Herbert von Karajan. Unicul
https://www.ziarulmetropolis.ro/herbert-von-karajan-unicul/

Se spune că au existat mulţi dirijori legendari, dar un singur Herbert von Karajan. Probabil cel mai bine vândut artist de muzică clasică al tuturor timpurilor, Karajan s-a născut în Salzburg, în Austria, pe 5 aprilie, 1908, şi a murit pe 16 iulie, 1989, în oraşul în care a venit pe lume. Discurile lui s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare.

Un articol de Liliana Matei|16 iulie 2015

Herbert von Karajan a fost un talent precoce la pian. A studiat pianul și dirijatul la Academia de Muzică din Viena; în 1933 și-a făcut debutul dirijoral la Festivalul de la Salzburg.

În același an, a devenit membru al Partidului Nazist, ceea ce i-a facilitat cariera spectaculoasă. S-a susținut că a făcut acest pas din arivism și nu din convingere politică, având în vedere că în 1942 s-a căsătorit, în pofida legilor rasiste în vigoare, cu Anita Gütermann, de origine evreiască.

Cert este că el a completat formularul de adeziune la Partidul Nazist la 8 aprilie 1933 la Salzburg, cu cinci ani înainte de Anschluss. A primit carnetul de membru cu nr. 3 430 914, iar concertele și le începea mereu cu imnul partidului nazist, „Horst-Wessel-Lied”.

În 1935, devine cel mai tânăr Generalmusikdirektor al Germaniei și este invitat să dirijeze peste tot în Europa (Paris, Amsterdam, Stockholm, Bruxelles, chiar și București).

În 1937 a fost numit dirijor la Opera de Stat din Viena. La 20 aprilie 1939, entuziasmat de interpretarea tânărului dirijor, Hitler i-a acordat titlul creat ad-hoc „dirijor național”.

A revenit ca director artistic al operei de stat din Viena (1957 – 1964) și al Festivalului de la Salzburg (1956 – 1960). Din 1948 a colaborat și cu teatrul La Scala din Milano. Renumele internațional și l-a dobândit cu înregistrările făcute cu Filarmonica din Berlin, pe care a condus-o din 1955 până în aprilie 1989 (când și-a dat demisia, cu doar câteva luni înainte de moarte).

Karajan, carismatic ca un star de la Hollywood, a fokarajanst cel care a cultivat ideea dirijorului misterios, șarmant, puternic.

Nimeni n-a dominat marketingul muzicii clasice așa cum a făcut-o el. Pe lângă talentul muzical, a avut grijă să-și promoveze și celelalte abilități: era un schior expert, pasionat de viteză și de mașini scumpe, care conducea propriul avion. Și-a protejat asiduu viața privată, într-atât încât nici colaboratorii apropiați n-au putut spune care sunt prietenii lui.

La apogeul carierei sale, înregistrările lui Karajan reprezentau 10% din piața de muzică clasică. Pentru mulți melomani, „muzică clasică” însemna discurile pe care Karajan le-a înregistrat cu Filarmonica din Berlin, pentru Deutsche Grammophon.

Câțiva ani mai târziu, comportamentul său a devenit egocentric. Își înregistra video concertele (prin propria companie, Telemondial), iar filmele erau făcute în așa fel încât să contribuie la imaginea lui de semizeu. Un fost flautist al Filarmonicii din Berlin, James Galway, povestea că maestrul îi obliga pe muzicienii cu chelie să poarte peruci la filmări.

Sprijinul artistic al lui Karajan a transformat tineri muzicieni în staruri. Așa s-a întâmplat cu Anne-Sophie Mutter, Evgeny Kissin și Gundula Janowitz.

La un moment dat, circula o glumă: „Mozart s-a născut la Salzburg – locul de naștere al lui Herbert von Karajan.”

Herbert von Karajan a fost considerat Directorul Muzical al Europei. Dirijori mai bătrâni, de exemplu Otto Klemperer, au deplâns dependența lui Karajan de aplauze. Muzicieni ca Sviatoslav Richter s-au săturat de obsesia lui pentru imagine. Celibidache spunea că este elegant, dar superficial. (Când jurnalistul a ripostat – „Dar e faimos în toată lumea!” -, Celibidache i-a răspuns: „La fel e și Coca Cola.”)

Soliști faimoși, ca violonistul Isaac Stern, au refuzat să cânte sub bagheta lui (din cauza afilierii naziste). În final însă, talentul și ambiția lui Karajan au învins.

Peter Alward, fost vicepreședinte al EMI Classics, spunea într-un interviu: „Da, a încurajat cultul Maestrului – era un om de afaceri isteț, care își cunoștea valoarea de piață. Nu ezita să spună ce crede. Dar simt că n-a fost înțeles. Exista o imagine plină de glamour, dar era doar o formă de apărare. De fapt, a fost foarte timid, un om simplu, cu gusturi simple. Mă opun vehement teoriei conform căreia ar fi fost nazist. Era un oportunist. Eu sunt evreu, dacă aș fi crezut altceva, n-aș fi petrecut nici măcar un minut în compania lui.”

16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

18
/02
/16

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecție de Brâncuși”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în județul Gorj.