Hiromi şi Dhafer Youssef, în concert, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/hiromi-si-dhafer-youssef-in-concert-la-sala-radio/

Pianista japoneză Hiromi revine pe scena Salii Radio, pentru un extraordinar recital de pian solo din seria Jazz Night Out, pe 25 Martie. Tot la Sala Radio, în seria Jazz Night Out, va avea loc pe 10 aprilie concertul tunisianului Dhafer Youssef, care va prezenta publicului bucureştean cel de-al patrulea album al său, Birds Requiem.

Un articol de Petre Ivan|21 ianuarie 2014

Pianista japoneză Hiromi revine pe scena Salii Radio, pentru un extraordinar recital de pian solo din seria Jazz Night Out, pe 25 Martie. Tot la Sala Radio, în seria Jazz Night Out, va avea loc pe 10 aprilie concertul tunisianului Dhafer Youssef, care va prezenta publicului bucureştean cel de-al patrulea album al său, Birds Requiem.

Născută în Japonia la Shizuoka în 1979, Hiromi a debutat pe piaţa muzicală în 2003 cu albumul Another Mind, vândut în peste 100.000 de unităţi şi premiat cu Jazz Album of the Year în Japonia. Discografiei sale i s-au adăugat de atunci încă şapte albume de studio, primite extrem de bine de către critici şi public.

Nelipsită de pe scenele marilor festivaluri de jazz, pianista japoneză concertează în diferite formule alaăuri de instrumentişti de marcă precum Stanley Clarke, Simon Phillips, Anthony Jackson, David Fiuczynski şi mulţi alţii.

La Bucureşti, Hiromi va fi prezentă pentru un rar recital de pian solo ce va dura 90 de minute şi va include atât compoziţii originale, cât şi surprize pe care pianista adoră să le facă fanilor săi.

Concertul Hiromi (Solo) va avea loc pe  25 Martie 2014, ora 20:00, la Sala Radio.

Primele 100 de bilete cumpărate participă la o extragere pentru 10 pass-uri meet & greet cu Hiromi.

Dhafer Youssef  va concerta pe 10 aprilie la Sala Radio

Un alt artist important, Dhafer Youssef,  va concerta, la rândul său, la Bucureşti, pe 10 aprilie. “Dacă m-aş fi născut în Africa aş fi bătut la tobe. Dacă eram din New York aş fi cântat la saxofon. Dar s-a întamplat să mă nasc în Tunisia, aşa că voi cânta la oud.”, spune Dhafer Youssef.

Nominalizat la BBC Music Awards For World Music în 2006, artistul tunisian mărturiseşte că îşi imagineaza muzica sa ca pe o coloană sonoră a unui film personal, proiectat doar în imaginația sa, în care personajul principal este mereu în căutarea spiritului.

Pe 10 Aprilie 2014, sde la ora 20.00, Dhafer Youssef prezintă la Sala Radio al patrulea album, intitulat Birds Requiem, cel mai recent material discografic al său, la care a contribuit şi celebrul trompetist norvegian Nils Petter Molvaer.

Hiromi

Pe scena Sălii Radio din Bucureşti vor fi prezenţi:

Dhafer Youssef –  Oud, Voce; Kristjan Randalu –  Pian; Phil Donkin – Contrabas; Chander Sardjoe – Tobe.

De asemenea, primele 100 de bilete cumpărate la concertul lui Dhafer Youssef  participă la o extragere pentru 10 pass-uri Meet & Greet cu artistul tunisian.

Foto cu Hiromi şi Dhafer Youssef – wikipedia şi orchestre.srr.ro

27
/02
/13

Teatrul de Sufragerie prezinta A fost odata primavara… cantec, povesti si ceai cu Maria Raducanu   Povestile se asculta cel mai bine acolo unde e atmosfera calda, confortabila, cu oameni putini si frumosi. Pe 2 Martie la ora 20.00,  Maria Raducanu revine in Sufrageria noastra – o voce de exceptie, cu acorduri suave de chitara, […]

27
/02
/13

Primăvara a venit, a venit şi s-a transformat în cântări de chitară! Pe 8 martie, la orele 20.00, ia pe cineva drag cu tine şi vino la UNTEATRU, să vezi cum înfloresc cântările pe strune. Ţi-am pregătit un concert fără vorbe, povestit de MAXIM BELCIUG la chitară, pe o geană de suflet. A iubi e primăvară! […]

26
/02
/13

Vă comunicăm repertoriul Teatrului Tandarica pentru perioada 28 februarie – 10 martie 2013. Joi, 28 februarie, ora 10.00 FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI Regia: Daniel Stanciu Scenografia: Daniela Drăgulescu Ilustratia muzicala: Vasile Manta Distributia: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu Vineri, 1 martie, ora 10.00 ALICE ÎN […]

20
/02
/13

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]