Hindi Zahra – primul concert în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/hindi-zahra-primul-concert-in-romania/

Muziciana marocană Hindi Zahra concertează pentru prima oară în România pe 15 octombrie, la Sala Radio.

Un articol de Liliana Matei|29 mai 2015

Fragilă și puternică în același timp, la fel ca dragostea de care vorbește în cântecele ei, Hindi Zahra (născută în Maroc în 1979) debutează ca muzician pe scenele din Paris, acolo unde locuieşte de la vârsta de 15 ani. Compoziţiile sale sunt soundtrack-ul ce ne-ar putea însoţi iubirile fulgerătoare, împărtășite, dar şi acelea pe care le pierdem.

Cu o muzică în culori precum o eșarfă de mătase care îți alunecă din mână și se ridică luată de vânt, Hindi e exotică și capricioasă, fără să-și piardă eleganța simplității.
Probabil cel mai bine definită de stilul world music, artista se inspiră din sonorităţi gypsy, folk american, jazz sau blues pe care le transformă treptat în bijuteriile ei proprii, precum hit-ul “Beautiful Tango” care a făcut-o celebră.

Discul de debut,“Handmade” a primit în 2010 Premiul Constantin pentru descoperirea anului în Franța. A fost comparată cu Beth Gibbons de la Portishead, Billie Holiday sau Patti Smith. Compozitor, multi instrumentist și producător, Hindi Zahra și-a făcut debutul cinematografic anul trecut în filmul The Cut al regizorului german de origine turcă, Fatih Akin.

Hindi Zahra concertează pentru prima dată în România alături de trupa sa ( doi chitariști, percuție şi bas), ocazie cu care îşi va promova noul disc, “Homeland”. De pe acest album a fost lansat deja single-ul și videoclipul “Any Story”.

Care este povestea lui? O nouă călătorie pentru Hindi, de această dată în Marocul natal. “Homeland” se oprește undeva în Marrakech, între munți și ocean. O întoarcere la rădăcini, o privire întoarsă către ea însăși care pune în mișcare un dans peste coasta oceanului. Hindi Zahra este în căutarea unui sound hipnotic al unei călătorii care începe și se termină acasă, după ce trece dincolo de frontiere și genuri muzicale.

INFO

Biletele costă 80, 120, 140 de lei în funcţie de categorie şi pot fi cumpărate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.

Detalii pe www.twinarts.ro şi pagina de Facebook Twin Arts .

 

22
/03
/21

Ați ascultat vreodată un concert pentru flaut, harpă și orchestră? O alăturare sonoră deosebită, sub semnătura genialului Mozart, este ceea ce vă propun miercuri, 24 martie (ora 19.00), trei apreciați muzicieni români: dirijorul NICOLAE MOLDOVEANU, flautistul MATEI IOACHIMESCU și harpista MARIA BÎLDEA - alături de Orchestra de Cameră Radio.

19
/03
/21

A cincea zi a festivalului Classix a fost încheiată cu concertul extraordinar „Classix in Perpetuum”, susținut de artistul emergent Alexander Krichel în sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii din Iași. Pianistul german este cunoscut pentru interpretările sale captivante ale celor mai exigente opus-uri ale repertoriului pianistic.

12
/03
/21

Hub for the Exchange of Music Innovation (HEMI) a anunțat cei 9 artiști europeni care vor intra în finala HEMI Music Awards 2021. România va fi reprezentată de Lucia, care a debutat în 2012 cu single-ul „Silence” – acesta aducându-i până acum peste 27 de milioane de vizualizări pe YouTube și fani din toată lumea.

10
/03
/21

Festivalul Internațional George Enescu 2021 este programat să aibă loc între 28 august și 26 septembrie 2021, cu un program artistic excepțional, susținut de 4700 de artiști străini și români, pe o durată record de 4 săptămâni, dar și cu măsuri care să reducă riscurile de sănătate pentru toți participanții.

10
/03
/21

O conferință moderată de Gonzalo Pérez Chamorro, editor al revistei RITMO, o prestigioasă publicație spaniolă de muzică, și fragmente din filmul documentar „Grădina lui Celibidache" (1997), regia Serge Ioan Celebidachi, vor marca în Spania împlinirea a 25 de ani de la dispariția dirijorului român Sergiu Celibidache, un artist cu totul excepțional, considerat unul dintre marii muzicieni ai secolului XX.

04
/03
/21

Ziarul Metropolis vă recomandă: un film cu Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două tablouri despre lumea de azi dintr-o galerie bucureșteană, un festival de muzică clasică la Iași, un roman plin de mister al unei tinere scriitoare britanice și cartea unui istoric optimist care-și propune să redea speranța.