Hamlet, între avânt contemporan și stridență
https://www.ziarulmetropolis.ro/hamlet-intre-avant-contemporan-si-stridenta/

CRONICĂ DE TEATRU Marcel Țop pune în scenă o adaptare modernă a celebrei opere „Hamlet”, la Teatrul Nottara din Bucureşti.

Un articol de Teodora Gheorghe|6 februarie 2014

CRONICĂ DE TEATRU Marcel Țop pune ȋn scenă o adaptare modernă a celebrei opere „Hamlet”, la Teatrul Nottara din București.

Deși, ȋn aparență, conține toate ingredientele necesare unui spectacol desăvȃrșit, experimentul teatral cunoaște mai multe lacune artistice, nereușind să ȋmbrățișeze esența tragediei shakespeariene.

Scene și dialoguri cruciale sunt abordate superficial sau rescrise ȋntr-o manieră burlescă ce sfidează solemnitatea unor momente-cheie. Ȋntȃlnirea lui Hamlet cu năluca tatălui ucis cochetează cu ridicolul, vrȃnd să livreze, probabil, ideea unei moralități decăzute. Cert e că pe scenă ȋși face apariția un bărbat zdrențăros care tulbură tăcerea așteptării prin hohote dezlănțuite de rȃs. Pare mai degrabă un nebun privind cu batjocură lumea de la marginea umanității, și nu un mesager al dreptății de dincolo de moarte. Taina crimei odioase se evaporă, astfel, ȋn abisul unei bizare depersonalizări ȋn care nu mai ȋncap cuvintele și sensurile. Dorința de răzbunare a lui Hamlet rămȃne orfană – ȋi moare motivația reală.

Ofelia ȋși găsește „sfȃrșitul” ȋnainte de vreme ȋn jocul Cristinei Mihăilescu. Aerul de adolescentă rebelă contrastează cu naivitatea ingenuă a Ofeliei lui Shakespeare. Cristina Mihăilescu nu este consecventă ȋn păstrarea acestei atitudini – dacă ar fi să-i acord circumstanțele atenuante ale interpretării unei Ofelii moderne – oscilȃnd stȃngaci ȋntre efuziuni temperamentale și fragilitate neconvingătoare. Relația ei cu Hamlet cade sub incidența unei interacțiuni slab conturate, ȋn care se ghicesc cu greu fiorii iubirii sau complexitatea dramatică a personajului.

Rosencrantz și Guildenstern sunt ȋnlocuiți cu ispitele roz Rose (Laura Cosoi) și Guill (Alexandra Murăruș), cele două femmes fatales pe care Claudius (Marius Bodochi) le roagă să smulgă secretul melancoliei lui Hamlet. Acest artificiu regizoral se dovedește neinspirat, bagatelizȃnd tragedia. Pare izvorȃt dintr-o rațiune pur comercială. Scena dezvăluirii asasinatului pus la cale de rege și mediat de cele două prietene vechi ale prințului sucombează și ea ȋn favoarea momentelor de seducție.

Din fericire, Tudor Aaron Istodor depășește neajunsurile unei povești șchiopătate, izbutind să pătrundă fără să se rătăcească ȋn labirintul psihologic al unuia dintre cele mai controversate personaje din istoria literaturii engleze. Tenul palid și tristețea filozofică definesc portretul unui Hamlet obosit de timpul care și-a ieșit din matcă. Tudor Aaron Istodor știe ce clape să ȋntrebuințeze, pe măsură ce cȃntă cu eleganță la pianul nebuniei. El se prăbușește, ȋnvins de propriii demoni, ca mai apoi să arunce cu săgeți de sarcasm și fină ironie. Alături de Maia Morgenstern ȋn rolul lui Gertrude, zugrăvește un impresionant conflict spiritual. Deși știrbit oarecum de calitățile oedipiene, el reflectă frămȃntări profunde ale fiului obsedat de trădarea mamei.

Marius Bodochi ȋntruchipează excelent un Claudius lipsit de coloană vertebrală și dedat frivolității. Pe un ecran imens, tronează chipul său, simbolizȃnd dorința exacerbată de putere. Seamănă cu un Big Brother megaloman.

Viorel Păunescu este foarte simpatic ȋn rolul lui Polonius, tată grijuliu și spion viclean. „Groparul” Dorin Andone asigură umorul inteligent al piesei, ecou al destrămării unei epoci cȃndva glorioase. Amețit de băutură, el se adresează morților (o ceată veselă de „cranii”) exprimȃndu-și dezgustul vizavi de nedreptățile sociale.

M-aș fi așteptat ca scena dezgolită de elemente de decor să se umple ȋn schimb cu farmecul unei povești bine structurate. Din păcate, ȋn ciuda faptului că reunește nume de seamă ale teatrului și filmului, ,,Hamlet”-ul lui Marcel Țop sȃngerează, rănit de neputința de a-și duce mesajul pȃnă la capăt – el se oprește undeva la granița dintre avȃnt contemporan și stridență. Poate dacă și-ar fi propus să ȋmbrace veșmintele strălucitoare ale unei parodii, rezultatul ar fi fost altul. Spectacolul are, totuși, clipele sale de glorie, cȃnd jocul actorilor amintește de genialitatea Marelui Bard.

Foto Hamlet: Cristina Tinta

29
/10
/16

Arcadie Rusu este directorul Centrului Independent Coregrafic LINOTIP. Coregraf, dansator, performer, licențiat și absolvent de Master în Artă Coregrafică la U.N.A.T.C, acesta vorbeşte în faţa camerei mânuite de fotograful Simion Buia despre experiența sa cu teatrul.

28
/10
/16

Unul dintre cei mai importanţi compozitori contemporani este invitatul lui Cătălin Ştefănescu la Garantat 100%. Interviul cu Philip Glass, exclusivitate TVR, se vede duminică, 30 octombrie, de la 23.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.„Vom povesti despre ce însemna lumea Americii acelor ani, despre cum arăta viaţa unui tânăr artist în acei ani, despre magazinul de discuri al tatălui lui Philip Glass, precum şi despre atmosfera muzicală a acelei perioade”. (Cătălin Ştefănescu)

28
/10
/16

Schimbatul unei baterii la ceas nu e o chestiune deloc simplă dacă vrei să apelezi la un profesionist. De cele mai multe ori cu acest lucru mă ocup eu, dar cum în colecție am și piese care au nevoie de o presă pentru refixarea capacului sunt nevoit să apelez la oameni pricepuți.

28
/10
/16

O ofertă impresionantă de cărți la prețuri „de kilipir” îi așteaptă pe cititori la ediția din această toamnă a celui mai important târg de carte cu discount, Kilipirim. Cărți pentru copii și tineret, dar și pentru cititorii experimentați pot fi achiziționate pe parcursul celor 5 zile de târg (26-30 octombrie 2016, zilnic între orele 10.00 și 21.30), la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călărași.

28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

27
/10
/16

La zece ani de la debutul editorial cu romanul Băiuțeii, scris împreună cu Filip Florian, și la șapte ani de la publicarea primului său roman, Şi Hams Şi Regretel, Matei Florian revine cu o nouă carte, îndelung așteptată de cititorii săi, Cexina Catapuxina, cea mai recentă apariție din colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

27
/10
/16

Noiembrie 1938. Kristallnacht. Pogromul anti-evreiesc lansat de naziști lasă în urma lui, pe ruinele sinagogilor, un nou tip de ură. Mor oameni, se nasc obsesii – e începutul Holocaustului, sfârșitul umanității, propagarea răului.

27
/10
/16

Cea de-a doua ediție a celui mai antrenant eveniment cinematografic al toamnei, Bucharest International Dance Film Festival va avea loc în perioada 9-13 noiembrie 2016. Evenimentul este dedicat producțiilor de dans realizate de coregrafi, regizori de film și artiști din întreaga lume.

27
/10
/16

Cea de-a treia ediție a HipTrip Travel Film Festival debutează în această seară, de la ora 19,00, la Cinemateca Eforie cu filmul El Clasico, propunerea Irakului pentru Premiile Oscar în 2017. Prezentat în mai multe festivaluri din întreaga lume, El Clasico a primit anul acesta două trofee la Tribeca Film Festival și trofeul pentru cel mai bun film străin la Traverse City Film Festival. Proiecția de la București a filmului va avea loc în prezența regizorului Halkawt Mustafa.

27
/10
/16

„La Muse et le Poète”, „Pour un tombeau sans nom” și seria de concerte aMUSE bouche sunt cele care deschid săptămâna aceasta cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, o ediție în care este celebrată eterna muză și eternul poet, o ediție tribut poeziei pe care arta o aduce în viețile noastre.

27
/10
/16

Cea de treia ediție a UrbanEye Film Festival va avea loc în București, între 16 – 20 noiembrie 2016, la Cinema Elvira Popescu și Cinemateca Eforie.