Herbert von Karajan. Unicul
https://www.ziarulmetropolis.ro/herbert-von-karajan-unicul/

Se spune că au existat mulţi dirijori legendari, dar un singur Herbert von Karajan. Probabil cel mai bine vândut artist de muzică clasică al tuturor timpurilor, Karajan s-a născut în Salzburg, în Austria, pe 5 aprilie, 1908, şi a murit pe 16 iulie, 1989, în oraşul în care a venit pe lume. Discurile lui s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare.

Un articol de Liliana Matei|16 iulie 2015

Herbert von Karajan a fost un talent precoce la pian. A studiat pianul și dirijatul la Academia de Muzică din Viena; în 1933 și-a făcut debutul dirijoral la Festivalul de la Salzburg.

În același an, a devenit membru al Partidului Nazist, ceea ce i-a facilitat cariera spectaculoasă. S-a susținut că a făcut acest pas din arivism și nu din convingere politică, având în vedere că în 1942 s-a căsătorit, în pofida legilor rasiste în vigoare, cu Anita Gütermann, de origine evreiască.

Cert este că el a completat formularul de adeziune la Partidul Nazist la 8 aprilie 1933 la Salzburg, cu cinci ani înainte de Anschluss. A primit carnetul de membru cu nr. 3 430 914, iar concertele și le începea mereu cu imnul partidului nazist, „Horst-Wessel-Lied”.

În 1935, devine cel mai tânăr Generalmusikdirektor al Germaniei și este invitat să dirijeze peste tot în Europa (Paris, Amsterdam, Stockholm, Bruxelles, chiar și București).

În 1937 a fost numit dirijor la Opera de Stat din Viena. La 20 aprilie 1939, entuziasmat de interpretarea tânărului dirijor, Hitler i-a acordat titlul creat ad-hoc „dirijor național”.

A revenit ca director artistic al operei de stat din Viena (1957 – 1964) și al Festivalului de la Salzburg (1956 – 1960). Din 1948 a colaborat și cu teatrul La Scala din Milano. Renumele internațional și l-a dobândit cu înregistrările făcute cu Filarmonica din Berlin, pe care a condus-o din 1955 până în aprilie 1989 (când și-a dat demisia, cu doar câteva luni înainte de moarte).

Karajan, carismatic ca un star de la Hollywood, a fokarajanst cel care a cultivat ideea dirijorului misterios, șarmant, puternic.

Nimeni n-a dominat marketingul muzicii clasice așa cum a făcut-o el. Pe lângă talentul muzical, a avut grijă să-și promoveze și celelalte abilități: era un schior expert, pasionat de viteză și de mașini scumpe, care conducea propriul avion. Și-a protejat asiduu viața privată, într-atât încât nici colaboratorii apropiați n-au putut spune care sunt prietenii lui.

La apogeul carierei sale, înregistrările lui Karajan reprezentau 10% din piața de muzică clasică. Pentru mulți melomani, „muzică clasică” însemna discurile pe care Karajan le-a înregistrat cu Filarmonica din Berlin, pentru Deutsche Grammophon.

Câțiva ani mai târziu, comportamentul său a devenit egocentric. Își înregistra video concertele (prin propria companie, Telemondial), iar filmele erau făcute în așa fel încât să contribuie la imaginea lui de semizeu. Un fost flautist al Filarmonicii din Berlin, James Galway, povestea că maestrul îi obliga pe muzicienii cu chelie să poarte peruci la filmări.

Sprijinul artistic al lui Karajan a transformat tineri muzicieni în staruri. Așa s-a întâmplat cu Anne-Sophie Mutter, Evgeny Kissin și Gundula Janowitz.

La un moment dat, circula o glumă: „Mozart s-a născut la Salzburg – locul de naștere al lui Herbert von Karajan.”

Herbert von Karajan a fost considerat Directorul Muzical al Europei. Dirijori mai bătrâni, de exemplu Otto Klemperer, au deplâns dependența lui Karajan de aplauze. Muzicieni ca Sviatoslav Richter s-au săturat de obsesia lui pentru imagine. Celibidache spunea că este elegant, dar superficial. (Când jurnalistul a ripostat – „Dar e faimos în toată lumea!” -, Celibidache i-a răspuns: „La fel e și Coca Cola.”)

Soliști faimoși, ca violonistul Isaac Stern, au refuzat să cânte sub bagheta lui (din cauza afilierii naziste). În final însă, talentul și ambiția lui Karajan au învins.

Peter Alward, fost vicepreședinte al EMI Classics, spunea într-un interviu: „Da, a încurajat cultul Maestrului – era un om de afaceri isteț, care își cunoștea valoarea de piață. Nu ezita să spună ce crede. Dar simt că n-a fost înțeles. Exista o imagine plină de glamour, dar era doar o formă de apărare. De fapt, a fost foarte timid, un om simplu, cu gusturi simple. Mă opun vehement teoriei conform căreia ar fi fost nazist. Era un oportunist. Eu sunt evreu, dacă aș fi crezut altceva, n-aș fi petrecut nici măcar un minut în compania lui.”

30
/04
/14

Ștefan Iordache spunea despre George Constantin: „Dumnezeu l-a înzestrat cu o voce care te lăsa, ca să spun aşa, fără grai”. Valeria Seciu adăuga: ,,La George până şi clişeul era ceva bogat.” Discret cu lumea sa personală, zgârcit în mărturii despre creaţia sa, George Constantin a fost un actor uriaş. În 40 de ani de teatru, a dăruit publicului ceea ce era mai important din fiinţa sa.

23
/04
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Vânătoarea de vulpi“ (1980), unul din filmele nedreptăţite şi mai puţin cunoscute ale lui Mircea Daneliuc, trebuie redescoperit urgent şi discutat aplicat. Pentru că este o bijuterie ascunsă a cinematografiei române.

17
/04
/14

MEMORIA CULTURALĂ Pe 17 aprilie 2014 se împlinesc 50 de ani de la dispariţia lui George Vraca (1896-1964). Copilul care fugea de acasă şi care era educat de nuieluşa învăţătorului îşi schimbă destinul de student la Agronomie şi devine unul dintre cei mai mari actori din România.

07
/04
/14

“Cam ăsta era tata, un om foarte vesel care făcea bancuri și pe scenă, şi la televizor, şi acasă; N-a vrut deloc să fac această meserie, spunea că este o meserie de câine, de umilință; Mă oprește lumea pe stradă și îmi zice - ne e dor de el” - Oana Pellea despre Amza Pellea, artistul care ar fi împlinit, astăzi, 83 de ani.

Pagina 30 din 34« Prima...1020...2829303132...Ultima »