Încerc să merg la teatru de fiecare dată cu inima deschisă. Încerc să nu am păreri deja formate înaintea unui spectacol, deşi ascult cu interes opiniile spectatorilor care l-au văzut înaintea mea. Dar ce se întâmplă la revederea unui spectacol?
Un articol de Judy Florescu|4 februarie 2014
Încerc să merg la teatru de fiecare dată cu inima deschisă. Încerc să nu am păreri deja formate înaintea unui spectacol, deși ascult cu interes opiniile spectatorilor care l-au văzut înaintea mea. Dar ce se întâmplă la revederea unui spectacol?
Încerc să mă abțin de la a deveni prea critică, fiindcă nu pentru asta am venit la teatru, dar nici nu vreau să cad în acea adorație de neînțeles față de această formă de artă, care suferă mari deficiențe pe toate planurile, din păcate. Un spectacol de teatru are de suferit din cauza sistemului total neactualizat la cerințele publicului de azi.
La revederea unui spectacol, încep să fiu atentă la colegii mei de sală, pe care o luminează constant cu ecranele telefoanelor adesea uitate deschise. Răspund când sunt căutați și se laudă că sunt la teatru, ca o dovadă clară a culturalizării lor din acea seară.
Mulți dintre acești spectatori nici nu știu la ce fel de spectacol vin sau cine joacă (nu mai amintesc de dramaturg sau de regizor) dar cu ajutorul smartphone-ului își dau check-in pe Facebook cu numele teatrului și din acel moment începe lecția de rea-purtare, care se reînnoiește de fiecare dată când eu văd un spectacol.
Atenţia îmi este distrasă de o succesiune de zgomote de tot felul, venite din partea colegilor-spectatori, cu care am avut marele noroc să nimeresc în sală. Ba tuse, ba strănut, ba foșnet de pungi, ba deschis sticle de suc, ba plescăială, ba concurs de cine iese și intră de cele mai multe ori din sală. Brusc, odată cu începerea unui spectacol, spectatorii sunt atinși de cele mai crâncene nevoi.
Apoi vin comentariile din timpul reprezentaţiei, care sunt bineînțeles adresate actorilor. Aproape nimeni nu își varsă nemulțumirile pe regizori. Oare nu se gândesc spectatorii că regizorii sunt de vină pentru fiecare spectacol care nu ne-a atins simţurile într-un fel sau altul?
Regizorul este motivul tuturor împlinirilor și neîmplinirilor dintr-un spectacol, la nivelul percepției noastre. Sunt regizori atât de buni încât îi pun în valoare prin talentul lor chiar și pe actorii care fac figurație și sunt regizori care mizează pe un singur actor pentru a da valoare spectacolelor lor, iar acest fapt se datorează incapacității lor de a construi ceva pe scenă înaintea unui public deloc pregătit pentru cultură. Iar publicul remarcă lipsa de talent a actorilor, în loc să apostrofeze viziunea persoanei care a semnat regia.
Avem mulți regizori care își aleg distribuții grandioase, scenografii fabuloase, texte frumoase, și ale căror spectacole nu înseamnă mai mult decât o demonstrație de putere sau mai cu seamă de influență.
Un regizor care montează piese fără priză la public exercită o mare influență în jurul său. Şi tot un astfel de regizor insuflă și un oarecare entuziasm de a lucra echipei sale.
Dată fiind lipsa acută de producții teatrale pe piața românească de la ora actuală, actorii sunt extrem de bucuroși că lucrează la un spectacol, doar că bucuria lor de a lucra ajunge cu greu până la public, odată ce nu l-ai „agăţat“ în poveste, chiar de la prima scenă.
Ce or simţi actorii atunci când se întâlnesc cu spectatorii deloc inițiati în artele teatrale şi care, în loc să fie captivaţi de ceea ce văd pe scenă sunt furați de peisajul telefonului mobil sau al ușii de la intrarea în sală?
Dăm vina pe lipsa de educație elementară, pe bunul-simț uitat acasă, dar hai să mai dăm vina și pe regie, care nu a avut nicio magie prin care să-l captiveze pe spectator. Pe acel spectator care îşi manifestă insolența față de niște oameni care își pun trăirile și sănătatea la bătaie sub ochii lor plictisiți.
Judy Florescu este PR Cultural
Foto: primeauproductions.com
