HeyDay, festival de trupe tribute, în Parcul Izvor (27 – 29 mai)
https://www.ziarulmetropolis.ro/heyday-festival-de-trupe-tribute-in-parcul-izvor-27-29-mai/

Cel mai mare festival internaţional de trupe tribute din România – HeyDay, aflat la prima ediţie, se va desfăşura în perioada 27-29 mai în Parcul Izvor, cu 30 de artişti locali şi internaţionali.

Un articol de Petre Ivan|26 mai 2016

300 de hituri interpretate de 30 de artişti locali şi internaţionali vor putea fi auzite pe cele trei scene cu muzică live din cadrul festivalului HeyDay organizat de creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti.

Hituri care au făcut istorie din anii ’60 până în prezent vor răsuna, în luna mai, timp de trei zile, atât în centrul Bucureştiului (Parcul Izvor), la HeyDay, cât şi în cadrul celui mai mare festival de tribute din lume, „Glastonbudget”, care se desfăşoară în aceeaşi perioadă în Leicester, Marea Britanie.

Cei peste 30 de artişti din Marea Britanie, Italia şi România vor reinterpreta piese celebre din repertoriul Led Zeppelin, Beatles, Metallica, Guns N’ Roses, Michael Jackson, Nirvana, U2, dar şi melodii ale unor cântăreţi din noul val, precum Rihanna, Amy Winehouse, Adele şi mulţi alţii.

HeyDay reuneşte, astfel, unele dintre cele mai cunoscute „tribute acts”, oferind fanilor şansa de a vedea live legende ale scenei muzicale, într-un festival fără precedent în Bucureşti.

Preţul unui bilet este de 15 lei/ zi, iar abonamentul pentru toate cele trei zile de festival este de 30 de lei.

Intrarea la festival se va face vineri, 27 mai, începând cu ora 16:00, iar sâmbătă, 28 mai, şi duminică, 29 mai, începând cu ora 12:00. Concertele pe cele două scene mari sunt programate în fiecare zi, începând cu ora 17:00.

Festivalul este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, iar producătorul HeyDay este Piece of Light.

Foto: HeyDay, Michael Jackson – facebook

26
/05
/14

După aproape 3 săptămâni de festival, EUROPAfest s-a încheiat pe 24 mai 2014 cu concertul de Gală aducându-i pe scena Teatrului Odeon pe cei mai buni muzicieni din cele două concursuri Bucharest International Jazz Competition şi Jeunesses International Flute Competition "Dinu Lipatti" desfăşurate în cadrul festivalului în perioada 17-24 mai 2014.

23
/05
/14

Marţi, 27 mai, ora 14.00 va avea loc lansarea CD-ului de autor „Actorii cântă” la Magazinul Muzica din Calea Victoriei nr. 41. Un dar al doamnei Margareta Pâslaru şi al unor actori sufletişti pentru Campania Naţională „Artiştii pentru Artişti” şi UNITER.

20
/05
/14

Ovidiu Chihaia compune muzică de la vârsta de 16 ani, de când s-a apucat să studieze chitara, instrumentul preferat al liceenilor din toate timpurile. A cântat în multe trupe de punk, iar din 2008 a început să compună muzică pentru spectacole de teatru multimedia: „C'est pas une chanson d'amour“, „Pescarul și sufletul său“ și „Pescărușul. Ultimul Act“.

19
/05
/14

Angela Gheorghiu va apărea pe coperta numărului din iunie al prestigioasei reviste britanice Gramophone, fiind inclusă în rândul celor 25 de personalităţi mondiale care au avut un rol decisiv în promovarea şi dezvoltarea muzicii clasice pe plan internaţional, relatează biroul de presă al sopranei.

19
/05
/14

În prag de vacanţă, ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la o incursiune în atmosfera plină de farmec a Italiei, graţie Simfoniei nr. 4 - „Italiana”, lucrare semnată de Felix Mendelssohn / vineri, 23 mai (19.00), la Sala Radio

15
/05
/14

Miercuri, 21 mai (19.00), la Sala Radio vă veţi întâlni cu Big Band-ul Radio, ansamblul creat în 1949, dirijat de-a lungul timpului de mari artişti ca Sile Dinicu, Cornel Popescu, Ion Cristinoiu şi Ionel Tudor. Amfitrionul serii va fi Florian Lungu.

14
/05
/14

În Univers, orice organism crește necontenit pînă apare anticorpul său. Totul apare dintr-o nevoie și cu un rost, nimic nu este întâmplător. E frumos să te poți considera muzician, artist, mai ales de jazz, de blues, de rock sau de world music… Da, prin așa ceva devii interesant pentru toți ceilalți. Ești diferit și te simți mai special. Așa și este, suntem diferiți, prin frazare, prin aspirații, talent, disponibilitate și asumarea pumnului primit tocmai de la cei pentru care ne dăruim și jucăm acest rol.

14
/05
/14

În ultima zi a acestei luni, sâmbătă 31 mai, pe scena Ateneului Român, maestrul Gheorghe Zamfir va fi sărbătorit în cadrul galei aniversare Zamfir – 50 de ani pe scenă. Spectacolul aniversar va aduce la Ateneul Român 150 de artişti, printre aceştia numărându-se actorul Dan Puric, violonistul Eugen Sârbu, interpretul Grigore Leşe, taragonsitul Dumitru Fărcaş, […]

13
/05
/14

A.G.Weinberger, cea mai puternică şi mai complexă personalitate a bluesului din România, propus pentru nominalizare la şapte categorii la premiile Grammy în 2006, fiind supranumit şi Mr. Blues al României, vă aşteaptă sâmbătă, 17 mai, de la ora 20.00, la „Teatrelli, theatre, jazz and more“ (P-ţa A. LahovarI nr 7), la un recital extraordinar, o nouă selecţie de piese în care compoziţiile originale îşi fac loc printre temele muzicale ce aparţin anilor ’20 – ‘60 şi până astăzi...