HBO GO prezintă documentarul „Margaret Atwood: A Word After a Word After a Word is Power” 
https://www.ziarulmetropolis.ro/hbo-go-prezinta-documentarul-margaret-atwood-a-word-after-a-word-after-a-word-is-power/

Margaret Atwood este una dintre cele mai cunoscute şi relevante scriitoare din ziua de azi. Popularitatea serialului „The Handmaid’s Tale”, adaptat după romanul său omonim, i-a adus faima mondială. Cine este, însă, cu adevărat, femeia şi scriitoarea din spatele acestui succes?

Un articol de Liliana Matei|15 martie 2021

Documentarul Margaret Atwood: A Word After a Word After a Word is Power, disponibil din 18 martie pe HBO GO, spune povestea acesteia și felul unic în care pare să știe mereu ce ne rezervă viitorul.

Timp de un an, filmul urmărește îndeaproape viața lui Margaret Atwood și călătoriile pe care le face alături de partenerul ei, Graeme Gibson, peste tot prin lume, unde este invitată să vorbească. Mulțimi impresionante o întâmpină cu căldură – de la studenți din Chicago și iubitori de carte care participă la un festival de profil din Țara Galilor, la activiști pentru drepturile omului din Amsterdam.

Atwood vizitează și Harvard, loc care a inspirat The Handmaid’s Tale și care găzduiește platoul de filmare pentru serial, unde se întâlnește cu actrița Elisabeth Moss și designerul de costume Ane Crabtree (cea care a creat celebrele robe roșii devenite simbol al protestelor feministe în întreaga lume), artistă care a mai realizat, printre altele, și costumele serialului HBO Westworld.

Documentarul dezvăluie, în premieră, detalii din viața lui Margaret Atwood precum copilăria ei în sălbăticia canadiană unde a crescut fără acces la televizor și a fost educată acasă,  primele experiențe ca poetă la Harvard, întâlnirea cu partenerul ei Graeme Gibson și activismul lor politic. Cele mai importante lucrări ale lui Atwood sunt explorate și discutate pe parcursul filmului, punctând influențele și motivațiile personale și societale pe care își bazează poveștile. Detaliile din viața privată sunt împărtășite atât de către ea, cât și de prieteni și familie.

Margaret Atwood: A Word After a Word After a Word is Power este regizat de Nancy Lang și Peter Raymont, care sunt, de asemenea, producătorii documentarului. Peter Pearson și Steve Ord sunt producători executivi, iar Stephen Paniccia este coordonator de producție. Montajul este semnat de Cathy Gulkin și Kathryn Lyons. Directorul de imagine al filmului este John Westheuser.

Documentarul include imagini cu Margaret Atwood, Graeme Gibson, Ane Crabtree, Elisabeth Moss, Sarah Polley și mulți alții. Lectura fragmentelor de proză și poezie semnate de Atwood este realizată de Tatiana Maslany.

„Am petrecut doi ani extraordinari călătorind alături de Margaret și Graeme prin întreaga lume, ținând pasul cu acest cuplu incredibil, format din doi oameni mereu curioși, încercând să descoperim secretele succesului lor ca scriitori și figuri publice magnetice. Au fost foarte primitori, ne-au invitat  într-o vacanță de familie (o croazieră în jurul Islandei), la ascunzătoarea lor pe insula Pelee și în bucătăria lor din Toronto, unde se tachinau reciproc ca niște tineri îndrăgostiți. A fost un privilegiu să facem parte din lumea lor. Le-am cunoscut familia, prietenii apropiați și colegii de breaslă – unii având, de fapt, toate aceste calități. Am citit și recitit multe dintre cărțile lor. Am reușit să ne depășim frica și timiditatea și să-i cunoaștem îndeaproape. Filmul nostru este o țesătură din două fire: universul lor pe care l-am urmărit în timp ce Margaret a ținut discursuri și a semnat cărți în America de Nord și Europa și descoperirea poveștilor lor de viață.” – Nancy Lang & Peter Raymont

Margaret Atwood a scris 18 romane, 18 volume de poezie, 11  opere de non-ficțiune, 9 colecții de proză scurtă de ficțiune, 8 cărți pentru copii și două romane grafice, alături de câteva ediții limitate de poezie și ficțiune. Adaptarea distopiei The Handmaid’s Tale a fost recompensată cu 8 premii Emmy, inclusiv în categoria cel mai bun serial dramă. Deși scrie de peste 60 de ani, Margaret Atwood a devenit abia la vârsta de 78 de ani, scriitoarea – simbol al vremurilor noastre. Cititorii din întreaga lume se regăsesc în scrierile ei pe măsură ce se confruntă cu pericolul crescut al politicilor autoritare, evoluția rapidă a tehnologiei și implicațiile schimbărilor climatice care ne conduc încet, dar sigur, către dezastru. Cărțile ei de proză și poezie vorbesc despre supraviețuire, dar reprezintă, în același timp, și niște instrumente de supraviețuire utile. The Testaments, continuarea mult așteptată a romanului The Handmaid’s Tale, a câștigat, la egalitate cu romanul Girl, Woman, Other semnat de Berdardine Evaristo, premiul Booker Prize pentru literatură în 2019.

 

12
/05
/21

Editura Frontiera anunță apariția unui titlu de excepție: „Haiku siberian”, un roman grafic lituanian despre deportarea în Siberia a unui băiețel, Algis, împreună cu familia sa. Scris de Jurga Vilė și ilustrat de Lina Itagaki, romanul a impresionat lumea europeană a cărții încă de la apariția sa, în 2017.

22
/04
/21

CARTEA DE CINEMA A apărut recent, la Editura Universităţii din Bucureşti, o substanţială şi pasionantă carte: „Umorul între divertisment şi ideologie. O istorie culturală a filmelor de comedie din România comunistă (1948-1965)”. Volumul - lectură obligatorie - este teza de doctorat a tânărului istoric Eugen Ignat.

22
/04
/21

Asociația Culturală Control N a lansat programul educațional Eu x 3 – ateliere de autocunoaștere prin scris pentru liceeni. Atelierele se desfășoară în perioada 12-30 aprilie 2021, în trei licee bucureștene: Liceul Teoretic “Ștefan Odobleja”, Liceul Teoretic Bulgar “Hristo Botev” și Liceul Teoretic Atlas.

22
/04
/21

Vineri, 23 aprilie, la ora 19.30, Editura Humanitas vă invită la a doua ediție a întâlnirilor „Merită să discutăm despre”. Vom avea de această dată un dialog cu oameni care au o experiență lungă în a crea ocazii în care copiii și adolescenții să se poată exprima, să aibă acces la cărți și lectură, la explicații în plus și ajutor la lecții.

21
/04
/21

Pe 25 aprilie 2021, de la ora 19.30, Radio România Cultural se alătură miilor de femei din toată lumea care vor citi prologul cărții „Rugăciune pentru Cernobîl”, a scriitoarei Svetlana Aleksievici, laureată cu Premiul Nobel în anul 2015.

20
/04
/21

Scriitorul israelian David Grossman este laureat al Berman Literature Prize pentru romanul Iti hayim meshek harbe (2019, traducere în limba suedeză de Natalie Lantz: Med mig leker livet, 2020), publicat și în limba română, în anul 2020, în colecția „Biblioteca Polirom”, cu titlul De mine viața și-a tot rîs, traducere din limba ebraică de Gheorghe Miletineanu.

20
/04
/21

Joi, 22 aprilie, la ora 19.30, profesorul de psihologie și neuroștiințe la Princeton Michael S.A. Graziano va fi invitat la un dialog #live #online, în limba engleză, cu Alexandru Babeș, conducătorul grupului de neurofiziologie senzorială în cadrul Departamentului de Anatomie, Fiziologie şi Biofizică, Facultatea de Biologie, Universitatea din Bucureşti, și Dragoș Iliescu, antreprenor și profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică.

19
/04
/21

Cărțile asupra cărora ne oprim de această dată – „Dosarele mamei mele”, „Patrula djinnilor” și „Așa începe răul” – își poartă cititorul din Budapesta lui Kádár, în Madridul lui Franco și de acolo în tumultuoasa lume a mahalalelor de la periferia unei metropole indiene.

19
/04
/21

Marți, 20 aprilie, ora 19.30 vă invităm la o întâlnire Humanitas live online cu istoricul britanic Mark Galeotti, expert în istoria modernă, politica și securitatea Rusiei, și jurnalistul Marian Voicu despre volumele Hai să vorbim despre Putin! Ce nu înțelege Occidentul și O scurtă istorie a Rusiei. De la cneazul Rurik la Vladimir Putin apărute în colecția Istorie a Editurii Humanitas.