„High Life” deschide Festivalul Internaţional de Film Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/high-life-deschide-festivalul-international-de-film-bucuresti/

A 15-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (BIFF) se deschide astazi, 24 iunie, cu proiecţia în premieră în România a peliculei „High Life” (2018), regizată de Claire Denis şi cu Robert Pattinson şi Juliette Binoche în distribuţie.

Un articol de Petre Ivan|24 iunie 2019

Timp de o săptămână, spectatorii vor putea să vadă 18 filme, împărţite în mai multe secţiuni, la Cinema Muzeul Ţăranului, Cinema Elvire Popesco şi Grădina cu Filme – Cinema & More. Invitatul special al ediţiei este cunoscutul regizor filipinez Brillante Mendoza.

Opt filme, dintre care şapte în premieră în România, concurează pentru cele trei trofee din competiţia internaţională: Marele Premiu, în valoare de 4.000 de euro, Premiul pentru cea mai bună regie – 2.500 de euro şi Premiul pentru cel mai bun scenariu – 2.500 de euro. Premiile sunt asigurate de Institutul Cultural Român (ICR), partener şi susţinător tradiţional al BIFF.

Câştigător al Premiului Special al Juriului la San Sebastian, „Alfa: Dreptul de a ucide” („Alpha: The Right to Kill”, 2018) este cel mai nou film al lui Brillante Mendoza şi va fi proiectat în prezenţa regizorului, care va participa vineri seară la o discuţie cu publicul.

Două titluri de la recent încheiata ediţie a Festivalului de la Cannes vor putea fi văzute de asemenea pentru prima dată în România în competiţia BIFF: „Sibyl”, film cu care regizoarea franceză  Justine Triet a concurat pentru Palme d`Or, şi „Spre casă” („Homeward”), debutul tânărului regizor ucrainean de origine tătară Nariman Aliev, prezentat în secţiunea Un Certain Regard de pe Croazetă.

Tot din competiţia de la Cannes, dar de la ediţia din 2018, vine în premieră şi filmul japonez „Asako I & II” (2018), de Ryûsuke Hamaguchi. Un film extrem de bine primit de critică şi care a avut un impresionant turneu festivalier, ce a cuprins San Sebastian, Busan, BFI, Rotterdam sau Viennale.

BIFF aduce în România şi „Piranhas” („La paranza dei bambini”, 2019), al regizorului italian Claudio Giovannesi, premiat pentru scenariu la Berlin în acest an, şi „Hellhole” (2019), al regizorului belgian Bas Devos, prezentat tot la Berlinale, în secţiunea Panorama.

Din competiţia BIFF fac parte şi filmul-şoc de la Sundance, „Iubire divină” („Divino Amor”, 2019), al treilea lungmetraj al regizorului brazilian Gabriel Mascaro, şi filmul românesc „Un prinţ şi jumătate” (2018), de Ana Lungu, inclus anul trecut în competiţia de la Sarajevo.

Juriul internaţional care va decide câştigătorii este format din directoarea artistică a Festivalului Internaţional de Film de la Haifa, Pnina Blayer (preşedinte), actorul Dan Nuţu, regizoarea germană Sandra Nettelbeck, regizorul Paul Negoescu şi producătorul francez Anthony Bobeau.

În secţiunea Panorama a BIFF vor putea fi văzute „Loro” (2018), filmul despre Silvio Berlusconi realizat de celebrul cineast italian Paolo Sorrentino, proiectat la gala de închidere de duminică, „Sinonime” („Synonyms”, 2019), al israelianul Nadav Lapid, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin la începutul anului, şi „Daţi-mi libertate” („Give Me Liberty”, 2019), al doilea film al regizorului Kirill Mikhanovsky, care a avut premiera la Sundance şi care a fost inclus şi în selecţia Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes.

Două titluri fac parte din secţiunea Focus Franţa, inclusă în Sezonul cultural România-Franţa:  „Un om fidel” (2018), a doua incursiune în regie a actorului francez vedetă Louis Garrel,  câştigător al Premiului pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de la San Sebastian, şi animaţia „Les Hirondelles de Kaboul” („Rândunicile din Kabul”, 2019), de Zabou Breitman şi Eléa Gobbé-Mévellec, prezentată recent în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes şi în competiţia de la Annecy.

În acest an, în secţiunea de film românesc, BIFF le aduce un omagiu operatorului Vivi Drăgan Vasile şi scenografului Cristian Niculescu. La Grădina cu Filme – Cinema & More a Creart, vor fi proiectate trei filme româneşti la care cei doi au lucrat împreună: „Caravana cinematografică” (2008, r. Titus Muntean), „Q.E.D.” (2013, r. Andrei Gruzsniczki) şi „Moromeţii 2” (2018, r. Stere Gulea). Cele trei proiecţii sunt cu intrare liberă şi vor fi urmate de discuţii cu Vivi Drăgan Vasile şi  Cristian Niculescu. Sâmbătă, de la ora 18, la Sala Teatrelli a Creart, Vivi Drăgan Vasile va susţine şi un masterclass despre imaginea de film, de asemenea cu intrare liberă.

Biletele pot fi achiziţionate de pe Eventbook.

Toate informaţiile despre ediţia din acest an pot fi găsite pe site-ul festivalului, biff.ro, dar şi pe pagina de Facebook.

Bucharest International Film Festival este organizat de Fundația Charta sub Înaltul Patronaj al ASR Principele Radu.

Manifestare organizată în cadrul Sezonul România-Franța 2019.

Foto: Festivalul Internaţional de Film Bucureşti – facebook

21
/02
/15

Începe Cinema-edu, ediția a cincea. În perioada februarie-iunie, liceenii sunt invitați să participe gratuit la cel mai mare proiect de educație cinematografică și socială din Romania. Până acum, peste 50 de licee din țară s-au înscris în proiect.

20
/02
/15

Personalități din politică, justiție, media, cultură și societatea civilă sunt așteptate la premiera de gală a filmului De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu. Covorul roșu se va întinde luni, 23 februarie, de la 19.30, la Palatul Național al Copiilor, unde câteva sute de invitați vor vedea în avanpremieră drama inspirată de controversatul caz Cristian Panait, și joi, 26 februarie, la CinemaPRO.

18
/02
/15

Filmul francez ,,Grand Central” va avea premiera în România pe 27 februarie. Pasiune, angoasă şi dragoste, în apropierea unei centrale nucleare, cu Léa Seydoux (noua "Bond Girl") şi Tahar Rahim (A Prophet).

18
/02
/15

Actriţa americană Jane Fonda, în vârstă de 77 de ani, a dezvăluit într-un interviu recent că fumează marijuana "din când în când", însă recunoaşte faptul că acel drog îi afectează adeseori judecata.

18
/02
/15

La noul festival de comedie aflat sub egida Anchor Grup, organizat de Plaza România și găzduit de Movieplex, vor putea fi vizionate 80 de scurtmetraje: 26 în competiția oficială, 33 în categoria destinată animațiilor și 21 în concursul consacrat filmelor studențești.

17
/02
/15

Actorul american Kevin Spacey, care este pasionat de scrisori şi obiecte personale care au aparţinut unor celebrităţi, lucrează la o carte despre arta de a redacta o epistolă.

16
/02
/15

Filmul "Eşkiya" (Banditul) în regia lui Yavuz Turgul, unul dintre cei mai cunoscuţi regizori şi scenarişti de film din Turcia, va deschide marţi, la Bucureşti, Săptămâna Filmului Turcesc.