Herta Muller va fi prezentă la FILIT Iaşi, în 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/herta-muller-va-fi-prezenta-la-filt-iasi-in-2014/

Scriitoarea Herta Muller va fi prezentă la ediţia de anul viitor a festivalului FILIT, a anunţat managerul festivalului, scriitorul Dan Lungu.

Un articol de Andrada Văsii|26 octombrie 2013

Scriitoarea Herta Muller, care urma să participe, vineri, la o dezbatere în cadrul Serilor FILIT, pe scena Naţionalului ieşean, supusă zilele trecute unei intervenţii chirurgicale în Germania, va fi prezentă la ediţia de anul viitor a festivalului, a anunţat managerul festivalului, scriitorul Dan Lungu.

Potrivit programului anunţat iniţial de organizatori, Herta Müller urma să participe, vineri, la o dezbatere în cadrul Serilor Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT), însă prezenţa scriitoarei la Iaşi nu a fost posibilă din cauza unei operaţii la care aceasta a fost supusă săptămâna trecută în Germania. Managerul festivalului, Dan Lungu, şi-a exprimat solidaritatea cu scriitoarea de orgine română.

Dan Lungu a precizat, vineri seară, în debutul unei dezbateri, la care a fost prezent şi Ernest Wichner, directorul Literaturhaus din Berlin, că scriitoarea Herta Muller va fi „cu siguranţă” prezentă la ediţia FILIT din 2014.

„După operaţie, doamna Müller este în stare stabilă. Ne exprimăm solidaritatea şi o aşteptăm la ediţia a doua a festivalului de la Iaşi. Cu siguranţă ne vom bucura de prezenţa dumneaei”, a spus Dan Lungu.

Herta Muller a refuzat colaborarea cu Securitatea

Directorul Literaturhaus Berlin, Ernest Wichner, originar din Banat, susţine că a cunoscut-o pe Herta Muller când aceasta avea 15 ani. El a povestit că, ulterior, Securitatea a încercat să o racoleze în repetate rânduri, dar aceasta a refuzat colaborarea.

„Lucra ca traducătoare la Tehnometal din Timişoara. Trebuia să traducă texte pe care să le înţeleagă muncitorii. Securitatea a încercat să o recruteze, dar fără succes. Zilnic, veneau la ea, dar a refuzat”, a spus Ernest Wichner.

Citiţi şi: Herta Muller, la terapie intensivă, după o operaţie de urgenţă 

Directorul Literaturhaus Berlin este convins că un scriitor român care trăieşte în ţară va lua premiul Nobel pentru literatură, el opinând că acesta ar putea fi Mircea Cărtărescu. „Va lua sigur cineva. Mircea Cărtărescu e un candidat serios. Eu cred că va lua sigur”, consideră Ernest Wichner.

Herta Muller

Herta Muller va veni la FILIT în 2014

La Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi, din perioada 23-27 octombrie, sunt prezenţi 200 de autori, critici literari, oameni de cultură şi traducători din ţară şi străinătate.

Pe parcursul celor cinci zile ale evenimentului sunt organizate întâlniri cu scriitorii, zeci de evenimente culturale, dar şi spectacole susţinute de Opera Naţională şi Filarmonică, ambele din Iaşi, notează Mediafax.

Totodată, sunt programate dezbateri în liceele de elită ale Iaşiului, iar un juriu format din 20 de elevi va desemna cel mai iubit scriitor român al anului.

Info:

Printre scriitorii care au confirmat participarea la FILIT se numără Gabriela Adameşteanu, Ştefan Agopian, Emil Brumaru, Denisa Comănescu, Nichita Danilov, Mircea Dinescu, Florin Iaru, Ileana Mălăncioiu, Ovidiu Nimigean, Dorina Ruşti, Stelian Tănase, Cristian Teodorescu şi Daniela Zeca Buzura.

Din străinătate sunt prezenţi scriitori, traducători, editori şi manageri culturali din 18 ţări.

Foto credit: ziuaveche.ro,  Herta Muller

28
/03
/14

Luni, 31 martie, de ora 19.00, vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice", cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

17
/03
/14

La Godot-Café, pe Blănari, la numărul 14, s-a desfășurat un prânz cu cărți în mijlocul săptămânii. S-au prezentat, în context, colecțiile de primăvară-vară ale editurilor Humanitas și Humanitas Fiction. Printre acestea, Djuvara, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, Kundera, Baricco, Llosa, Sabato, Vonnegut, Anais Nïn sau Ezra Pounde.

06
/03
/14

Considerată drept una dintre cele mai importante lucrări despre istoria gîndirii politice medievale, Cele două corpuri ale regelui de Ernst H. Kantorowicz este cel mai nou titlu apărut în colecţia „Historia” a Editurii Polirom, în traducerea lui Andrei Sălăvăstru, cu o prefaţă semnată de William Chester Jordan şi postfaţă de Alexandru Florin Platon disponibil şi în format electronic.