HARPĂ și ritmuri hispanice la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/harpa-si-ritmuri-hispanice-la-sala-radio/

Aţi ascultat vreodată un concert de harpă ? Vă place muzica inspirată de ritmurile pline de ”foc” ale Spaniei şi ale Americii Latine? Pentru ambele întrebări răspunsul se află într-un concert de neratat pe care îl propune vineri, 12 aprilie (19.00), la Sala Radio, Orchestra Naţională Radio şi doi invitaţi speciali: MARIA BÎLDEA – care a fost aplaudată timp de peste 20 de ani alături de Orchestra Naţională a Radioteleviziunii din Grecia şi dirijorul grec ANASTASIOS SYMEONIDIS, director artistic al aceluiaşi ansamblu.

Un articol de Petre Ivan|8 aprilie 2019

Programul serii este conceput sub semnul sonorității pline de pasiune a muzicii spaniole și a ritmurilor din America Latină!

Veți asculta: Concertul pentru harpă şi orchestră, semnat de compozitorul argentinian Alberto Ginastera (unul dintre cei mai importanți compozitori ai sec. XX în continentul american), Rapsodia pentru orchestră España (creată de francezul  Emmanuel Chabrier în 1883, după o călătorie în Spania), Amorul vrăjitor, creație a compozitorului spaniol Manuel de Falla și Capriciu spaniol, semnat de compozitorul rus Nikolai Rimski-Korsakov.ritmuri hispanice

Născut în anul 1972 la Atena, ANASTASIOS SYMEONIDIS a studiat la început pianul, la Şcoala Naţională de Muzică din Atena. S-a specializat apoi în muzicologie la National and Kapodistrian University din Atena şi în dirijat de orchestră la Academia de Muzică din Viena, precum şi la Académie Lyrique din Paris.

A dirijat numeroase concerte alături de Greek Turkish Youth Orchestra şi a fost aplaudat în săli precum: Athens Concert Hall, Greek National Opera, Thessalonica Concert Hall, în Sala Universităţii Aristotel din Salonic ș.a. Anastasios Symeonidis a dirijat Orchestrele Simfonice de Stat din Atena şi Salonic, Megaron Resident Orchestra, iar în prezent este director artistic la Orchestrei Radio din Grecia.

MARIA BÎLDEA a înființat, în 1988, prima clasă de harpă la Conservatorul din Salonic, iar în 1992 la Conservatorul din Atena. A concertat cu cele mai mari orchestre din România și din Grecia, a susținut recitaluri în Franța, Marea Britanie, Germania, Canada, SUA  ș.a.  și a interpretat muzica compusă de Vanghelis pentru „Alexander” (regizor Oliver Stone).

După ce a debutat la vârsta de doar 12 ani și a obținut apoi numeroase premii la competiții naționale, la 18 ani și-a lansat cariera solo cântând alături de cele mai importante orchestre din România. A continuat și participarea la competiții internaționale de harpă, cum ar fi cele de la Tel-Aviv – Israel sau Bloomington – SUA. Repertoriul vast al Mariei Bîldea cuprinde lucrări de la pre-clasicism la compozitori contemporani. A interpretat mai multe partituri în premieră absolută, creații ce i-au fost dedicate de compozitori ca Theodore Antoniu, Giorgos Chatzimichelakis și Dan Dediu.

Alături de cvartetul de harpe pe care l-a înființat – „Aeolian Harps” – interpretează muzică tradițională grecească.  Este și fondatoare a Ansamblului Kyklos și din 2018 este și membră a Orchestrei Naționale Radio.

 Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Foto: Harpa si ritmuri hispanice – orchestreradio.ro.

05
/03
/16

Teatrul Național întâmpină primăvara cu unul dintre cele mai iubite spectacole din repertoriul său. Astfel, în acest week-end - mai precis sâmbătă 5 martie și duminică 6 martie, de la ora 19, la Sala 2 - programează nu una, ci două reprezentanții ale spectacolului-eveniment Maria de Buenos Aires de Astor Piazzola și Horacio Ferrer, în regia artistică a Adei Lupu.

04
/03
/16

Camerata Regală, ansamblu aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, vă invită la un concert deosebit din cadrul Stagiunii Regale. Evenimentul va avea loc miercuri, 9 martie, de la ora 19.00, la Ateneul Român.

02
/03
/16

Dirijorul Cristian Mandeal revine ca invitat la pupitrul Orchestrei Naționale Radio și vă propune vineri,  4 martie (19.00) un  concert BEETHOVEN / BRAHMS la Sala Radio, ocazie de asculta și celebra creație beethoveniană Simfonia a III-a, supranumită „Eroica”. 

26
/02
/16

Nana Mouskouri, artista care a obținut aproape totul în muzică, concertează pe 5 martie, de la ora 20.00, la Sala Palatului, în cadrul turneului mondial Happy Birthday Tour. Nana Mouskouri are o carieră de peste 50 de ani, însumând vânzări record de peste 300 de milioane de exemplare, cifre care o situează în topul celor mai bine vânduți artiști din toate timpurile.

25
/02
/16

La cererea publicului, Kamerata Kronstadt, dirijată de maestrul Cristian Oroșanu, revine în concert, împreună cu Analia Selis și pianistul Mariano Castro, miercuri, 30 martie 2016, ora 18.00, la Sala PATRIA din Brașov.

24
/02
/16

Mozart, compozitorul considerat adesea ca cel mai înzestrat muzician de geniu al tuturor timpurilor, este cel căruia îi este dedicat concertul Orchestrei de Cameră Radio, ce se va desfășura miercuri, 2 martie (19.00) la Sala Radio, sub bagheta dirijorului CRISTIAN BRÂNCUŞI.

23
/02
/16

Vineri, 26 februarie, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio, cu participarea unuia dintre cei mai cunoscuți muzicieni români ai momentului – violoncelistul RĂZVAN SUMA – îi invită pe iubitorii muzicii la o seară sub semnul romantismului, concepută în jurul poemului dramatic MANFRED, scris de Lordul Byron.

19
/02
/16

Pe 16 februarie 2016 s-au decernat premiile Grammy – un eveniment care a polarizat atenția industriei muzicale de pe întregul mapamond, nu doar a celei americane. Iar două dintre albumele premiate cu Grammy se găsesc și în magazinele din România și au fost difuzate în anul 2015 la Radio România Muzical, prilej suplimentar să ne simțim și noi în rând cu lumea.

19
/02
/16

Albumul „George Enescu – Integrala creaţiei pentru pian solo“, în interpretarea Ralucăi Ştirbăţ, a fost desemnat de postul Radio Klassik din Viena „CD-ul săptămânii“ 13-19 februarie. Premiera discografică a casei de discuri germană Hänssler Classic a apărut în octombrie 2015 şi cuprinde toate lucrările pentru pian finalizate de compozitorul George Enescu.

18
/02
/16

Ceaikovski, Glinka, Rimski-Korsakov, Rahmaninov. Altfel spus, seară de romanțe rusești dedicate operei lui K.I. Șuljenko. Evenimentul va avea loc pe 11 martie, de la ora 17:30, la Centrul Rus de Știință și Cultură.

18
/02
/16

O seară de muzică  vocală barocă este încă o raritate în peisajul vieţii muzicale româneşti.  Este un domeniu accesibil doar celor iniţiaţi, vocal şi stilistic, într-un univers sonor şi expresiv cu totul special. Stagiunea de marţi seara de la Ateneu vă oferă un astfel de recital pe 23 februarie, de la ora 19.oo.