Guns N’ Roses – film despre debutul trupei
https://www.ziarulmetropolis.ro/guns-n-roses-film-despre-debutul-trupei/

O carte despre felul în care a fost produs şi înregistrat albumul de debut al trupei rock Guns N’ Roses, intitulat „Appetite For Destruction”, va fi adaptată într-un film.

Un articol de Petre Ivan|18 noiembrie 2014

Scriitorul Marc Canter, autorul volumului „Reckless Road: Guns N’ Roses And The Making Of Appetite For Destruction”, lansat în 2008, a dezvăluit presei americane că romanul său va fi adaptat mai întâi într-un scenariu de film, care este scris în aceste săptămâni, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.

„Appetite For Destruction” este albumul de debut al trupei rock americane Guns N’ Rosese. Lansat de casa de discuri Geffen Records, pe 21 iulie 1987, albumul a fost bine primit de criticii de specialitate şi a ajuns pe primul loc în topul Billboard 200.

Vândut în peste 38 de milioane de copii pe plan mondial, „Appetite For Destruction” reprezintă unul dintre discurile de debut cel mai bine vândute din lume şi include o serie de piese care au devenit celebre, precum „Welcome to the Jungle”, „Paradise City” şi „Sweet Child o’ Mine”.Guns N' Roses

Guns N’ Roses a vândut peste 100 de milioane de albume pe plan mondial, dovedindu-se a fi un concurent serios pentru industria muzicală a anilor ’90, dominată în acea vreme de artişti pop, precum Madonna şi Michael Jackson.

Fiecare album Guns N’ Roses a intrat în topul Billboard, în multe topuri europene, dar şi în cele din Asia şi America de Sud.

Cel mai bine vândut disc al grupului este „Appetite For Destruction”, cu peste 38 de milioane de exemplare vândute la nivel mondial. De un succes deosebit s-au bucurat şi albumele următoare, „Use Your Illusion I”, „Use Your Illusion II” şi „The Spaghetti Incident?”.

În discografia grupului figurează şase albume de studio, trei EP-uri şi un album live, dar şi multe alte compilaţii.

Însă, la începutul anilor 1990, abuzurile de alcool şi de droguri şi-au pus amprenta asupra vieţilor unora dintre membrii trupei, iar neînţelegerile dintre Slash şi Axl Rose au devenit de notorietate.

Până la mijlocul deceniului ’90, componenţa originală a trupei a încetat să mai existe.

Axl Rose a obţinut ulterior în justiţie dreptul de a folosi numele trupei, a lansat mult aşteptatul album „Chinese Democracy”, în 2008, şi continuă să susţină turnee cu grupul cu acelaşi nume, dar niciunul dintre membrii actuali din Guns N’ Roses nu a făcut parte din trupa originală, cu excepţia sa.

În prezent, trupa Guns N’ Roses este formată din Axl Rose (vocal, pian), Dizzy Reed (clape, pian, sintetizator, backing vocals), Tommy Stinson (chitară bas, backing vocals), Chris Pitman (clape, backing vocals), Richard Fortus (chitară), Frank Ferrer (baterie, percuţie), Ron „Bumblefoot” Thal (chitară), DJ Ashba (chitară).

Foto:

06
/09
/14

Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Asociaţia Culturală “Pro Valores” și Radio România Cultural vă invită în perioada 4 – 12 octombrie 2014, la un regal poetico – muzical.

05
/09
/14

Radio România Muzical şi Ministerul Educaţiei Naţionale au semnat un protocol de colaborare în cadrul căruia proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică" devine program naţional în şcoli, începând cu anul şcolar 2014-2015.

01
/09
/14

Pianista Elisabeth Leonskaja, laureată a Concursului Enescu în 1964: „Imediat dupa 1989, când încă se vedeau la București urmele gloanețelor pe clădiri, la Concursul și la Festivalul Enescu veneau mari muzicieni din toată lumea. Nu poți decât să te înclini în fața acestor lucruri!”

01
/09
/14

Promenada Operei 2014: un program de înaltă calitate artistică, o scenografie spectaculoasă, focuri de artificii, mii de spectatori. Toate au contribuit la succesul celui mai mare eveniment în aer liber din capitală dedicat artei lirice, organizat de Opera Naţională Bucureşti, ajuns la a opta ediţie.

31
/08
/14

Într-o serie unică de interviuri, șapte artiști recunoscuți în lumea muzicii clasice internaționale vorbesc în premieră despre cum câștigarea Concursului Enescu a fost o deschidere de drum pentru cariera lor și spun de ce România contează!

30
/08
/14

Eugen Doga va susține primul său concert în aer liber la București, duminică, 31 august, la ora 18.00, în Parcul Titan. Cele mai frumoase compoziții ale sale vor putea fi ascultate în cadrul Zilei limbii române, eveniment organizat de Centrul Cultural Casa Artelor, al Primariei sectorului 3.

27
/08
/14

Formaţiile Fără Zahăr, Ţapinarii şi Timpuri Noi vor concerta, între 26 şi 28 septembrie, la Bucharest Comedy Week, urmând ca serile din Piaţa Enescu să se încheie cu o proiecţie de film, precum "Pantera roz", din 1963, şi "Unora le place jazz-ul", din 1959.