Hapciu în RE major – Prima operetă la Opera Comică pentru Copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/hapciu-in-re-major-prima-opereta-la-opera-comica-pentru-copii/

Cea dintâi premieră a anului 2016, „Hapciu în RE major”, adaptare după celebra operetă „Mam’zelle Nitouche” (de F.R. Hervé, libret de Henri Meilhac şi Albert Millaud), marchează un moment unic în istoria Operei Comice pentru Copii: este pentru prima dată când pe scena instituţiei se montează un spectacol de operetă. Premiera are loc sâmbătă, 20 februarie, de la ora 17.00, şi duminică, 21 februarie, de la ora 11.00.

Un articol de Petre Ivan|5 februarie 2016

Regia spectacolului „Hapciu în RE major” aparține maestrului Cristian Mihăilescu, scenografia poartă semnătura Andreei Koch, coregrafia fiind concepută de Cătălin Caracaș, iar dirijorul Ciprian Teodorașcu asigură conducerea muzicală.

<<Mam’zelle Nitouche>> este prima operetă creată vreodată şi-n acelaşi timp prima operetă montată pe scena Operei Comice pentru Copii. Aşa cum vă puteţi da seama, alegerea n-a fost deloc întâmplătoare. După ce titlurile de operă, de balet, musical şi vodevil au încântat generaţii întregi de tineri Hapciuspectatori, iată sosirea unui alt gen de teatru muzical, care dintotdeauna a fost sortit succesului. Creativitatea neobosită a regizorului, care şi-a dat mâna cu dirijorul, dar şi disponibilitatea întregului colectiv dau naştere unui spectacol inedit, în care, spre surpriza mea, reprezentanţi din toate profesiile teatrului se regăsesc pe scenă. – t Felicia Filip, directorul instituției.

„Hapciu în RE major” ilustrează, prin comicul de situații și dialogul spumos, debutul nepremeditat al unei eleve de pension în lumea teatrului.

Asistată involuntar în transformarea ei artistică de către profesorul de muzică, tânăra Denise descoperă cu entuziasm culisele, actorii, scena și… marea dragoste!

Anul acesta, Opera Comică pentru Copii pregătește alte două noi producții: “Jack și vrejul de fasole” (balet, premiera în luna aprilie) și “Viva la mamma” (musical, premiera în luna mai). Biletele se pot achiziționa prin rețeaua bilete.ro – cu 48 de ore înainte de spectacol – și de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești nr. 16) – în zilele în care sunt programate reprezentații, cu o jumătate de oră înainte de începere – în limita locurilor disponibile.

Foto: Hapciu în RE major – Opera Comică pentru Copii

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.