Hektomeronul – 100 regizori de teatru din tot atâtea țări, împreună pentru un proiect grandios la Craiova
https://www.ziarulmetropolis.ro/hektomeronul-100-regizori-de-teatru-din-tot-atatea-tari-impreuna-pentru-un-proiect-grandios-la-craiova/

Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, unul dintre cele mai importante teatre din ţară, cu o tradiţie de peste 170 de ani şi cu o activitate internaţională de prestigiu, lansează pe 15 ianuarie 2021 proiectul internaţional HEKTOMERONUL, un mesaj universal al speranţei.

Un articol de Liliana Matei|15 ianuarie 2021

Pornind de la Decameronul scris de Giovanni Boccaccio acum mai bine de 650 de ani, proiectul Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova prezintă cele 100 de povești ale autorului într-un moment în care izolarea, teama și moartea sunt prezente în lumea de acum, așa cum au fost prezente și în Florența anilor în care Decameronul a fost conceput de către Boccaccio.

În fiecare zi, începând cu 15 ianuarie 2021, va fi prezentată pe website-ul www.hektomeron.com în regim de live streaming din Sala Mare „Amza Pellea” a teatrului câte o poveste, fiecare fiind regizată de către un alt artist. Proiectul reunește, așadar, 100 de regizori din 100 de țări. Primele zece episoade poartă semnătura unor apreciați regizori din Italia, Ucraina, Botswana, Ungaria, Brazilia, Spania, Albania, Rwanda, Croația și SUA.

Ultima poveste a HEKTOMERONULUI va fi prezentată publicului în 24 aprilie, iar la finalul proiectului toate cele 100 de episoade vor fi prezentate integral pe website-ul www.hektomeron.com , într-un maraton de 25 de ore.

Episoadele vor fi jucate în limba română cu subtitrare în engleză de către actorii Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, excepție făcând episodul regizat de către Radu Afrim, care va lucra cu un artist din afara țării.

Fiecare episod va fi prezentat într-o manieră personală și cu o viziune subiectivă, totul conlucrând pentru întregirea unui tablou al epocii obiectiv, coerent. O unică temă umană și culturală care evidențiază însă același spirit rezistent al omului ce trece prin vremuri dure.

HEKTOMERONUL

Programul primelor reprezentații, pe platforma www.hektomeron.com:

Vineri, 15 ianuarie 2021, ora 20:00

Regizor: Enrico Bonavera / Italia

Actor: Adrian Andone

Episodul: Ziua 8. Povestea 3

Sâmbătă, 16 ianuarie 2021, ora 18:30

Regizor: Tetiana Shelepko / Ucraina

Actor: Vlad Udrescu

Episodul: Ziua 4. Povestea 3

Duminică, 17 ianuarie 2021, ora 18:30

Regizor: Neo Kebitse / Botswana

Actor: Cătălin Vieru

Episodul: Ziua 6. Povestea 2

Luni, 18 ianuarie 2021, ora 20:00

Regizor: István K. Szabó / Ungaria

Actor: Adrian Andone

Episodul: Ziua 3. Povestea 5

Marți, 19 ianuarie 2021, ora 22:30

Regizor: Manoel  Prazeres / Brazilia

Actor: Monica Ardeleanu

Episodul: Ziua 8. Povestea 5

Miercuri, 20 ianuarie 2021, ora 20:00

Regizor: Maria Ache / Spania

Actor: Gabriela Baciu

Episodul: Ziua 2. Povestea 7

Joi, 21 ianuarie 2021 (ora va fi comunicată ulterior)

Regizor: Suela Bako / Albania

Actor: Dragoș Măceșanu

Episodul: Ziua 9. Povestea 6

Vineri, 22 ianuarie 2021 (ora va fi comunicată ulterior)

Regizor: Simon Iyarwema / Rwanda

Actor: Iulia Colan

Episodul: Ziua 1. Povestea 2.

Sâmbătă, 23 ianuarie 2021 (ora va fi comunicată ulterior)

Regizor: Aleksandar Švabić / Croația

Actor: Nicolae Vicol

Episodul: Ziua 5. Povestea 4

Duminică, 24 ianuarie 2021 (ora va fi comunicată ulterior)

Regizor: Richard St. Peter / SUA

Actor: Sorin Leoveanu

Episodul: Ziua 7. Povestea 5

Episoadele se vor putea vedea GRATUIT în regim de live streaming pe website-ul www.hektomeron.com.

TEATRUL NAȚIONAL „MARIN SORESCU” CRAIOVA este o instituție culturală românească de prestigiu a cărei lungă și bogată istorie de 170 de ani a culminat cu spectacolele legendare ale lui Silviu Purcărete, prezentate în cadrul celor mai importante festivaluri de teatru din întreaga lume dar și cu imensul succes internațional al Festivalului Shakespeare, care aduce în România spectacole de pe cinci continente, la fiecare doi ani.

Acum, cu o viziune contemporană, Naționalul craiovean abordează perspectivele prezente și viitoare, adresându-se unui spectru din ce în ce mai larg de public, în conformitate cu provocările actuale.

 

 

14
/03
/14

Ed Speelers, Jesse Plemons, Matthew James Thomas, Ray Fisher şi John Boyega sunt cei cinci actori aflaţi pe "lista scurtă" a studiourilor Disney şi Lucasfilm care ar putea interpreta rolul principal în "Razboiul stelelor VII", din franciza de succes cu acelaşi titlu. Filmul va fi lansat în cinematografe pe 18 decembrie 2015.

14
/03
/14

Începând cu acest sfârşit de săptămână - în fiecare sâmbătă, de la ora 14.10, la TVR 2 şi TVR HD -, TVR dă startul unui nou program al acestei primăveri: Top Cultura. Săptămânal, pe parcursul a 100 de minute, telespectatorii pot urmări un magazin cultural, prezentat de Eveline Păuna, cu participarea extraordinară a academicianului Răzvan Theodorescu.

13
/03
/14

În cadrul proiectului „Best of UNATC la Teatrul Foarte Mic”, în luna martie, două dintre cele mai apreciate producţii ale promoţiei 2013 a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti vor fi prezentate la Teatrul Foarte Mic (Bd. Carol nr. 21).

13
/03
/14

Trofeele de anul acesta din competiţia internaţională a Festivalului de Film NexT (NexT 2014), care se va desfăşura între 3 şi 7 aprilie, în Capitală, vor fi disputate de 26 de pelicule din 22 de ţări. Printre acestea, un film alb-negru cu doi copii diabolici, un porno cu jucării, un SF est-european cu tehnologie ţinută parcă laolaltă cu benzi de scotch sau o animaţie autobiografică cinefilă.

13
/03
/14

A&A Records vă invită miercuri, 19 martie, de la ora 12:00, la Ceainăria Cărtureşti, la prima lansare de CD de muzică clasică a tinerei pianiste de origine română Alina Azario, în prezent doctorand şi pedagog la Hochschule für Musik und Theater din Hamburg.

13
/03
/14

Claudiu Bleonț face în Novecento o demonstrație de vigoare artistică, nici ridicolă, nici patetică. L-am văzut arzând pe întreaga durată a spectacolului. Veți considera, probabil, că exagerez. Nu exagerez.

13
/03
/14

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 13 martie (1936) a avut loc, la „Opera Mare” din Paris, premiera tragediei „Oedip”, de George Enescu? Sau că în 1881 s-a născut Tony Bulandra, actor de teatru şi film, personalitate a scenei româneşti? Sau că...

13
/03
/14

Iubitorii filmului se pot reîntâlni, în această seară, cu dansul lui Fred Astaire, dar şi cu Bing Cosby - starul numărul 1 al studiourilor Paramount din anii ’20-’40 - în blockbusterul anului 1946. Filmul „Azur” (Blue skies, producţie SUA, 1946), difuzat de TVR 2, în cadrul Telecinematecii, începe de la ora 20.10.

13
/03
/14

FEST-FDR2014 - Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti oferă spectatorilor, în premieră, o primăvară de spectacol în două etape: 14-18 mai - secţiunea FDR şi 10-17 iunie - secţiunea FEST (spectacole internaţionale), care include şi modulele OUTDOOR (spectacole în aer liber), SOUND SCENE (concerte) şi PERFORMACE / TEATRU-DANS.

12
/03
/14

Un număr record de nouă filme, printre care şi foarte lăudatul Upstream Color, vor concura în acest an pentru trofeul Bucureşti IFF. Toate titlurile sunt prezentate în premieră absolută și nu vor fi distribuite ulterior în cinematografele din România.

12
/03
/14

Între 7 şi 11 aprilie, elevii schimbă sălile de clasă cu sălile de cinema în cadrul festivalului Cinema-Edu. Aproximativ 4 000 de liceeni sunt deja înscrişi pentru a participa la proiecţii de filme de artă şi independente, urmate de dezbateri cu invitaţi speciali din lumea filmului şi concursuri cu premii.

12
/03
/14

Ovidiu Iuliu Moldovan, unul dintre cei mai iubiţi actori s-a născut pe întâi ianuarie 1942, în satul Vişinelu, comuna Sărmaşu (Mureş) şi s-a stins din viaţă pe 12 martie 2008, în urma unui stop cardio-respirator, cauzat de o ciroză. După 1995, afcetta de moartea mamei sale, actorul a refuzat să mai joace în filme, ultimul său mare rol fiind "Pantazi", din "Craii de Curtea-Veche.

12
/03
/14

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 12 martie s-a născut Victor Brauner, fondator al avangardismului românesc şi cel mai bine cotat pictor român din toate timpurile? Opera sa „Cazul straniu al domnului K“ a fost vândută în aprilie 2003, la Paris, cu suma de 700.000 de euro. Tot în 2013, lucrarea sa „Al şaptelea simţ“ (1948) a obţinut suma de 308.458 de euro la o licitaţie din Londra. Victor Brauner s-a născut la Piatra Neamţ, în 1903. În 1930 a plecat la Paris, unde s-a ataşat de Brâncuşi, omul care i-a pus în mână un aparat de fotografiat. Brauner a străbătut bulevardul Montparnasse şi a fotografiat o casă - casa unde îşi va pierde, peste doar câţiva ani, ochiul. În 1931, Brauner îşi pictează autoportretul. Decide să îl anime puţin, pentru a-l face mai extravagant şi... îi scoate un ochi! Un an mai târziu, realizează o compoziţie onirică şi violentă. În prim-plan se află un chip care are înfipt în orbită un stilet pe care stă scrisă litera D, iniţiala celui care avea să-l lovească mai târziu. Pe 28 august 1938, în casa fotografiată în 1930 arev loc o petrecere boemă. Printre cei prezenţi se află şi Victor Brauner. Are loc o ceartă între doi spanioli se sparg câteva pahare, iar unul dintre cioburi se opreşte în ochiul lui pictorului român, împlinind “profeţia” lui Brauner.