Hamlet, cu Tudor Aaron Istodor şi… Maia Morgenstern
https://www.ziarulmetropolis.ro/hamlet-cu-tudor-aaron-istodor-si-maia-morgenstern/

Pe 3, 4 şi 10 februarie bucureştenii vor avea parte de o nouă provocare în peisajul teatral autohton. Hamlet, după William Shakespeare, în regia lui Marcel Ţop, aduce pe scenă o distribuţie de zile mari: Tudor Aaron Istodor, Maia Morgenstern, Marius Bodochi şi Laura Cosoi.

Un articol de Petre Ivan|23 ianuarie 2014

Pe 3, 4 şi 10 februarie bucureştenii vor avea parte de o nouă provocare în peisajul teatral autohton. Hamlet, după William Shakespeare, în regia lui Marcel Ţop, aduce pe scenă o distribuţie de zile mari: Tudor Aaron Istodor, Maia Morgenstern, Marius Bodochi şi Laura Cosoi.

Din distribuţie mai fac parte: Dorin Andone, Viorel Păunescu, Cristina Mihăilescu, Mihai Stănescu, Smaranda Caragea, Alexandra Murăruş şi Andrei Runcanu, iar costumele sunt realizate de Adina Buzatu şi Răzvan Ciobanu.

Marcel Ţop este regizorul şaman, cum se autointitulează, care a definit scena românească de underground din zilele noastre prin spectacolul Deformaţii, aşa cum spune criticul de teatru, Cristina Modreanu.

Hamlet

Marcel Ţop este “un nume care contează în teatrul tânăr românesc, în primul rând prin talent, apoi prin diversitatea mijloacelor şi a temelor abordate.

Când şocant şi virulent, ca în „Natural Born Fuckers”, „G.O.D.” sau „Edmond”, când languros, decadent şi voluptuos, ca în „Valmont”, când cinic, ironic şi baroc, ca în „Deformaţii”, Marcel Ţop nu se repetă niciodată.”, după cum spune Cristina Rusiecki.

Hamlet este în viziunea lui Marcel Ţop, un om la fel ca noi toţi, într-o lume condusă de minciună, ticăloşie şi escrocherie, el nefiind nici mincinos, nici ticălos şi nici escroc.

Hamlet e pătimaş, are sânge fierbinte de OM. Povestea lui Hamlet este povestea noastră.

Hamlet

“Dragul meu Horatio, rămăi în viaţă, şi spune-le oamenilor povestea mea… restul e tăcere.”

Spectacolul are loc pe 3, 4 şi 10 februarie, la Teatrul Nottara, sala Horia Lovinescu, de la orele 20.00.

Foto cu Hamlet , Tudor Aaron Istodor, Maia Morgenstern, Marius Bodochi si Alexandra Murarus – Tiberiu Dinescu, Cristian Oprescu, Cristina Tinta

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.