„Heidi”. La margine de București ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/heidi-la-margine-de-bucuresti-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Regizorul Cătălin Mitulescu revine cu un nou film, „Heidi”, în care Gheorghe Visu joacă rolul unui poliţist hârşit aflat în pragul pensionării. El primeşte însă o ultimă misiune ce i-ar putea schimba viaţa – găsirea a două prostituate la marginea Bucureştiului.

Un articol de Ionuţ Mareş|2 octombrie 2019

Cătălin Mitulescu e unul dintre reprezentanții Noului Cinema Românesc descoperiți și consacrați de Cannes. În 2004, în etapa de coagulare a Noului Val, el câștiga Palme d’Or pentru scurtmetraj cu „Trafic”.

Și pentru că festivalul de pe Croazetă își cultivă favoriții, debutul în lungmetraj al lui Cătălin Mitulescu, „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, a avut în 2006 premiera mondială în secțiunea Un Certain Regard, unde Dorotheea Petre a primit premiul pentru cea mai bună actriță.

Era unul din cele câteva filme românești ale momentului în care regizorii nou-apăruți se întorceau la trecutul comunist – la anii de dinainte de 1989 și la Revoluție, perioadă în care erau adolescenți.

În „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, realismul reconstituirii istorice se îmbina inspirat cu momente de fantezie dată de perspectiva protagonistului copil.

Și apăreau principalele două teme care definesc până în prezent filmografia lui Cătălin Mitulescu: viața trăită la periferie (în acel caz era vorba nu doar de marginea unui oraș, ci inclusiv de periferia României comuniste, de unde nu se putea evada spre libertate decât cu riscul vieții) și o atipică poveste de iubire (la care s-ar putea adăuga și dorința de a pleca în străinătate).

A urmat, peste cinci ani, „Loverboy”, care a fost de asemenea selectat în Un Certain Regard la Cannes în 2011. Un film inspirat din realitățile dure și, după cum o arată prezentul, persistente ale României (traficul de femei), trecute însă prin filtrul ficțional al lui Cătălin Mitulescu – un amestec de romantism, de melodramă și de fascinație pentru precaritatea existenței.

Peste alți cinci ani, în 2016, regizorul a revenit cu „Dincolo de calea ferată”, un film în derivă și fără forța primelor două titluri. Criza prin care trece cuplul jucat de Alexandru Potocean și Ada Condeescu nu este convingătoare, și nici peisajul, frontiera dintre oraș și sat, nu primește suficientă atenție pentru a scăpa de un portret mai degrabă senzaționalist.

A fost pentru prima dată când Cătălin Mitulescu nu a ajuns la Cannes, filmul fiind inclus în competiția de la Karlovy Vary.

În 2019, cineastul revine în atenție cu „Heidi”, un film care a avut premiera mondială în competiția festivalului de la Sarajevo (în timp ce Cătălin Mitulescu a fost totuși la Cannes, dar în juriul de scurtmetraje şi al secţiunii Cinéfondation, unde a participat de altfel cu primele sale scurtmetraje, „București-Wien 8:15”, în 2001, și „17 minute întârziere”, în 2002).

În „Heidi”, Gheorghe Visu joacă rolul unui polițist hârșit aflat în pragul pensionării, pe care – spune el – o așteaptă nerăbdător pentru a se retrage în liniștea naturii, la pescuit. Datorită experienței sale (din care le împărtășește și colegilor săi foarte tineri de patrulă), primește de la șef sarcina de a găsi două fete prostituate (una dintre ele dă titlul filmului, Heidi), a căror prindere ar putea ajuta la destructurarea unei presupuse rețele de traficanți de femei.

Prima jumătate a filmului este un fascinant tur de forță regizoral, una din cele mai bune bucăți de cinema românesc din acest an. Camera îl urmărește de aproape pe protagonist în peregrinările sale, cu mașina, între secția sordidă de poliție (cu dulapuri vechi de fier și pereți reci), un restaurant-motel sau o rulotă de la marginea șoselei unde se adăpostec prostituate, străzile unui cartier sărac unde locuiește, înconjurat de un gard improvizat de tablă, un interlop cu familia sa, șaormerii și baruri, piețe, străzi lăturalnice unde pot apărea oricând băieții răi.

Este o lume de periferie, surprinsă pe timp de iarnă, de multe ori seara sau în diminețile reci, de aici și atmosfera permanent cenușie, noroiasă – decorul ideal pentru o moralitate laxă, de suspiciune, de complicitate, în care binele și răul se amestecă până la indistincție.

Puținele informații pe care, ca spectatori, le primim desprea lumea în care lucrează protagonistul și decupajul alert, cu tăieturi de montaj deseori bruște și care nu lasă loc de lungimi inutile în secvențe, dau un sentiment de nesiguranță, de încordare, de tensiune.

Iar în tot acest timp, personajul mai curând taciturn și blazat al lui Gheorghe Visu începe să capete relief psihologic și emoțional, pe măsură ce se apropie de Heidi (Cătălina Mihai).

Din nou o poveste de atracție neașteptată, ca în filme, tema predilectă a lui Cătălin Mitulescu și principalul motor narativ.

În a doua parte însă, intervine o ruptură atât în poveste, cât și în abordarea regizorală – în urma unui incident tragic pe care nu îl vedem, perspectiva protagonistului, dominantă până atunci, este abandonată, iar el se transformă din personaj care pare a controla situația în personaj destabilizat, umilit, asupra căruia năvălesc forțe superioare, fiind suspectat că a trecut de partea cealaltă a legii pe care se presupunea că o apără. Iar lucrurile se precipită.

S-ar putea argumenta că schimbarea este rezultatul cedării sale sentimentale (în fond, e un om singur) și abandonului rațiunii necesare în munca de polițist.

Însă artificiul ales de Cătălin Mitulescu pentru a-i ambiguiza poziția și pentru a crea mister și a pune spectatorul în dificultate este forțat, lipsit de fantezie, iar finalul fals deschis știrbește din forța de până atunci a filmului.

Chiar și așa, „Heidi” este o revenire la forma de acum câțiva ani a lui Cătălin Mitulescu și arată că subiectele cu încărcătură morală, tratate în estetica realistă, ale Noului Cinema Românesc nu și-au spus încă ultimul cuvânt.

„Heidi” va putea fi văzut la Les Films de Cannes à Bucarest (18-27 octombrie), după ce a fost prezentat în premieră în România la TIFF Oradea.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.