Haute Cuisine, povestea bucătăresei personale a preşedintelui Franţei
https://www.ziarulmetropolis.ro/haute-cuisine-povestea-bucataresei-personale-a-presedintelui-frantei/

Haute Cuisine (Les Saveurs Du Palais, în original) este un film biografic care spune povestea bucătăresei personale a preşedintelui francez François Mitterrand, de la Palatul Élysée, între anii 1988 şi 1990.

Un articol de Andrada Văsii|6 Octombrie 2013

Haute Cuisine (Les Saveurs Du Palais, în original) este un film biografic care spune povestea bucătăresei personale a preşedintelui francez François Mitterrand, de la Palatul Élysée, între anii 1988 şi 1990. Premiera în România va avea loc vineri, 11 octombrie.

Regia filmului Haute Cuisine este semnată Christian Vincent (La séparation, Quatre étoiles), autorul lui La discrète (1990), cu care a câştigat Premiul César în 1991 pentru debut, „Best First Work” şi pentru „Cel mai bun scenariu”, precum şi Premiul FIPRESCI, la Veneţia.

Rolul bucătăresei din Haute Cuisine este jucat de actriţa Catherine Frot (The Page Turner, The Dinner Game, Family Resemblances, Chaos), iar preşedintele Franţei din acea perioadă (este vorba de François Mitterrand) este interpretat magistral de Jean d’Ormesson, un cunoscut scriitor şi eseist francez, membru al Academiei Franceze (din 1973) şi chiar membru de onoare al Academiei Române (din 1995).

Bucătarul cunoaşte toate secretele în Haute Cuisine

Hortense Laborie, un renumit chef bucătar din regiunea Périgord, este chemată de urgenţă la Paris pentru a-şi pune serviciile în slujba unui „important demnitar”, în Haute Cuisine.

Ajunsă în capitala Franţei, Hortense află abia în maşină că drumul lor duce la Palatul Élysée, acolo unde ea urmează să fie şeful bucătăriei private a preşedintelui Franţei însuşi (jucat de scriitorul Jean d’Ormesson).

Hortense reuşeşte să câştige admiraţia preşedintelui încă din prima zi de lucru, însă intrigile de palat şi mai ales restul personalului din bucătăria oficială îi fac viaţa amară.

Haute Cuisine

Catherine Frot interpretează rolul bucătarului în filmul Haute Cuisine

Filmul Haute Cuisine este inspirat din povestea reală a chef-ului bucătar Danièle Delpeuch, prima şi singura femeie care a gătit vreodată în bucătăria oficială de la Palatul Élysée. În 1997, Danièle Delpeuch şi-a publicat cartea „Mes carnets de cuisine, du Périgord de L’Élysée”. Totuşi, filmul nu este bazat integral pe cartea respectivă, ci este „un melanj amuzant de evenimente reale şi pură ficţiune”, aşa cum spune Étienne Comar (Of Gods and Men), producător şi co-scenarist pentru Haute Cuisine.

Tot producătorul Étienne Comar povesteşte că, în urmă cu câţiva ani, a citit un articol despre Danièle Delpeuch în Le Monde. Era o pagină întreagă în care ea povestea despre cei doi ani petrecuţi în bucătăria privată de la Palatul Élysée.

„Povestea m-a captivat pe loc pentru că ea nu era numai un faimos chef, dar şi o femeie dintr-o bucată, o bucătăreasă simplă, dar originală.” După ce s-au întâlnit, Étienne Comar a avut deja filmul în faţa ochilor. Îi mai trebuia un regizor pasionat de gastronomie. L-a găsit imediat în persoana lui Christian Vincent, un oenolog care găteşte şi iubeşte bucătăria autentică în care Danièle Delpeuch era specializată.

„Împreună cu Christian, am fost de acord imediat că scenariul trebuie să meargă în direcţia dublă: puterea gătitului, dar, în acelaşi timp, gătitul pentru putere. Tema aceasta dublă ni s-a părut aspectul cel mai interesant al poveştii.”

De asemenea, echipa a avut nesperatul prilej de a filma câteva cadre în Palatul Élysée. „Am fost incredibil de norocoşi”, spune producătorul Haute Cuisine.

Info:

Haute Cuisine / Les Saveurs Du Palais este distribuit în România deIndependenţa Film, casa de distribuție care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase.

Independența Film a distribuit pelicule ca „Polițist, adjectiv”, „Amour”, „The Hunt”, „Los Amantes Pasajeros”, „Trainspotting”, „Amélie”, „Melancholia”, „Todo sobre mi adre”, „In The Mood for Love”, „Vicky Cristina Barcelona”, „Dogville”, etc.

Foto credit: Independența Film, Haute Cuisine

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio

01
/04
/13

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) începe marţi, 2 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio din Capitală, cu un subiect provocator şi un film proiectat în premieră în România: „Frumoasa adormită”/ „Bella addormentata”, în regia lui Marco Bellocchio.

Page 231 of 234« First...102030...229230231232233...Last »