICI, Anii urii

Vor vorbi: Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu

15.45

Lansare de carte și sesiune de autografe

TATIANA NICULESCU

Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee

Vor vorbi: Tatiana Niculescu, Ioana Pârvulescu, Alina Pavelescu

16.30

Lansare de carte

MICHEL HOUELLEBECQ, Serotonină

Vor vorbi: Sever Voinescu, Ovidiu Nahoi, Denisa Comănescu

17.00

Lansare de carte și sesiune de autografe

RADU PARASCHIVESCU

În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi)

Vor vorbi: Radu Paraschivescu, Andrei Șerban, Marius Manole, Lidia Bodea

17.30

Lansare de carte

VLAD ALEXANDRESCU

Copiii lui Irod. Raport moral asupra copiilor lăsați în grija statului

Vor vorbi: Vlad Alexandrescu, Ion Vianu, Valeriu Nicolae, Lidia Bodea

18.15

Lansare de carte și sesiune de autografe

VALENTIN NAUMESCU

Politica Marilor Puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul Războiului Rece

Vor vorbi: Valentin Naumescu, Bogdan Aurescu, Ovidiu Nahoi

Duminică, 2 iunie

11.30

Lansare de carte

ANTONIO LOBO ANTUNES

Pănă ce pietrele vor deveni mai ușoare ca apa

Vor vorbi: Dinu Flămând, Anca Milu Vaidesegan, Denisa Comănescu

12.00

Colecția „Știință“ – lansarea celor mai recente trei volume

MAX TEGMARK, Viața 3.0. Omul în epoca inteligenței artificiale

CARLO ROVELLI, Ordinea timpului

CARLO ROVELLI, Realitatea nu e ceea ce pare

Vor vorbi: Mircea Cărtărescu, Doru Căstăian, Cristian Presură, Vlad Zografi

12.30

Lansare de carte

ARUNDHATI ROY, Ministerul fericirii supreme

Vor vorbi: Marius Chivu, Ioana Bâldea Constantinescu, Alexandra Coliban, Denisa Comănescu

13.00

Colecția „Scriitori români contemporani“ – lansarea celor mai recente patru romane

CRISTINA VREMEȘ, Trilogia sexului rătăcitor

VITALIE CIOBANU, Zilele după Oreste

DUMITRU CRUDU, Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici

Vor vorbi: Vitalie Ciobanu, Dumitru Crudu, Cristina Vremeș, Doru Căstăian, Andreea Răsuceanu

14.00

Lansare de carte și sesiune de autografe

IOANA NICOLAIE, Cartea Reghinei

Vor vorbi: Ioana Nicolaie, Mihaela Miroiu, Lidia Bodea

14.30

Lansare de carte

Biblia după textul ebraic. Exodul. Leviticul

Vor vorbi: Horia-Roman Patapievici, Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu

15.30

Lansare de carte

FRANZ KAFKA, Vizuina. Proză postumă

Vor vorbi: Mircea Cărtărescu, Denisa Comănescu

16.00

Lansare de carte

VESNA GOLDSWORTHY, Monsieur Karenin

Vor vorbi: Ioana Nicolaie, Luana Schidu, Denisa Comănescu

22
/12
/15

În anii '50 ai secolului trecut, Nicolae Labiş (2 decembrie 1935 - 22 decembrie 1956) şi Nichita Stănescu erau doi poeţi foarte tineri, în plină ascensiune. Amândoi au devenit rapid celebri. Mai întâi Labiş. Puţin mai târziu, Nichita.

22
/12
/15

Știați când se primeau crenvurștii la restaurantul Berlin din centrul Bucureștiului? Dar de „povestea cozii” ați auzit? Oare cum se iubea la 14 grade, cu zăpada intrată în apartament? Câțiva scriitori români deapănă, cu haz, amintiri din comunism.

18
/12
/15

Când prietenii de la Ziarul Metropolis mi-au solicitat un Top 3 al cărților citite în 2015 le-am mulțumit pentru încredere. Faptul că cineva încă te bănuiește că ai citit 3 cărți într-un an e semn de mare prețuire. Nu puteam să le înșel așteptările, așa că în ultimele ore am lecturat 3 cărți... exact acelea care îmi plăcuseră cel mai mult înainte de solicitare.

17
/12
/15

Cultura română rămâne mai săracă la finalul acestui an, după ce regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, actorii Eusebiu Ștefănescu şi George Motoi, compozitorul Marcel Dragomir, traducătoarea Antoaneta Ralian sau scriitorul și dramaturgul Valentin Nicolau ne-au părăsit în 2015.

16
/12
/15

„Oameni de unică folosință” este o poveste despre drama unui bolnav de Alzheimer, un „film” derulat fotogramă cu fotogramă, care, dincolo de problemele psihologice complexe pe care le pune, transmite o puternică emoţie. Romanul grafic cu acest nume, scris și ilustrat de Elena Ciolacu, se lansează oficial joi, 17 decembrie, de la ora 18.30, la Casa cu Rost (Calea Victoriei, nr. 155).

16
/12
/15

Nu mai puţin de 150 de cărţi având autograful lui Jeff Kinney, autorul bestsellerului „Jurnalul unui puşti”, îşi aşteaptă cititorii. Editura Arthur va pune la dispoziția fanilor, prin concursuri și prin intermediul partenerilor, cele 150 de exemplare din volumul 10 al seriei „Jurnalul unui puști”, Ca pe vremuri (ediţia în limba română, traducere de Andra Matzal), semnate de autor.

12
/12
/15

În noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983, Nichita Stănescu ajungea la Spitalul de Urgență Fundeni, acuzând dureri puternice în zona ficatului. Cu o zi înainte fusese la nunta unor prieteni. A ajuns la București, cu trenul, chiar în seara aceea, cu câteva ore înainte să moară.

10
/12
/15

Miercuri-seară, de la 18.30, la Ateneul Român, care a fost plin, autorul de bestseller-uri Eric-Emmanuel Schmitt s-a întâlnit cu criticul de teatru Marina Constantinescu, pentru un dialog despre literatură și teatru, dialog care a fost marcat de panseuri adânci.

10
/12
/15

Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în Capitală, la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu. Turnarea și transpunerea în bronz a bustului a fost gata în 2013, iar soclul, confecționat din calcar de Vrața, adus din Bulgaria, a fost terminat anul acesta.

09
/12
/15

„Cu adevărat unic, fabulos şi acid”, romanul scriitorului și muzicianului american de origine iraniană Ali Eskandarian, Anii de aur, a apărut de curînd în colecția „Biblioteca Polirom”. Anii de aur a apărut în Statele Unite după moartea tragică a autorului şi a cunoscut un succes instantaneu.

08
/12
/15

O seară de lectură, organizată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea scriitorului avangardist Gellu Naum, va avea loc miercuri, de la ora 19.00, la Café Verona din Bucureşti.

08
/12
/15

“Ce va fi pe mai departe e, pur şi simplu, voia lui Dumnezeu şi, deci, destin personal. Am filmat inclusiv emisiunile din 30 şi 31 decembrie 2015 şi mă amuz cu tandreţe la gândul că ultima înregistrare are ca subiect o enciclopedie universală a vinului, ca semn de împărtăşire întru bucurie şi nădejde. Cu tot sufletul al domniilor voastre, Dan C.” - Dan C. Mihăilescu a anunţat, pe site-ul său, "decesul" emisiunii "Omul care aduce cartea", pe care a prezentat-o timp de 16 ani, la Pro TV.

05
/12
/15

”O singurătate prea zgomotoasă” de Bohumil Hrabal (în traducerea lui Sorin Paliga) a fost publicată recent la Editura Art, în seria de autor dedicată scriitorului ceh.