Haruki Murakami, favorit la premiul Nobel 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/haruki-murakami-favorit-la-premiul-nobel-2013/

Haruki Murakami este favoritul caselor de pariuri britanice la câştigarea premiului Nobel pentru literatură din acest an.

Un articol de Andrada Văsii|6 septembrie 2013

Haruki Murakami este favoritul caselor de pariuri britanice la câştigarea premiului Nobel pentru literatură din acest an.

Potrivit casei Ladbrokes, celebrul scriitor nipon Haruki Murakami este marele favorit din acest an în cursa pentru câştigarea premiului Nobel pentru literatură, cu o cotă de 3 la 1.

Printre ceilalţi scriitori care se bucură de statutul de favoriţi se află autoarea americană Joyce Carol Oates (cotă de 6 la 1), maghiarul Peter Nádas (cotă de 7 la 1), poetul japonez Ko Un (cotă de 10 la 1) şi scriitoarea canadiană de proză scurtă Alice Munro (cotă de 12 la 1).

Calcularea cotelor ţine mai degrabă de domeniul intuiţiei şi al ghicitului, întrucât nominalizările şi voturile exprimate de membrii Comitetului Nobel pentru Literatură sunt păstrate în mare secret de Academia Suedeză, fiind dezvăluite publicului larg abia după 50 de ani de la luarea deciziei şi anunţarea câştigătorului.

Haruki Murakami

Volumele scriitorului Haruki Murakami.

 

Al şaselea favorit este poetul sirian Adonis, cu o cotă de 14 la 1, care era considerat marele favorit în 2011, după Primăvara arabă, însă acesta a pierdut Nobelul pentru literatură în faţa unui alt poet, suedezul Tomas Tranströmer, al doilea pe lista favoriţilor din acel an.

Haruki Murakami – constant în topul favoriților

Haruki Murakami s-a aflat de fiecare dată pe lista marilor favoriţi în ultimii 10 ani. Includerea sa, din nou, pe lista favoriţilor din acest an intervine în contextul în care cel mai recent roman al său – al cărui titlu în engleză este ,,Colourless Tsukuru Tazaki and His Years of Pilgrimage” – este tradus în această perioadă în limba engleză şi va fi publicat în 2014.

Deşi Academia Suedeză se mândreşte cu faptul că deciziile Comitetului Nobel nu pot fi anticipate, instituţia a lăsat ,,să îi scape” câteva informaţii în acest an. În luna mai, secretarul permanent al Academiei Suedeze a declarat într-un mesaj postat pe Twitter că ,,cinci candidaţi au fost selectaţi pentru premiul Nobel pentru literatură din 2013″, declanşând un val de speculaţii în mediile literare din lumea întreagă, potrivit cărora câştigătorul din acest an ar putea să fie un scriitor american – Philip Roth sau Don DeLillo.

Haruki Murakami

Haruki Murakami este favoritul caselor de pariuri la premiul Nobel 2013

Casa de pariuri Ladbrokes a decis că favoritul ei din acest an este scriitorul nipon Haruki Murakami, însă această companie privată britanică s-a înşelat de mai multe ori în trecut. În 2011, casa Ladbrokes a decis să scadă cota lui Bob Dylan de la 100 la 1 la 10 la 1, cu doar 24 de ore înainte de anunţarea câştigătorului. În acel an, Adonis era marele favorit, cu o cotă de 6 la 1, urmat de Murakami (8 la 1) şi de câştigătorul anunţat în cele din urmă, suedezul Tranströmer (10 la 1).

În 2012, premiul Nobel pentru literatură a fost acordat scriitorului Mo Yan, care avea o cotă de 9 la 1 şi a devenit primul romancier chinez recompensat cu acest premiu prestigios. Începând din 1901, un total de 109 scriitori au câştigat premiul Nobel pentru literatură, iar 12 dintre ei au fost femei.

Un eveniment cu dată secretă

Premiul Nobel pentru literatură este acordat în fiecare an la începutul lunii octombrie, în concordanţă cu dorinţele exprimate de industriaşul suedez Alfred Nobel în testamentul său, ,,acelei persoane care a produs în domeniul literaturii cea mai proeminentă operă, într-o direcţie ideală”.

Data exactă a decernării premiului este ţinută în secret până în ultima clipă. Joi, site-ul oficial al premiilor Nobel precizează că premiul va fi decernat în acest an cel mai devreme peste 28 de zile. Premiul Nobel pentru literatură din 2013 va fi însoţit de un cec în valoare de 8 milioane coroane suedeze (920.000 euro).

Foto credit: Haruki Murakami

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

12
/03
/19

Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) vă invită miercuri, 13 martie, de la orele 19.00, la lansarea romanului „Hemingway și cu mine” de Paula McLain, o emoționantă reconstituire ficțională a iubirii dintre Ernest Hemingway și celebra corespondentă de război și scriitoare americană Martha Gellhorn.

07
/03
/19

METROPOLIS SPECIAL Din 8 martie o redescoperim pe Nina Cassian prin intermediul documentarului „Distanța dintre mine și mine”, semnat de Mona Nicoară și Dana Bunescu, ocazie cu care vă propunem o incursiune în viața poetei cu ajutorul notelor sale de jurnal.

06
/03
/19

CRONICĂ DE FILM „Distanța dintre mine și mine” (2018), de Mona Nicoară și Dana Bunescu, nu este important doar prin valoarea de document – Nina Cassian filmată în ultima perioadă a vieţii. Este un documentar ambițios prin montajul care pune în dialog memoria personală a scriitoarei și arhivele din timpul comunismului.

05
/03
/19

Oficial, este primăvară, iar cititorii își pot abandona hainele groase în dulapuri pentru a face loc sacoșelor din pânză încărcate cu cărți. Iată propunerile Grupului Editorial ART pentru noul sezon!

28
/02
/19

Este numită „un Salinger al generației Snapchat”, iar despre irlandeza Sally Rooney s-a mai spus că este „primul mare scriitor millenial” (The New York Times) și că „pur și simplu îți citește toate gândurile” (Vogue). Romanul său de debut, „Conversații cu prieteni”, a apărut la Curtea Veche Publishing. Volumul, numit de The Millions „un debut miraculos” a fost primit cu mult entuziasm și a fost recompensat deja cu premii importante.

26
/02
/19

Pe 28 februarie, de la ora 19.00, publicul larg, dar și cel de specialitate este așteptat la o reîntâlnire cu Eugène Ionesco, celebrul dramaturg fiind invitatul „virtual” al dezbaterii Eugen Ionescu/Eugène Ionesco: teatru și identitate culturală, prin intermediul unui interviu de arhivă unic și prea puțin cunoscut – pus la dispoziție de către Departamentul Arhivă Media și Documentare al TVR. Fragmente din acest interviu, realizat în anul 1967, vor fi proiectate în cadrul dezbaterii de la Teatrelli.

25
/02
/19

Editura Humanitas îi așteaptă pe iubitorii de carte marți, 26 februarie, de la ora 18.00, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iași, la lansarea volumului "România, te iubesc!" (bestseller Gaudeamus 2018), cu texte de Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu și cuvânt înainte de Cristian Leonte, 

22
/02
/19

Douăsprezece episoade din viața scriitorului Romain Gary, surprinse de François-Henri Désérable în romanul-tribut „Un anume domn Piekielny” (Editura Humanitas Fiction).

Pagina 20 din 108« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »