HBO, la liber pentru 3 zile
https://www.ziarulmetropolis.ro/hbo-la-liber-pentru-3-zile/

Televiziunea HBO va putea fi urmărită gratuit de abonaţii operatorilor de cablu şi DTH din România, în weekendul 23-25 ianuarie. Timp de trei zile, HBO îi invită pe telespectatori să urmărească, fără abonament, filmele şi serialele difuzate de această televiziune.

Un articol de Petre Ivan|21 ianuarie 2015

În mod obişnuit, televiziunea HBO poate fi recepţionată de abonaţii operatorilor de cablu şi DTH (platforme digitale, n.r.) contra cost. Promoţie de vizionare a HBO fără abonament va începe de vineri de la prânz şi este dedicată tuturor abonaţilor de cablu şi DTH din România.

Spre exemplu, aceştia vor putea să vizioneze, vineri, de la ora 19.50, filmul „Ofertă irezistibilă/ The Best Offer„. Virgil Oldman (Geoffrey Rush) este un renumit expert în artă. Într-o zi el primeşte un telefon de la misterioasa Claire care îi cere să evalueze nişte opere de artă deţinute de familia ei. Va fi începutul unei relaţii care îi va schimba viaţa pentru totdeauna.

Totodată, vineri şi sâmbătă noapte cinefilii sunt invitaţi să urmărească un maraton „Detectivii din Louisiana/ True Detective„, unul dintre cele mai apreciate seriale HBO ale anului trecut, cu Matthew McConaughey şi Woody Harrelson în rolurile principale.

Serialul-dramă se centrează pe povestea a doi detectivi ale căror vieţi se împletesc în timpul unei anchete de urmărire a unui ucigaş, care începe cu investigarea unei crime bizare din 1995 până la redeschiderea cazului în 2012.

Programul HBO de sâmbătă cuprinde titluri precum: „Regii verii/ The Kings of Summer„, „Jocul se schimbă/ Game Change” (cu Woody Harrelson, Julianne Moore, Ed Harris), „Blue Jasmine” (Charlie Tahan, Alec Baldwin, Cate Blanchett), şi „Gigolo de ocazie/ Fading Gigolo” (John Turturro, Woody Allen, Vanessa Paradis, Liev Schreiber, Sharon Stone).

Totodată, de la 22.10, HBO difuzează „În afara legii/ Lawless” (cu Shia LaBeouf, Tom Hardy, Jason Clarke, Guy Pearce, Jessica Chastain).

Aceasta este povestea adevărată a infamilor fraţi Bondurant: trei fraţi care fac contrabandă cu băuturi alcoolice şi care îşi încearcă norocul la visul american în statul Virginia din perioada prohibiţiei.

Seara continuă cu maratonul „Detectivii din Louisiana/ True Detective„.

Pe de altă parte, duminică, după filmul de la ora 20.00, „Cursă explozivă/ Getaway„, cu Ethan Hawke şi Selena Gomez, telespectatorii HBO sunt invitaţi să urmărească un nou episod din cea mai amplă producţie realizată de HBO Europe în România – „Umbre” –

, o dramă cu influenţe de comedie neagră care spune povestea lui Relu, un taximetrist care face bani ca recuperator pentru un mafiot local. După ce omoară accidental un om, Relu vrea să iasă din lumea interlopă, dar nu mai are cale de întoarcere.

Home Box Office (HBO), cea mai cunoscută reţea de televiziune premium din SUA, operează televiziuni premium pentru sistemele analogic, DTH şi pentru platformele MMDS. HBO Europe – deţinut de Home Box Office, Inc. difuzează în prezent programe de televiziune premium în: Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, România, Olanda, Bulgaria, Republica Moldova, Slovenia, Croaţia, Serbia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina.

HBO s-a lansat în Europa Centrală în 1991. HBO România s-a lansat în 1997 ca prima televiziune pay-TV din România, cu subtitrare integrală în limba română. În România, HBO oferă mai multe televiziuni cu conţinut premium, precum HBO, HBO Comedy, Cinemax, Cinemax 2.

Home Box Office Inc. este deţinut de compania Time Warner.

Foto: HBO – facebook.com/HBO.Romania

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.