Guvernul, obligat să plătească diferenţa pentru Cuminţenia Pământului
https://www.ziarulmetropolis.ro/guvernul-obligat-sa-plateasca-diferenta-pentru-cumintenia-pamantului/

Deputaţii din Comisia de Cultură au votat un amendament la OUG 10/2016 potrivit căruia Guvernul va fi obligat să plătească diferenţa de bani până la 11 milioane de euro, indiferent de suma colectată pentru cumpărarea operei ”Cuminţenia Pământului”.

Un articol de Petre Ivan|7 septembrie 2016

Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei de Cultură, le-a propus colegilor săi introducerea unui amendament la proiectul de lege pentru aprobarea OUG 10/2016.

În situaţia în care la 30 septembrie nu se strâng cei şase milioane de euro din subscripţie publică, Guvernul va mări marja de cinci milioane până la cuantumul sumei de 11 milioane ca acest bun de patrimoniu naţional să fie cumpărat. Deci Guvernul are libertatea să mărească cuantumul de cinci milioane de euro. – Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei de Cultură

La rândul său, deputatul Mădălin Voicu a caracterizat campania de subscripţie drept ”aproape o bişniţăreală”, afirmând că nu este revoltat, ci doar mâhnit.

Lucrarea poate fi scoasă din ţară, aşa cum nenumărate piese din tezaur sunt scoase şi participă la expoziţii în afara ţării. Proprietarul o poate da în custodia marilor muzee ale lumii, cu obligaţia să se reîntoarcă în ţară peste ani de zile. Eu de aceea am spus, 11 milioane e ste un preţ excelent şi noi putem după aia dacă vrem să o dăm în custodia altor muzee. – Toader Paleologu, fostul ministru al Culturii

Până la data de 16 august pentru ”Cuminţenia Pământului” au fost strânşi 695.000 de euro din cele 6 milioane necesare.

Foto: Cuminţenia Pământului – brancusiealmeu.ro

27
/09
/21

Pavilionul de Artă București Art Safari își prelungește programul cu o săptămână, de marți 28 septembrie până duminică 3 octombrie, pentru a permite miilor de iubitori de artă, care și-au achiziționat săptămânile trecute bilete online, să reușească să viziteze Pavilionul Art Safari (în care accesul, în condițiile măsurilor de prevenție sanitară, a fost încetinit de măsurile de control al fluxului).

16
/09
/21

„Poetic Invasion of the Cities” (PIC), o platformă europeană pentru artele spectacolului în spații neconvenționale, care își propune să ajungă la un public nou din comunitățile implicate, inclusiv la cel aflat în zone defavorizate, a avut o prezență notabilă la cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

16
/09
/21

În 2021, toamna începe oficial și fabulos, odată cu ediția anuală a celui mai mare eveniment de artă românească, Art Safari. Cea de-a VIII-a ediție a Pavilionului de Artă București va avea loc în perioada 16-26 septembrie în duplex, atât la Palatul Dacia-România, cât și la Arcub – Hanul Gabroveni.

14
/09
/21

Celebrul artist plastic belgian René Magritte s-a stins din viață într-o zi de vară, pe 15 august 1967, la 68 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Schaerbeek din Bruxelles. Mai jos îl vedeți fotografiat, lângă tabloul său, „Pelerinul”, de Lothar Wolleh, chiar în anul în care a murit...

03
/09
/21

Muzeul Național de Artă al României și Asociația Prietenii Muzeului Național de Artă al României organizează joi, 9 septembrie, 2021, de la ora 18.00, la Muzeul Colecțiilor de Artă, o evocare a istoricului și criticului de artă, director al Muzeului de Artă Constanța, Doina Păuleanu (1948-2020).