Hapciu în RE major – Prima operetă la Opera Comică pentru Copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/hapciu-in-re-major-prima-opereta-la-opera-comica-pentru-copii/

Cea dintâi premieră a anului 2016, “Hapciu în RE major”, adaptare după celebra operetă “Mam’zelle Nitouche” (de F.R. Hervé, libret de Henri Meilhac şi Albert Millaud), marchează un moment unic în istoria Operei Comice pentru Copii: este pentru prima dată când pe scena instituţiei se montează un spectacol de operetă. Premiera are loc sâmbătă, 20 februarie, de la ora 17.00, şi duminică, 21 februarie, de la ora 11.00.

Un articol de Petre Ivan|5 februarie 2016

Regia spectacolului “Hapciu în RE major” aparține maestrului Cristian Mihăilescu, scenografia poartă semnătura Andreei Koch, coregrafia fiind concepută de Cătălin Caracaș, iar dirijorul Ciprian Teodorașcu asigură conducerea muzicală.

<<Mam’zelle Nitouche>> este prima operetă creată vreodată şi-n acelaşi timp prima operetă montată pe scena Operei Comice pentru Copii. Aşa cum vă puteţi da seama, alegerea n-a fost deloc întâmplătoare. După ce titlurile de operă, de balet, musical şi vodevil au încântat generaţii întregi de tineri Hapciuspectatori, iată sosirea unui alt gen de teatru muzical, care dintotdeauna a fost sortit succesului. Creativitatea neobosită a regizorului, care şi-a dat mâna cu dirijorul, dar şi disponibilitatea întregului colectiv dau naştere unui spectacol inedit, în care, spre surpriza mea, reprezentanţi din toate profesiile teatrului se regăsesc pe scenă. – t Felicia Filip, directorul instituției.

“Hapciu în RE major” ilustrează, prin comicul de situații și dialogul spumos, debutul nepremeditat al unei eleve de pension în lumea teatrului.

Asistată involuntar în transformarea ei artistică de către profesorul de muzică, tânăra Denise descoperă cu entuziasm culisele, actorii, scena și… marea dragoste!

Anul acesta, Opera Comică pentru Copii pregătește alte două noi producții: “Jack și vrejul de fasole” (balet, premiera în luna aprilie) și “Viva la mamma” (musical, premiera în luna mai). Biletele se pot achiziționa prin rețeaua bilete.ro – cu 48 de ore înainte de spectacol – și de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești nr. 16) – în zilele în care sunt programate reprezentații, cu o jumătate de oră înainte de începere – în limita locurilor disponibile.

Foto: Hapciu în RE major – Opera Comică pentru Copii

20
/05
/21

S-au pus în vânzare, online și la casa de bilete din incinta Ateneului Român, biletele pentru următorul concert din Stagiunea de marți seara. În 25 mai, la ora 19, publicul meloman este invitat în Sala mică a Ateneului Român ( la capacitatea de 50%) pentru un recital cameral susținut de Valentin Dimitrie Simion, un tânăr dar foarte merituos violoncelist român.

20
/05
/21

Valentin Șerban a câștigat marele premiu al secțiunii de vioară la Concursul Internațional George Enescu, după o finală care a ridicat publicul în picioare și în care a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47 de Sibelius, miercuri, 19 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Jaewon Wee din Coreea de Sud, iar locul al treilea i-a revenit lui Tassilo Probst din Germania.

17
/05
/21

Jaemin Han a câștigat marele premiu al secțiunii de violoncel la Concursul Internațional George Enescu, după o finală în care a interpretat Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru violoncel și orchestră op. 107 de Shostakovich, sâmbătă, 15 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Sebastian Fritsch din Germania, iar locul al treilea i-a revenit lui Ștefan Cazacu din România.

22
/04
/21

În martie 2020, CORUL ACADEMIC RADIO, unul dintre cele mai prestigioase ansambluri de acest gen din România, urma să prezinte un concert aniversar extraordinar: 80 de ani de activitate artistică. Din motive pandemice, evenimentul a fost anulat. Vineri, pe 23 aprilie (de la 19.00), după peste un an de pauză concertistică, ansamblul Radio România revine pe scenă!

22
/04
/21

Opera Națională București propune publicului la sfârșit de săptămână un program cu două spectacole, „Gala Extraordinară de Balet” și „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini - operă în concert, ce vor fi transmise online în serile de sâmbătă și duminică. Eleganța coregrafiilor clasice și farmecul aparte al partiturii celebrului bărbier Figaro sunt propunerile noastre pentru două seri de poveste.