„Hamnet”, călătorie în lume lui Shakespeare
https://www.ziarulmetropolis.ro/hamnet-calatorie-in-lume-lui-shakespeare/

Zilele acestea, a plecat către librăriile fizice şi online din întreaga ţară ediţia în limba română a uneia dintre cele mai aşteptate traduceri ale anului. Este vorba despre romanul „Hamnet”, semnat de prozatoarea britanică Maggie O’Farrell, apărut în traducere în colecţia Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.

Un articol de Liliana Matei|5 februarie 2021

„În cei peste 40 de ani în care am studiat și predat operele lui Shakespeare, nu am întâlnit o altă carte care să îl umanizeze așa cum o face Hamnet”, spune Nigel Bellingham – Director, British Council România.

În doar câteva luni de la publicarea în Marea Britanie, romanul lui Maggie O’Farrell a fost tradus în peste 30 de limbi și inclus în 15 topuri internaționale ale celor mai bune cărți ale anului trecut. „Un roman curajos, frumos, sfâșietor” – așa îl descrie îndrăgita prozatoare Tracy Chevalier, „un excepțional roman istoric” – conform criticilor de la The New Yorker, „magnific și mistuitor” – potrivit The Boston, „miraculos și sclipitor” – în viziunea criticilor de la The Washington Post. Hamnet a fost recompensat cu prestigiosul Women’s Prize for Fiction 2020.

Cartea lui Maggie O’Farrell spune o poveste care îl are în centru pe unicul fiu al lui Shakespeare, un portret plin de lumină al căsniciei și o portretizare de neuitat a unui băiat care a fost uitat de toată lumea, dar al cărui nume a dat titlul celei mai celebre piese de teatru din toate vremurile.

O carte-revelație chiar și pentru cititorii experimentați ai operei lui William Shakespeare: „Descrierea suferinței lui Agnes surprinde frumos, dar sfâșietor, durerea experienței de a pierde un copil. Mă bucur sincer că acest roman emoționant scris de Maggie O’Farrell, una dintre cele mai aclamate și populare scriitoare contemporane ale Marii Britanii, este acum mai aproape de cititorii români”, ne-a mărturisit Nigel Bellingham, Directorul British Council România.

Amplu dezbătută atât de cititorii, cât și de criticii din întreaga lume, cartea a fost extrem de așteptată și de cititorii autohtoni: „Am semnat contractul pentru ediția în limba română a romanului Hamnet încă dinainte de a începe «aventura» internațională a cărții. M-a bucurat fiecare succes al cărții și sunt bucuros că am reușit să o publicăm în limba română într-o ediție atât de frumoasă, cartonată, o carte-obiect”, a afirmat Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției Anansi. World Fiction, director editorial Pandora M.

„Este o carte tristă, dată fiind moartea unui copil, însă este și nemaipomenit de frumoasă, lirică și emoționantă. Citind-o, cred că veți înțelege de ce a câștigat unul dintre cele mai prestigioase premii și aprecierea, deopotrivă, a criticilor și cititorilor din întreaga lume”, a mărturisit Mihaela Buruiană, traducătoarea cărții.

Maggie O‘Farrell (n. 1972) este autoarea a opt romane și a unui volum de memorii. În lista premiilor cu care au fost recompensate cărțile sale amintim prestigioasele Betty Trask Award (pentru romanul After You’d Gone), Somerset Maugham Award (pentru romanul The Distance Between Us) și Costa Book Award (pentru romanul The Hand that First Held Mine). Cărțile ei sunt traduse în peste 30 de limbi. Trăiește la Edinburgh, alături de soțul ei, scriitorul William Sutcliffe, și de cei trei copii ai lor.

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

20
/10
/23

Într-o permanentă alunecare între prezent și trecut, romanul Vorbește-mi despre tata, devenit bestseller imediat după publicarea în Coreea, este nu numai o melancolică scrisoare de dragoste adresată de către o fiică părintelui ei, ci și o dramă psihologică în care, pe fundalul multistratificat al istoriei coreene recente, amintirile pot vindeca răni adânci și restabili relații de familie fragilizate.

18
/10
/23

De la volumul biografic „Martin Scorsese: O călătorie“ de Mary Pat Kelly la cartea de interviuri „Călătorie într-o fotografie” de Dia Radu, cărțile pe care vi le propunem de această dată vă invită să descoperiți fascinante istorii personale.

17
/10
/23

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.