INTERVIU György Ráduly, directorul Arhivei de Film din Ungaria, vorbeşte despre un ambiţios program al instituţiei pe care o conduce de a restaura filmele maghiare vechi, de la jurnalele de actualităţi de acum un secol şi până la titlurile clasice, tot mai cerute de distribuitori internaţionali.
Un articol de Ionuţ Mareş|9 ianuarie 2020
Spre sfârșitul anului trecut, György Ráduly, directorul Arhivei de Film din Ungaria începând din 2017, s-a aflat la București ca invitat al celei de-a 13 ediții a Săptămânii Filmului Maghiar (10-18 noiembrie).
În cadrul festivalului, au fost prezentate, în versiuni proaspăt restaurate, câteva filme maghiare vechi, între care și două titluri clasice, „Martorul” (1969), de Péter Bacsó (această variantă necenzurată a fost proiectată în premieră anul trecut la Cannes, în secţiunea Cannes Classics) și „În derivă” (1963), de István Gaál (versiunea restaurată a acestei pelicule a fost prezentată în premieră, tot în 2019, la Festivalul de la Veneția).
Cu ocazia vizitei la București, György Ráduly s-a întâlnit și cu reprezentanții Arhivei de Film din România, pentru dezvoltarea colaborării dintre cele două instituții.
Într-un interviu pentru Ziarul Metropolis realizat cu prilejul participării sale la Săptămâna Filmului Maghiar, György Ráduly vorbește despre ambițiosul program de digitalizare desfășurat de câțiva ani de Arhiva de Film din Ungaria, dar și despre ce înseamnă procesul de restaurare, de la cum se prioritizează titlurile și până la costuri și aspectele etice.
Ionuț Mareș: Când a început programul de restaurări? Care sunt obiectivele sale principale?
György Ráduly: În ianuarie 2017, Arhiva de Film din Ungaria, care este o instituție veche de 62 de ani, a devenit o divizie a Fondului Național de Film. A fost un moment crucial în viața Arhivei, deoarece dintr-o colecție independentă a ajuns parte a celei mai mari instituții profesionale de film din Ungaria. Până atunci, Arhiva nu mai avusese programe de finanțare pentru restaurarea de filme. Avea o anumită finanțare din partea statului pentru a funcționa. Dar restaurarea de filme era mereu făcută pas cu pas, proiect cu proiect, când Arhiva avea șansa să obțină câte o finațare pentru asta. Dacă nu, era imposibil. Așadar, din 2017 finanțarea este anual garantată de statul ungar pentru a putea restaura 20-25 de titluri pe an.
Lungmetraje?
Lungmetraje. Dar avem și un program de dezvoltare, pe care l-am finalizat în acest an (n.r. – 2019). Astfel, vom avea capacitatea corespunzătoare de a restaura jurnale de actualități, filme instituționale, documentare, filme experimentale, animații.
Întregul proiect este unul pe termen lung. Dacă statul ungar va continua această politică de finanțare, vom putea să obținem în cele din urmă digitalizarea tuturor filmele ungare.
În principal, asta e misiunea.
Dar programul e important și pentru conservare, deoarece rolele se învechesc, pot apărea probleme la celuloid, cum ar fi ciupercile, ștergerile, decolorizarea și altele. Trebuie să avem grijă și de asta. Astăzi, digitalizarea este cel mai bun instrument pentru ca materialul din negativele originale să fie restaurat digital și apoi să se creeze versiunea finală a filmului, bună de proiectat.
Odată restaurat, un film este copiat înapoi pe 35 de mm, din motive de conservare. Este un program foarte complex și foarte profesionist.
Cât costă restaurarea unui film de lungmetraj?
Depinde. În cadrul Fondului Național de Film, lucrăm cu Hungarian FilmLab, așa că avem deja instrumentele. Nu trebuie să apelăm la laboratoare de film din exterior. Asta scade costurile.
Costul depinde de starea filmului. Dacă filmul e într-o stare foarte proastă, avem mai mult de muncă. În acest caz, se poate ajunge la 30.000-40.000 de euro. Dacă avem noroc și starea filmului nu este foarte proastă, costul poate fi de 15.000-20.000 de euro. Dacă lucrezi cu o companie independentă, de pe piață, prețul este cel puțin dublu. Așa că avem această organizare eficientă a fluxului de lucru.
Cum selectați filmele care trebuie restaurate?
Primul criteriu este mereu starea filmului. Când materialul original este într-o stare foarte proastă și este evident că trebuie să îl salvăm, atunci respectivul film devine prioritar pentru a fi digitalizat și restaurat.
Apoi, este important locul în istoria filmului din Ungaria. Bineînțeles, trebuie să avem o mare grijă de acele filme care sunt mai des cerute de cinematografe, de televiziuni, de distribuitori internaționali. Avem multe legături cu distribuitori internaționali. Vindem filme restaurate în multe locuri, de la Tokyo și până la Los Angeles. Este și o activitate de afaceri pentru noi.
Mai departe, alte criterii în alegerea filmelor sunt aniversările, de exemplu 100 de ani de la nașterea unui regizor, sau evenimentele speciale, caz în care selectăm filme care tratează evenimente istorice, cum a fost cu Primul Război Mondial.
Legat de Primul Război Mondial, avem multe filme importante pe care a trebuit să le arătăm. De asemenea, am restaurat jurnalele de actualități din 1918 și 1919, care erau complet mute, așa că a trebuit să facem și o muncă de cercetare în ziarele de acum 100 de ani, pentru a înțelege ce vedeam într-un film sau altul.
A fost un program de un an pentru cercetării noștri și am făcut o treabă destul de bună. Iar rezultatele sunt disponibile pe internet acum, cu versiuni în maghiară și engleză.
Ele arată perioada de după Primul Război Mondial. Știți că în Ungaria a fost o revoluție comunistă atunci. Datorită acestei munci de cercetare și de restaurare, putem avea parte de o frumoasă călătorie în timp, în urmă cu un secol, pentru a vedea cum era viața de zi cu zi sau care au fost evenimentele istorice din acea perioadă.
Am descoperit de asemenea materiale de arhivă care nu erau cunoscute până acum, cum ar fi înmormântarea celebrului poet Endre Ady. A fost un mare succes, pentru că filmul l-am publicat pe internet. Și într-o singură zi 250.000 de persoane au intrat să vadă înregistrarea de arhivă.
De asemenea, lucrăm mult și la promovarea activităților noastre, ne ocupăm de relațiile publice. Avem mai multe site-uri. Există site-ul principal al Arhivei de Film, dar există și site-ul unui festival de film pe care îl facem în fiecare an în septembrie, care arată 100 de filme din Ungaria și din alte țări. Numai filme restaurate.
Avem un site separat și pentru jurnalele de actualități. Se pot vedea online toate jurnalele de actualități din 1918 și până 1989. Este un lucru foarte frumos. Avem de asemenea un fel de enciclopedie online de film despre toate filmele de dinainte de 1945. Din perioada filmelor mute și a filmelor pe nitrat, foarte puțin filme au rămas. Multe s-au pierdut. Dar am adunat pe acest site toate informațiile despre filmele care nu mai există. Este o adevărată enciclopedie pentru cercetători și pentru oricine este interesat de primii ani ai cinematografului.
Se poate întâmpla să găsim filme pierdute în arhivele de filme din alte țări. De aceea vrem o colaborare și cu Arhiva de Film din România. Avem deja o cooperare bună, de exemplu, cu arhivele de film din Austria, Olanda sau Serbia, și în ultimii zece ani am găsit peste 15 filme despre care am crezut că sunt pierdute.
Când se vorbește despre restaurare, apar multe aspecte în discuție, inclusiv probleme legate de etică în ceea ce privește profunzimea intervenției asupra unei pelicule. Ce înseamnă, de fapt, restaurarea unui film?
Așa cum ați spus, în primul rând apare această chestiune etică. Din fericire, există Federația Internațională a Arhivelor de Film (FIAF), unde suntem și noi membri. FIAF are reguli foarte stricte și recomandări legate de aspectul etic. Este un cod de etică pe pagina de internet a FIAF. Iar respectivul cod de etică descrie exact ceea ce trebuie să respectăm când facem restaurări.
Mai întâi, trebuie să respectăm aspectul original al filmului. Nu putem schimba formatul imaginii, culorile, nimic din ce autorul a pus intenționat în filmul său la momentul realizării acestuia.
Este foarte simplu: trebuie să acționăm ca orice muzeu sau ca orice restauratori de sculpturi, de codice, de tablouri, Trebuie să respectăm intențiile originale ale artistului. Noi nu trebuie decât să corectăm orice imperfecțiune care a apărut pe celuloid, din cauza utilizărilor și a trecerii timpului. Trebuie să aducem filmul cât mai aproape de forma sa originală și să arătăm publicului cum arăta la momentul în care a fost lansat în cinematografe. Aceasta este principala chestiune etică.
În legătură cu procesul efectiv de restaurare digitală, lucrurile sunt foarte simple. Trebuie să luăm din rolele de film elementele originale. Nu de pe pozitiv, ci de pe negativ. Dacă nu avem negativele, pentru că se poate întâmpla și asta, trebuie să găsim materialul de cea mai bună calitate care este disponibil.
Totodată, trebuie să facem câteva pregătiri fizice pentru a putea să digitalizăm un film. Trebuie să analizăm cu atenție celuloidul, starea în care se află, să vedem dacă sunt zgârâieturi, dacă starea peliculei nu riscă să ducă la pierderea filmului în timpul scanării.
De asemenea, avem posibilitatea de a completa filme. Deseori, negativul e într-o stare atât de proastă, încât lipsesc fotograme. Când se întâmplă asta, digitalizăm negativul și apoi încercăm să obținem o copie pozitivă la cea mai bună calitate, scanăm fotogramele care lipsesc, iar la calculator le putem adăuga. Astfel, putem arăta filmul complet.
Scanăm fotogramă cu fotogramă. Este o diferență importantă. De aceea, ai nevoie de un scanner foarte performant. Tehnicieni lucrează pentru curățarea și stabilizarea fiecărei fotograme. Apoi sunt și procesul de colorizare și procesul de restaurare a sunetului. Dacă e un film complicat, se poate întâmpla și ca 30 de persoane să lucreze la restaurarea sa. Vorbim de restaurarea 4K, cea mai bună calitate la acest moment.
