”Hașteg”, un spectacol care pune față în față viața reală cu viața de pe social media
https://www.ziarulmetropolis.ro/hasteg-un-spectacol-care-pune-fata-in-fata-viata-reala-cu-viata-de-pe-social-media/

Pe 5 aprilie şi 16 aprilie, de la ora 19.00, la Sala de Spectacole “Eusebiu Ștefănescu” a Cercului Militar Naţional se joacă spectacolul Haşteg, o producţie românească 100% independentă. Haşteg este despre agresiunea imaginii perfecte şi despre presiunea de a fi „fericiţi”. Spectacolul face referire la faptul că simţim nevoia să ne etichetăm trăirile, viaţa – totul este „#feeling blessed” -, să imităm în viaţa reală hashtag-urile din social media, să credem că perfecţiunea este o obligaţie, ca şi când ar fi ceva profund în neregulă cu noi în momentele inerente în care nu suntem fericiţi. Astfel, ajungem să disimulăm adevărul până la a ne minţi pe noi înşine.

Un articol de Petre Ivan|28 martie 2019

Încă din faza de scriere a textului, Elena Voineag și Dana Rotaru au gândit o derulare filmică, cu accente de stand-up, atât la nivelul replicilor, cât și în structura dramaturgică.

„Anumite scene au fost scrise în perioada repetițiilor cu actorii, din nevoia de a construi împreună câteva momente sensibile ale spectacolului. Am ales scrierea fără didascalii, tocmai pentru a da ocazia actorilor de a explora în voie universul complex al oamenilor din Hașteg. În montare, m-a interesat unghiul din care publicul privește povestea. Actorii joacă atât pe scenă (spațiul personal), cât și în sală (spațiul social), jonglând cu planurile obiectiv-subiectiv, într-un spectacol interactiv”, spune regizoarea Dana Rotaru.

Hașteg este povestea cuplurilor contemporane, într-o eră în care monogamia a devenit o utopie și interacțiunea reală a fost înlocuită cu dragostea tip fast food, într-o „piațetă” vastă pe care cu toții o avem la îndemână, imediat, doar la un click distanță. Coloana sonoră originală vine în completarea spectacolului Hașteg, o producție dinamică, o comedie neagră care promite să vă țină departe de telefon!

Hașteg

De Elena Voineag și Dana Rotaru

Cu: Ana Odagiu, Denis Ștefan, Elena Voineag, Ionuț Ionescu, Dana Rotaru, Răzvan Răduță, Ana Pasti

Regia: Dana Rotaru
Muzică originală: Tică Alexe

Afiș: Carmen Croitoru

Costume: Liana Obancea

Decoruri: Valentina Voineag
Videoproiecție: Andreea Bițulescu

Sunet, lumini: Cristi Călinescu și Petre Osman

Slideshow: Petre Osman

Foto Credit: Andrei Gîndac

Piesa: Val

Compoziție și voce: Tică Alex

Foto: Andrei Gîndac

27
/10
/23

A ştiut dintotdeauna că vrea să fie actor. Şi-a urmat visul - joacă teatru sau în filme artistice. De peste 12 ani, o ţară întreagă îl iubeşte şi pentru rolul din serialul „Las Fierbinți”. Despre independență, talent, curaj și asumare – luni, 30 octombrie, ora 23.00, la „Nocturne”, cu Marina Constantinescu și Adrian Văncică.

24
/10
/23

După o absență de trei ani din peisajul festivalier, Teatrul de Animație Țăndărică revine cu un eveniment special din domeniul teatrului de animație și vizual: ”Gala Aniversară ImPuls Țăndărică – 78 de ani cu cortina ridicată”, manifestare cu caracter competitiv, jurizată de experți din domeniul teatral: Doina Papp, Mihaela Michailov și Octavian Szalad.