Herbert von Karajan. Unicul
https://www.ziarulmetropolis.ro/herbert-von-karajan-unicul/

Se spune că au existat mulţi dirijori legendari, dar un singur Herbert von Karajan. Probabil cel mai bine vândut artist de muzică clasică al tuturor timpurilor, Karajan s-a născut în Salzburg, în Austria, pe 5 aprilie, 1908, şi a murit pe 16 iulie, 1989, în oraşul în care a venit pe lume. Discurile lui s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare.

Un articol de Liliana Matei|16 iulie 2015

Herbert von Karajan a fost un talent precoce la pian. A studiat pianul și dirijatul la Academia de Muzică din Viena; în 1933 și-a făcut debutul dirijoral la Festivalul de la Salzburg.

În același an, a devenit membru al Partidului Nazist, ceea ce i-a facilitat cariera spectaculoasă. S-a susținut că a făcut acest pas din arivism și nu din convingere politică, având în vedere că în 1942 s-a căsătorit, în pofida legilor rasiste în vigoare, cu Anita Gütermann, de origine evreiască.

Cert este că el a completat formularul de adeziune la Partidul Nazist la 8 aprilie 1933 la Salzburg, cu cinci ani înainte de Anschluss. A primit carnetul de membru cu nr. 3 430 914, iar concertele și le începea mereu cu imnul partidului nazist, „Horst-Wessel-Lied”.

În 1935, devine cel mai tânăr Generalmusikdirektor al Germaniei și este invitat să dirijeze peste tot în Europa (Paris, Amsterdam, Stockholm, Bruxelles, chiar și București).

În 1937 a fost numit dirijor la Opera de Stat din Viena. La 20 aprilie 1939, entuziasmat de interpretarea tânărului dirijor, Hitler i-a acordat titlul creat ad-hoc „dirijor național”.

A revenit ca director artistic al operei de stat din Viena (1957 – 1964) și al Festivalului de la Salzburg (1956 – 1960). Din 1948 a colaborat și cu teatrul La Scala din Milano. Renumele internațional și l-a dobândit cu înregistrările făcute cu Filarmonica din Berlin, pe care a condus-o din 1955 până în aprilie 1989 (când și-a dat demisia, cu doar câteva luni înainte de moarte).

Karajan, carismatic ca un star de la Hollywood, a fokarajanst cel care a cultivat ideea dirijorului misterios, șarmant, puternic.

Nimeni n-a dominat marketingul muzicii clasice așa cum a făcut-o el. Pe lângă talentul muzical, a avut grijă să-și promoveze și celelalte abilități: era un schior expert, pasionat de viteză și de mașini scumpe, care conducea propriul avion. Și-a protejat asiduu viața privată, într-atât încât nici colaboratorii apropiați n-au putut spune care sunt prietenii lui.

La apogeul carierei sale, înregistrările lui Karajan reprezentau 10% din piața de muzică clasică. Pentru mulți melomani, „muzică clasică” însemna discurile pe care Karajan le-a înregistrat cu Filarmonica din Berlin, pentru Deutsche Grammophon.

Câțiva ani mai târziu, comportamentul său a devenit egocentric. Își înregistra video concertele (prin propria companie, Telemondial), iar filmele erau făcute în așa fel încât să contribuie la imaginea lui de semizeu. Un fost flautist al Filarmonicii din Berlin, James Galway, povestea că maestrul îi obliga pe muzicienii cu chelie să poarte peruci la filmări.

Sprijinul artistic al lui Karajan a transformat tineri muzicieni în staruri. Așa s-a întâmplat cu Anne-Sophie Mutter, Evgeny Kissin și Gundula Janowitz.

La un moment dat, circula o glumă: „Mozart s-a născut la Salzburg – locul de naștere al lui Herbert von Karajan.”

Herbert von Karajan a fost considerat Directorul Muzical al Europei. Dirijori mai bătrâni, de exemplu Otto Klemperer, au deplâns dependența lui Karajan de aplauze. Muzicieni ca Sviatoslav Richter s-au săturat de obsesia lui pentru imagine. Celibidache spunea că este elegant, dar superficial. (Când jurnalistul a ripostat – „Dar e faimos în toată lumea!” -, Celibidache i-a răspuns: „La fel e și Coca Cola.”)

Soliști faimoși, ca violonistul Isaac Stern, au refuzat să cânte sub bagheta lui (din cauza afilierii naziste). În final însă, talentul și ambiția lui Karajan au învins.

Peter Alward, fost vicepreședinte al EMI Classics, spunea într-un interviu: „Da, a încurajat cultul Maestrului – era un om de afaceri isteț, care își cunoștea valoarea de piață. Nu ezita să spună ce crede. Dar simt că n-a fost înțeles. Exista o imagine plină de glamour, dar era doar o formă de apărare. De fapt, a fost foarte timid, un om simplu, cu gusturi simple. Mă opun vehement teoriei conform căreia ar fi fost nazist. Era un oportunist. Eu sunt evreu, dacă aș fi crezut altceva, n-aș fi petrecut nici măcar un minut în compania lui.”

07
/08
/13

Marina Abramović (66 de ani), un artist performativ cu un destin colosal, vorbeşte despre motivaţiile din spatele artei sale, care a pus pe gânduri milioane de oameni. „Suferința este întotdeauna bună. Niciun fel de operă de artă măreață nu a fost creată dintr-un sentiment de fericire“.

02
/08
/13

Cum era Ateneul în perioada interbelică, ce se juca la Teatrul Național din București și cum își petrecea diminețile familia regală - aflăm din jurnalul pe care îl ținea zilnic Regina Maria a României.

25
/07
/13

Căderea comunismului a însemnat şi desfiinţarea cenzurii oficiale şi intrarea într-o nouă estetică cinematografică. Dacă puţinii rebeli din filmul românesc al anilor `90 mai aveau de luptat cu trecutul şi prezentul, cei ai Noului Cinema sunt mai degrabă apărătorii unor cauze personale.

02
/07
/13

„Mă tem că sunt un om al monologului. Mă tem că m-am născut baricadat în mine însumi şi că n-am reuşit, de-a lungul existenţei, să ies din această închisoare intimă, în afară, să comunic cu lumea“, spunea Octavian Paler, de la a cărui naștere se împlinesc, astăzi, 92 de ani... Cărţile şi ieşirile lui publice poate că l-au contrazis. Paler a ştiut să lase întotdeauna în urmă fraze puternice, ca nişte firimituri pentru cei care au crezut în raţiune.

25
/06
/13

MEMORIA CULTURALĂ Alexandru Tocilescu (1946-2011) şi-a povestit viaţa, pe 27 martie 2011, într-una dintre Conferinţele Teatrului Naţional din Bucureşti, „Despre teatru şi ale lui“. Atunci, regizorul a mai vorbit şi despre: nostalgiile copilăriei şi ale tinereţii, lecturi, emoţii şi extravaganţe.

Pagina 34 din 34« Prima...1020...3031323334