Hektomeronul – 100 regizori de teatru din tot atâtea țări, împreună pentru un proiect grandios la Craiova
https://www.ziarulmetropolis.ro/hektomeronul-100-regizori-de-teatru-din-tot-atatea-tari-impreuna-pentru-un-proiect-grandios-la-craiova/

Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, unul dintre cele mai importante teatre din ţară, cu o tradiţie de peste 170 de ani şi cu o activitate internaţională de prestigiu, lansează pe 15 ianuarie 2021 proiectul internaţional HEKTOMERONUL, un mesaj universal al speranţei.

Un articol de Liliana Matei|15 ianuarie 2021

Pornind de la Decameronul scris de Giovanni Boccaccio acum mai bine de 650 de ani, proiectul Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova prezintă cele 100 de povești ale autorului într-un moment în care izolarea, teama și moartea sunt prezente în lumea de acum, așa cum au fost prezente și în Florența anilor în care Decameronul a fost conceput de către Boccaccio.

În fiecare zi, începând cu 15 ianuarie 2021, va fi prezentată pe website-ul www.hektomeron.com în regim de live streaming din Sala Mare „Amza Pellea” a teatrului câte o poveste, fiecare fiind regizată de către un alt artist. Proiectul reunește, așadar, 100 de regizori din 100 de țări. Primele zece episoade poartă semnătura unor apreciați regizori din Italia, Ucraina, Botswana, Ungaria, Brazilia, Spania, Albania, Rwanda, Croația și SUA.

Ultima poveste a HEKTOMERONULUI va fi prezentată publicului în 24 aprilie, iar la finalul proiectului toate cele 100 de episoade vor fi prezentate integral pe website-ul www.hektomeron.com , într-un maraton de 25 de ore.

Episoadele vor fi jucate în limba română cu subtitrare în engleză de către actorii Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, excepție făcând episodul regizat de către Radu Afrim, care va lucra cu un artist din afara țării.

Fiecare episod va fi prezentat într-o manieră personală și cu o viziune subiectivă, totul conlucrând pentru întregirea unui tablou al epocii obiectiv, coerent. O unică temă umană și culturală care evidențiază însă același spirit rezistent al omului ce trece prin vremuri dure.

HEKTOMERONUL

Programul primelor reprezentații, pe platforma www.hektomeron.com:

Vineri, 15 ianuarie 2021, ora 20:00

Regizor: Enrico Bonavera / Italia

Actor: Adrian Andone

Episodul: Ziua 8. Povestea 3

Sâmbătă, 16 ianuarie 2021, ora 18:30

Regizor: Tetiana Shelepko / Ucraina

Actor: Vlad Udrescu

Episodul: Ziua 4. Povestea 3

Duminică, 17 ianuarie 2021, ora 18:30

Regizor: Neo Kebitse / Botswana

Actor: Cătălin Vieru

Episodul: Ziua 6. Povestea 2

Luni, 18 ianuarie 2021, ora 20:00

Regizor: István K. Szabó / Ungaria

Actor: Adrian Andone

Episodul: Ziua 3. Povestea 5

Marți, 19 ianuarie 2021, ora 22:30

Regizor: Manoel  Prazeres / Brazilia

Actor: Monica Ardeleanu

Episodul: Ziua 8. Povestea 5

Miercuri, 20 ianuarie 2021, ora 20:00

Regizor: Maria Ache / Spania

Actor: Gabriela Baciu

Episodul: Ziua 2. Povestea 7

Joi, 21 ianuarie 2021 (ora va fi comunicată ulterior)

Regizor: Suela Bako / Albania

Actor: Dragoș Măceșanu

Episodul: Ziua 9. Povestea 6

Vineri, 22 ianuarie 2021 (ora va fi comunicată ulterior)

Regizor: Simon Iyarwema / Rwanda

Actor: Iulia Colan

Episodul: Ziua 1. Povestea 2.

Sâmbătă, 23 ianuarie 2021 (ora va fi comunicată ulterior)

Regizor: Aleksandar Švabić / Croația

Actor: Nicolae Vicol

Episodul: Ziua 5. Povestea 4

Duminică, 24 ianuarie 2021 (ora va fi comunicată ulterior)

Regizor: Richard St. Peter / SUA

Actor: Sorin Leoveanu

Episodul: Ziua 7. Povestea 5

Episoadele se vor putea vedea GRATUIT în regim de live streaming pe website-ul www.hektomeron.com.

TEATRUL NAȚIONAL „MARIN SORESCU” CRAIOVA este o instituție culturală românească de prestigiu a cărei lungă și bogată istorie de 170 de ani a culminat cu spectacolele legendare ale lui Silviu Purcărete, prezentate în cadrul celor mai importante festivaluri de teatru din întreaga lume dar și cu imensul succes internațional al Festivalului Shakespeare, care aduce în România spectacole de pe cinci continente, la fiecare doi ani.

Acum, cu o viziune contemporană, Naționalul craiovean abordează perspectivele prezente și viitoare, adresându-se unui spectru din ce în ce mai larg de public, în conformitate cu provocările actuale.

 

 

22
/04
/14

Mai întâi, sper că ați avut un Paste fericit! Un pic cam ciudat?… De ce să aveți niște „paste fericit(e)” și de ce să vă spun asta? Sau, poate, vreau să scriu „Paște fericit!”? Sau am vrut să spun că ați avut un „cal care paște fericit”? Poate o să aflăm „la Paștele Cailor” de ce am renunțat atât de ușor la diacritice.

21
/04
/14

Am fost la “Coada”, noul spectacol regizat de Iarina Demian. De data aceasta, întîmplător, știam despre ce este vorba în “Line”, piesa lui Israel Horovitz, celebru dramaturg american contemporan, prea târziu ajuns și în fața publicului românesc.

19
/04
/14

Zece premianţi, 33 de nominalizaţi şi peste 500 de invitaţi din Bucureşti şi Târgu Mureş sunt aşteptaţi să petreacă o seară imperială la Palatul Culturii din Târgu Mureş în 28 aprilie. Spectacolul-eveniment ce răsplăteşte performanţa în teatrul românesc va începe la ora 21.00 şi va fi transmis în direct pe TVR1, Radio România Cultural şi online pe www.tvr.ro şi www.uniter.ro.

19
/04
/14

Marcel Iureș și George Mihăiță fac în „Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule?”, la Teatrul Act din Bucureşti, un Moromete și un Cocoșilă universali.

19
/04
/14

Cristi Puiu, unul dintre realizatorii filmului colectiv „Les ponts de Sarajevo", selectat la Cannes, a declarat pentru Mediafax că a regizat în cadrul acestui proiect scurtmetrajul „Das Spektrum Europas", cu Valeria Seciu şi Marian Râlea, în care vede Sarajevo de la distanţă, din România.

19
/04
/14

Paisprezece titluri semnate de Gabriel Garcia Marquez au apărut în ultimii 20 de ani în România şi s-au vândut în peste 600.000 de exemplare, au declarat pentru agenţia Mediafax reprezentanţii editurii Rao, care deţine exclusivitatea la nivel naţional pentru operele scriitorului columbian.

19
/04
/14

Spectacolul de teatru „Vocea umană“, regizat de Sanda Manu, în interpretarea actriţei Oanei Pellea, va fi prezentat, pe 19 mai, pe scena Sălii Bizantine a Palais de Béhague din Paris, informează Institutul Cultural Român (ICR) din capitala franceză.

18
/04
/14

Indiferent de cum vor arăta filmele selecționate în competiția oficială a ediției din acest a Festivalului de la Cannes (14-25 mai), un lucru e cert după anunțarea regizorilor aruncați în lupta pentru Palme d’Or: este anul numelor cunoscute, o îmbinare între cineaști deja clasicizați, maeștri recenți și valori în ascensiune.

18
/04
/14

Gabriel García Márquez a fost, așa cum rezultă și din scurtele ferpare întocmite ad-hoc în lumile noastre virtuale, cel mai popular, cel mai iubit scriitor al timpurilor noastre.

18
/04
/14

Scriitorul Gabriel Garcia Márquez a murit, joi, în Mexic, la vârsta de 87 de ani. Márquez este laureat al premierului Nobel pentru cartea "Un veac de singurătate".

17
/04
/14

Teatrul Nottara organizează, între 23 şi 25 aprilie, la Sala George Constantin, a doua ediţie a proiectului Spectacolul începe cu o lectură, iniţiat în decembrie 2013 şi desfăşurat în parteneriat cu Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică, „I.L. Caragiale” (UNATC).

17
/04
/14

MEMORIA CULTURALĂ Pe 17 aprilie 2014 se împlinesc 50 de ani de la dispariţia lui George Vraca (1896-1964). Copilul care fugea de acasă şi care era educat de nuieluşa învăţătorului îşi schimbă destinul de student la Agronomie şi devine unul dintre cei mai mari actori din România.