HALEY REINHART vine la București în primăvara lui 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/haley-reinhart-vine-la-bucuresti-in-primavara-lui-2021/

Haley Reinhart va ajunge la Bucureşti în primăvara anului viitor. Astfel, concertul solo în premieră care ar fi trebuit să aibă loc pe 14 mai 2020 în LOFT Lounge este reprogramat din cauza pandemiei pentru luna mai a anului 2021.

Un articol de Liliana Matei|15 mai 2020

Spectacolul de anul acesta a fost amânat ca urmare a Ordonanței Militare numărul 1 din data de 18 martie 2020.

Într-o astfel de situație fără precedent în întreaga lume, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să avem grijă unii față de ceilalți. Din motive clare care țin de siguranța tuturor, am hotărât împreună cu Haley Reinhart și echipa ei amânarea concertului din România pentru primăvara anului viitor. Suntem încrezători că întâlnirea artistei cu publicul din România va fi pe cât de așteptată, pe atât de valoroasă și apreciată. Mulțumim”, afirmă promoterul Events.

Organizatorii vor reveni cu data exactă în care se va reprograma concertul din LOFT Lounge (Metropolis Center, Corp A, Parter, Strada Grigore Alexandrescu 89-97), iar această dată va avea loc în luna mai a anului 2021.

Una dintre cele mai cunoscute voci din Postmodern Jukebox, Haley este în plină ascensiune din momentul în care a obținut locul 3 în sezonul al zecelea al American Idol. A lansat patru albume, a mers în concerte și chiar și-a împrumutat vocea pentru o animație din serialul produs de Netflix, F is for Family.Cu Lo-Fi Soul Haley Reinhart vrea să le facă cunoștință fanilor cu secretele vocii ei, de aceea putem regăsi pe album pe lângă vibe-ul ei old school emblematic, o paletă diversă de tonalități prin care vrea să se arate publicului așa cum este.

Biletele care au fost deja achiziționate își vor păstra valabilitatea pentru noua dată. Biletele se pot cumpăra de pe www.eventim.ro.

Parteneri media: Music Channel, Adevărul, OK! Magazine, Glamour, Ziare.com, Zile și Nopți, Ziarul Metropolis, Liternet, Observator Cultural, Catchy, Infomusic, Iconcert, Un site de muzică.

Events este una dintre cele mai mari companii organizatoare de evenimente din România, a cărei misiune este să aducă entertainmentul cât mai aproape de oameni. Din anul 2000, sloganul lor este “de neuitat”, iar printre evenimentele care vor rămâne mereu în memoria spectatorilor se numără concertele The Rolling Stones, Linkin Park, Aerosmith, Leonard Cohen, The Cranberries, Pink Martini și Ed Sheeran, spectacolele Cirque du Soleil sau Sensation și expozițiile The Human Body și The Art of Banksy.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.