Hasretim, filmul premiat de UNESCO în 2011, la cinema Elvira Popescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/hasretim-filmul-premiat-de-unesco-in-2011-la-cinema-elvira-popescu/

Pasionaţii de jazz sunt aşteptaţi, sâmbătă, de la ora 18.00, la cinematograful Elvira Popescu din Bucureşti, la un eveniment dedicat muzicii, care va debuta cu filmul “Hasretim”, de Marc Sinan, care a primit premiul UNESCO în 2011, şi va continua cu un concert al trupei norvegiene Helge Lein Trio.

Un articol de Petre Ivan|23 ianuarie 2015

Hasretim este un proiect unic, ce a luat naştere în 2010 între chitaristul şi compozitorul Marc Sinan, şi directorul Orchestrei Simfonice din Dresda, Markus Rindt, în urma unei excursii în Anatolia.

Mama lui Sinan era originară de pe coasta turcească a Mării Negre, astfel, călătoria a însemnat o întoarcere la rădăcinile familiale, muzicale şi culturale.

În încercarea de a înţelege şi a documenta muzica tradiţională, în timp ce se plimbau pe coasta Mării Negre au filmat muzicienii care cântau muzică tradiţională.

Înregistrările au stat la baza acestui film, unde elementelor tradiţionale li se alătură interpretările, pe care Sinan le-a creat alături de conductorul Andrea Molino pentru Orchestra simfonică din Dresda.

Concert Helge Lien Trio

Totodată, de la ora 20.00, pasionaţii de jazz, reuniţi sub numele Jazz Fan Rising, aşteaptă publicul la concertul trupei norvegiene Helge Lien Trio.

Laureat cu Grammy-ul Norvegian, discipolul şi mai apoi asistentul profesorului Misha Alperin la Academia Regală de Muzică din Oslo,

Helge Lien Trio

Helge Lien Trio

Helge Lien este un maestru indubitabil al jazz-ului contemporan, dar şi clasic.

Fără a se folosi de trucuri electronice, în ultimii ani, Helge Lien serveşte publicului său o muzică pură, frustă şi în acelaşi timp profundă, şlefuită prin influenţele clasice şi sensibilitatea aparte care îl definesc pe acest autor.

În afară de capacitatea de a ieşi din mulţime, Helge Lien are în comun cu unul dintre pilonii jazz-ului mondial, Keith Jarrett, şi faptul că Japonia s-a îndrăgostit de el. I s-au editat discuri şi a susţinut zeci de spectacole în Ţara Soarelui Răsare.

Prima vizită a pianistului norvegian în România a fost în urmă cu câţiva ani, la Gărâna Jazz Festival, iar auditoriul probabil că nu a uitat singurul concert acustic din istoria festivalului, pe o ploaie năprasnică şi un frig teribil – argumente ce au augmentat serios tuşeul artistic, potrivit comunicatului.

Foto: Hasretim, Helge Lien Trio – cinemagia, wikipedia

02
/06
/13

Centrul Ceh organizează până pe 5 iunie un festival de film neconvenţional - filmele părăsesc cinematograful şi ies în oraş, într-o parcare, un spaţiu industrial, curtea unui muzeu şi un palat. De la filme clasice şi cunoscute până la thrillere experimentale şi comedii groteşti, Czech Film Hunting aduce o mostră reprezentativă de cinema cehesc autentic.

26
/05
/13

Filmul „Puzzle“, regizat de Andrei Zincă, conţine scăpări amatoriceşti şi alunecări într-un ridicol care, involuntar, pot stârni râsul şi un sentiment de stânjeneală în rândul unor spectatori pentru ceea ce au fost nevoiţi să joace actorii Adrian Titieni, Ioana Pavelescu sau Dan Nuţu

26
/05
/13

Palme d'Or, cel mai important trofeu al Festivalului de Film de la Cannes (a 66-a ediţie,15 - 26 mai 2013), i-a revenit regizorului Abdellatif Kechiche, pentru „La vie d'Adele“, un film despre dragostea care leagă destinul a două lesbiene.