Guzel Iahina la București: lansare de carte & sesiune de autografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/guzel-iahina-la-bucuresti-lansare-de-carte-sesiune-de-autografe/

Guzel Iahina vine la Bucureşti pentru lansarea romanului „Zuleiha deschide ochii“, recent publicat în colecţia Raftul Denisei, în traducerea Luanei Schidu. Publicul român se va putea întâlni cu scriitoarea de origine tătară Guzel Iahina în această seară, de la ora 19.00 în cadrul unui eveniment găzduit de Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38).

Un articol de Petre Ivan|25 aprilie 2018

Vor participa, alături de scriitoare, Sabina Fati, scriitoare și jurnalistă și Ioan Stanomir, scriitor, publicist și politolog.

Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

„…un imn închinat iubirii și tandreței în infern.“ – Ludmila Ulițkaia

Marea revelație a literaturii ruse din 2015, romanul „Zuleiha deschide ochii“, salutat cu entuziasm la apariție de Ludmila Ulițkaia și Evgheni Vodolazkin, a fost recompensat cu cele mai importante premii literare din rusia: Bolșaia Kniga (dublu câștigător, Premiul întâi și Premiul cititorilor – Locul întâi), Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi) și Kniga Goda. Este în curs de traducere în peste treizeci de limbi.

„Cea mai bună carte pe care am citit-o în ultima vreme.O carte foarte puternică, care aduce un suflu nou în literatura rusă.“ –Evgheni Vodolazkin

Romanul „Zuleiha deschide ochii“ de Guzel Iahina este recomandat de Bookhub.ro și RADIO GUERRILLA.

Accesul la eveniment este gratuit în baza unei rezervări prin eventbook.

Foto: Guzel Iahina – facebook

20
/11
/19

Editura Litera vă așteaptă, între 20 și 24 noiembrie, în cadrul unei noi ediții a Târgului de carte Gaudeamus, la Pavilionul B2 Romexpo.

10
/11
/19

Scriitoarea Care Santos va participa marți, 12 noiembrie, de la ora 19.00, la o întâlnire cu publicul, ce va avea loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Evenimentul e prilejuit de lansarea romanului „Tot binele și tot răul”, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, coordonadtă de Denisa Comănescu, la Editura Humanitas Fiction.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.

24
/10
/19

Tema principală a programului literar al Festivalului EUROPALIA ROMÂNIA este dialogul. Pe parcursul a patru luni vor fi organizate dezbateri, mese rotunde, lansări de carte cu o tematică diversă precum: perspectiva narativă a istoriei comune europene, personalităţi ale secolului XX, interferențele cu celelalte arte, avangarda română văzută ca o parte esenţială a avangardei europene, romanul poliţist - gen literar şi metamorfozele acestuia, poezia română contemporană şi paradoxurile lumii de astăzi.

19
/10
/19

Evgheni Vodolazkin, unul dintre cei mai importanți și îndrăgiți scriitori, revine în România, în perioada 24–28 octombrie, la invitația Editurii Humanitas Fiction și a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara – FILTM 2019.

19
/10
/19

Marți, 22 octombrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc o întâlnire cu Lucian Boia și Marian Voicu despre volumul „Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri)”, publicat de Editura Humanitas.

16
/10
/19

Vineri, 18 octombrie, de la ora 19:00, Curtea Veche Publishing, Institutul Gurdjieff din România și Librăriile Cărturești vă așteaptă la o discuție despre volumul „Întâlniri cu oameni remarcabili” de G.I Gurdjieff. La discuție vor participa regizorul Andrei Șerban, Laszlo Hollan (reprezentant al Institutului Gurdjieff din Paris), Cantemir Mambet (traducătorul cărții, preşedinte al Institutului Gurdjieff din România).